Un eveniment în proza românească: apare epopeea Sălnicului Chioarului scrisă de Victor Tecar

Posted on mai 13, 2015

0



 Lupii Chioarului sau moara fără noroc a istoriei

           Oarecum explicabil, prin debutul tîrziu, dar şi prin alegerea unei teme ce părea “rezolvată” în literatura română ante-, comunistă şi post-comunistă, cele trei romane-părţi ( Visul ca pedeapsă, 2003; Visul ca iertare, 2008; Visul ca ispită, 2013) ale trilogiei semnate de Victor Tecar, care apare acum – la Editura Grinta – într-un singur volum, sub un titlu demn de amploarea epicului conţinut în cele peste opt sute de pagini (pe lîngă care chiar şi cel mai gros roman al lui Nicolae Breban e… subţire!), avînd forţa unei epopei, Lupii Chioarului, puţinii comentatori care s-au referit, fie la o singură parte, fie la toate, dar privite doar ca părţi ale unei construcţii “în trepte” istorice, au făcut trimiteri la modelele care păreau cele mai la îndemînă pentru fiecare dintre acestea: începînd de la Duiliu Zamfirescu cu Viaţa la ţară, Rebreanu cu Ion şi Sadoveanu cu Baltagul (dar nu şi Mitrea Cocor ) la Marin Preda cu Moromeţii (nu şi cu Desfăşurarea!), Augustin Buzura cu Feţele tăcerii sau chiar Ion Lăncrănjan cu Fiul Secetei, Titus Popovici cu Setea (!), Dinu Săraru cu Nişte ţărani (!), neomiţînd în perspectivă europeană pe Wladyslaw Reymont, pe Balzac sau pe părintele “sufletelor moarte”, Gogol. Dacă aş vrea să continui în această “grilă” de lectură, nu mi-ar fi greu să mai adaug cîţiva autori, din generaţia optzecistă, de pildă pe Ioan Groşan cu Caravana cinematografică sau Un om din Est sau, regretatul Alexandru Vlad cu recentul său roman, Ploile amare. Ba, chiar, în unele pagini, pare apropiat chiar şi de un Paul Goma (în Arta refugii sau Din Calidor). Sau, în memorabilele pagini ale invaziilor de şoareci sau şerpi, prevestitoare ale Apocalipsei, pe Camus (cu Ciuma). După cum, în alte pagini, nu-mi pot reprima analogia cu scene din Un veac de singurătate, al columbianului Gabriel Garcia Marques, cu realismul-magic care defineşte tărîmul Macondo-ului.

tecar cop fata

       Dar, citind, cu creionul în mînă, toate cele trei cărţi ca pe un continuu compact şi coerent, şi luînd aminte la schimbarea numelui acestui nou construct prozastic (semnificativ, parcă vrînd, autorul, să semnaleze că valoarea însumată a lor e mai mare decît ar sugera-o simpla operaţie “aritmetică”, dar oferind şi o “cheie” de lectură mult mai apropiată de “experienţa sa revelatoare”, cum ar spune criticul Virgil Podoabă), îndrăznesc să afirm că adevăratul model livresc al lui Victor Tecar (conştient sau subconştient – iau în calcul şi datele biografice ale autorului) îl constituie Ioan Slavici. Şi anume, cel din Moara cu noroc.

       Victor Tecar reuşeşte o performanţă, ca dimensiuni, demnă de un Şolohov. Supus “vicleniei” şi trecut prin “abatorul istoriei” (în formularea lui Hegel), Sălnicul Chioarului capătă, spre deosebire de toposul bine decupat istoric şi geografic al Ineului din nuvela lui Slavici, dimensiuni cosmice. Şi universale. Cosmice, prin participarea întregii naturi la degradarea economică, socială, culturală, spirituală, chiar antropologică a urmaşilor grănicerilor împărăteşti de odinoară, şi universală, prin surprinderea, in re şi in personae, a “algoritmului” general valabil al instaurării, consolidării şi prăbuşirii ciumei roşii. O moară pusă în mişcare de demonii istoriei, teribilă şi invizibilă, macină la Sălnic memoria, libertatea, credinţa, demnitatea şi identitatea oamenilor, făcînd pulbere atît trecutul, cît şi prezentul şi viitorul lor. O “colecţie” impresionantă de “scene” de un realism frust, ferit de exagerări, acompaniat cînd de accente de un umor spontan, deloc “estetic”, sau de ostoite tragedii, greu şi numai de imaginat, se succed cînd “cu încetinitorul” (îmbrăcînd recuzita stilistică a unor vise care sunt premonitorii, explicative sau au rolul eriniilor din antichitate), cînd “repede înainte” (sugerînd forţa tăvălugului unei istorii ostile, străine, “migratoare” într-o parte a Europei uitată, dacă nu chiar pedepsită de Dumnezeu).

       Desigur, se vor găsi “critici esteţi” care să constate diluarea sau subţierea în unele părţi ale filonului narativ. Dar, ca orice mare “fluviu”, şi această impresionantă poveste romanescă îşi adună apele din “afluenţi” diferiţi.

       Cred, de asemenea, că şi specialiştii în “istoria recentă”, dar mai ales sociologii, vor găsi un material bogat de fructificat în paginile acestei cărţi care are şi valoare secundă de mărturie istorică. Îmi aminteşte de “jurnalul” ţăranului Paşca Alexa, din Aluniş (Sălaj), pe baza căruia regretatul sociolog Gheorghe Şişeşteanu a “reconstituit” viaţa cotidiană în satul românesc colectivizat.

       Nu mă îndoiesc că, trecînd cu bine şi de examinarea stilului (i-aş spune clasic, nonexperimental, deşi nu lipsesc exemple de intertextualitate), Lupii Chioarului va impune unul dintre cei mai viguroşi romancieri ai ultimilor ani în literatura română.

 Vasile GOGEA

(martie 2015)

Posted in: Ex libris