Cristina Manole despre „ANAMTEME” şi alte teme, în „Observator cultural”

Posted on Iunie 19, 2015

12



observator-cultural-logo

*

       CRISTINA  MANOLE:

 Scriitori români

       Scriitorii români chiar există, chiar şi atunci cînd nu există în spaţiul public. Trăim într-o lume în care numele care nu circulă – pe Internet, pe Facebook, pe reţelele de socializare, pe ecranele televizoarelor etc. – aproape (cît?, ce înseamnă acest dubitativ aproape?) că nu există. Dan Petrescu, un fost fotbalist român de top, este mult mai prezent în conştiinţa publică decît distinşii Camil, Cezar sau Radu Petrescu, nume de mare faimă ale literelor româneşti. Exemplele se pot multiplica – Dan Petrescu este şi numele distinsului eseist de la Iaşi. De aceea încerc să aduc în atenţia opiniei publice, atît cît se poate şi cît pot, nume şi cărţi ale unor scriitori pe care cititorii români de azi, oricît de bine orientaţi de centrele de difuzare a gloriei, le ignoră. Păcat. Dar asta nu înseamnă că – iute la minte: Dan Alexe; regretatul pînă mai ieri, chiar viu şi proaspăt printr-o voce inconfundabilă: Paul Grigoriu; Anastasia Dumitru: o plăcută surpriză în planul criticii/ istoriei literare şi Vasile Gogea: un optzecist rătăcit ca un soldat japonez în junglele din Indonezia după încheierea celui de-Al Doilea Război Mondial, care tot combate şi el pe tărîmul puţin atractiv al eticii şi al ideilor de tot felul, precum soldatul nipon pentru Împăratul său – nu există. Patru cărţi ale acestor autori stau mărturie că scriitorii români, dincolo de pomelnicele cu fel de fel de vedete ale establishmentului literar de azi, există.

*

Dan%20Alexe%20Dacopatia%20coperta%20Small

       O carte spumoasă şi plină de comentarii năstruşnice se dovedeşte Dacopatia şi alte rătăciri româneşti (Editura Humanitas, 2015), semnată de unul dintre eseiştii de marcă ai şcolii ieşene – acel grup de intelectuali şcoliţi la Universitatea „Al.I. Cuza“ din Iaşi, dar mai ales educaţi la libertatea de a gîndi (şi scrie) liber, la Vama Veche sau pe malul Ciricului, dincolo de constrîngerile ideologice şi politice ale regimului comunist din ultimii 20 de ani de activitate. Atît regretatul Luca Piţu, cît şi Dan Petrescu, Sorin Antohi, George Pruteanu, Liviu Antonesei, Valeriu Gherghel, Liviu Cangeopol, Mihai Dinu Gheorghiu, Alexandru Călinescu – şi nu doar ei, mai sînt nume care pot fi citate lejer – s-au construit pe ei înşişi prin lecturi pe cont propriu şi prin ieşiri la rampa zilei în jurul a două reviste studenţeşti, Dialog şi Opinia studenţească, bune platforme de gîndire neîncorsetată şi prospeţime ideatică. Amintesc doar de cernoziomul în care a crescut, ca apoi să evolueze pe cont propriu, într-un capitalism care i-a dat şansa şi prilejul să bată lumea şi nu doar codrii Neamţului, Dan Alexe. Cel cu Dacopatia (Editura Humanitas, 2015) de astăzi. După un volum de halucinante stories, care au fost, pentru mine, o mare şi plăcută surpriză – sexualitate+tristeţe+luciditate= disperare 100% – Miros de roşcată amară şi alte povestiri, acum avem de citit observaţii dintre cele mai savante privind nu doar trecutul, ci şi prezentul cuvintelor. Bune incursiuni antropologice şi excelente demistificări ale multor locuri comune – istorice, lingvistice, sociocultural-politice –, observaţiile erudite, de bibliotecă sau culese din teren, fac un manual de lectură a lumii (nu doar româneşti) de astăzi. Apelul la multilingvism este absolut necesar în demonstraţiile savante ale unui călător prin lume ce vrea să şi înţeleagă cum îi este dat să trăiască. Două secvenţe sînt de o proză de calitatea I, nu doar de glose savante: un drum cu Gigi Becali pe Muntele Athos şi altul, şerpuit, prin Vama Veche de astăzi. Una peste alta, tot volumul se citeşte cu zîmbetul pe buze. Ceea ce nu e puţin lucru. (Mişto e demonstrat că e curat ţigănism, dincolo de fiţele unor lingvişti cu mit stock!)

*

Paul%20Grigoriu%20Small

       „O carte încîntătoare“, etichetează entuziast, pe drept cuvînt, scriitorul-senator Radu F. Alexandru volumul Doi pentru o copilărie. Poveşti vechi şi noi (Editura Hasefer, 2015), ce apare, din nefericire, postum, sub semnătura mult iubitului om de radio numit Paul Grigoriu. Vedetă decenii în şir prin vorbit, în ultimii ani ne-a lăsat fără glas prin scrisul său – nostalgic, percutant faţă de un real degradat, în registru sociologic-memorialist. O carte despre o stradă din Bacăul anilor ’50, cu oamenii ei cu tot, s-a suprapus apoi peste o alta, nu mai puţin elegantă, dedicată unui sat din Muntenia, cu oamenii lui cu tot. De această dată, prin Doi pentru o copilărie, revenim în lumea copilăriei autorului, cu toate candorile vîrstei şi toate mizeriile epocii. Transmisie în direct de la faţa locului. Fără radio. Naivităţile şi puritatea copiilor se intersectează cu urîciunea unor ani stalinişti. Şi, cu toate acestea, bucuria de a fi, de a trăi, aşa cum au fost acei ani, se răspîndeşte prin fiecare pagină. Prietenia dintre un băieţel evreu – Mundi Stern – şi un altul româno-armean – Paul Grigoriu – devine un pretext pentru a fotografia – uneori radiografia – o epocă, nu foarte veselă, şi întîmplările ei. Bune şi rele, pe alese. Autorul nu vrea să judece pe nimeni. El povesteşte, precum Mark Twain – cum frumos punctează Radu F. Alexandru, în acolada sa amicală din prefaţa volumului – despre eroii săi faimoşi, Tom Sawyer şi Hackleberry Finn, păţaniile dintr-o lume care astăzi nu mai există. O stradă se numeşte I.V. Stalin, sînt prezenţi fel de fel de tovarăşi, şi motociclete Jawa, şi un acordeon Weltmeister, şi echipa de fotbal Dinamo Bacău, şi notele miliţianului Ciotorovschi, fel de fel de mame şi taţi, cetăţeni, tovarăşi. Unii vor pleca în Israel, alţii la Bucureşti. O Moldovă multiculturală, vîrste ale copilăriei trăite diferit, dincolo de nivelarea impusă de constrîngerile unui regim totalitar. O carte despre bucuria de a fi, de a scrie, a lui Paul Grigoriu, de a citi, a noastră. Finalul, „Încheierea autorului“, scris cu năduf – apostrofîndu-i pe cei care tot explică savant cum e cu deceniile din comunism – este percutant. Înainte de „Sfîrşit“, de „Ende- Koneţ Filma“, ne este livrat un KIŞ-MÂ-N TUHÂS!, pe care doar Radu Cosaşu sau Adriana Bittel ni l-ar putea echivala corect în mult e dulce şi frumoasă limba ce-o vorbim, în care şi această carte a fost scrisă.

*

Bujor%20Nedelcovici%20coperta

       Pe cît este de cunoscut prozatorul pursînge Bujor Nedelcovici, pe atît de necunoscut îmi era numele Anastasiei Dumitru, cea care semnează o bine documentată cercetare monografică sub genericul Bujor Nedelcovici. Conştiinţa de scriitor (Editura All, 2015, cu o prefaţă a criticului literar Alex. Ştefănescu). O lucrare bine-venită, îmi vine să exclam imediat. Astfel de lucrări sînt rare, mai ales dacă este vorba de scriitori contemporani; manualele şcolare încă nu i-au malaxat în pasta incoloră şi inodoră care se numeşte istoria literaturii române. Anastasia Dumitru, doctor în filologie şi autoarea a mai multor volume – 18 la număr, de toate felurile, de la critică literară la eseu şi poezie – apărute la edituri din Constanţa, îşi tratează cu maximă seriozitate subiectul: Bujor Nedelcovici, cărţile lui, bibliografia critică, destinul lui ca scriitor desţărat, atitudinea lui civică. Avem o lectură atentă a tuturor cărţilor, dar şi o parcurgere atentă a confesiunilor – ultima, în România literară de acum două saptămâni – ale lui Bujor Nedelcovici, care tot insistă pe un subiect care-l urmăreşte: etica profesiunii, angajamentul intelectual de om al cetăţii planetare a scriitorului, poziţia de martor angajat, care nu vrea să cedeze locurilor comune şi unei simple cariere de succes. Există vinovăţii şi responsabilităţi în istorie? Relaţia cu politicul poate fi una oarecare dacă vorbim de artişti şi creatori? Este cultura o oază ruptă de contingentul politic, ideologic, religios? Poate creaţia justifica orice? Sînt multe astfel de interogaţii, cărora Bujor Nedelcovici le pune accentele necesare, atît în prozele sale, cît şi în nu puţinele ieşiri la rampă publicistice. Polemice, deseori. Rezultă un portret complex al acestui prozator angajat, care a tot încercat, în primul rînd, să se lupte cu propria conştiinţă şi cu sistemul. O monografie necesară, aşa cum ar fi bine şi util să avem şi altele dedicate scriitorilor din preajma noastră.

*

coperta ANAM

       Prea puţin interesat de posteritate pare a fi şi ardeleanul Vasile Gogea, „un păgubos al cinstei“, cum îl cataloga Monica Lovinescu, regretata mare doamnă a conştiinţei româneşti. Vasile Gogea îşi adună gospodăreşte în volum fel de fel de contribuţii publicistice, ieşiri la rampă polemice sau glose memorialistice. Anamteme. Exerciţii de anamneză (Editura Eikon, 2015, cu o simpatică postfaţă – „Un far în vacarm“ – a poetului Andrei Zanca). În volum sînt texte de toate felurile: unele dedicate confraţilor de generaţie care nu mai sînt, altele dedicate unor oameni politici de primă mînă, cum au fost Iuliu Maniu şi Corneliu Coposu. Portrete în alb şi negru: concizia formulărilor este remarcabilă. Alte articole sînt cele despre intelectuali de mare suprafaţă, precum Mircea Vulcănescu, Mihai Şora sau Adrian Marino. Polemica iscată cu Vladimir Tismăneanu pune accentele necesare, într-o discuţie despre vinovăţie, colaboraţionism, luciditate şi naivitate. Greu de judecat cei care au trecut prin puşcăriile comuniste. Oricîte derapaje s-au produs, e riscant să-i judecăm cu piatra în mînă. Textele adunate în acest volum compozit nu sînt inedite. Au apărut prin fel de fel de reviste de-a lungul anilor sau pe diferite bloguri, inclusiv al autorului. Un generos acest Vasile Gogea. Dintre cele mai calde aduceri aminte sînt de amintit cele oferite unor Mircea Ivănescu, Octavian Paler sau unui mai puţin cunoscut intelectual, din păcate, etnograful ieşean Petru Ursache, citat deseori ca o mare competenţă şi de viforosul Dan Alexe. O frumoasă evocare este dedicată artistului plastic Alexandru Chira – „Un geometru modern al unui Cosmos arhaic“ –, care se întîlneşte, în mod cert, cu expoziţia retrospectivă, minunată, vernisată în aceste zile la Sala Dalles din Bucureşti. Altminteri, cărţile lui Vasile Gogea, dincolo de eleganţa prestaţiei intelectuale, mai au o mare calitate. Se pot ţine uşor în mînă, ceea ce nu e puţin lucru astăzi, cînd volumoaiele abundă. (…)
_________________________________

        În revista Observator cultural, Nr. 777 din 18.06.2015, http://www.observatorcultural.ro/LECTURI-IN-VREMURI-DE-AUSTERITATE.-Scriitori-romani*articleID_32027-articles_details.html.

Anunțuri
Posted in: Ex libris