„Tabloul de absolvire” al medicului Mircea Gelu Buta: o anamneză literară a anilor de liceu

Posted on Iulie 20, 2015

0



Uniunea Scriitorilor din România – Filiala Cluj şi Biblioteca Judeţeană „George Coşbuc” Bistriţa-Năsăud

vă invită marţi, 21 iulie 2015,

începând cu ora 12.00, la sediul Filialei Cluj a USR – Str. Universităţii nr. 1.

la lansarea volumului Tabloul de absolvire semnat de Mircea Gelu Buta

(ediţia a II-a, Editura Şcoala Ardeleană).

Cartea evocă anii de şcoală ai autorului (Liceul „Liviu Rebreanu” din Bistriţa, promoţia 1971).

Despre carte şi scriitor vor vorbi Ioan Chirilă, Zorin Diaconescu, Ion Mureşan, Ioan Pintea şi Aurel Rău.

Moderator: Irina Petraş.

*

Afis Buta la USR Cluj

 

*

MGB

 

Prof. Dr. Mircea Gelu Buta este medic primar în specialitatea Pediatrie,  Manager al Spitalului Județean de Urgență Bistrița. Predă disciplina Bioetică creştină la Facultatea de Teologie Ortodoxă din cadrul Universității „Babeș-Bolyai” Cluj-Napoca.

Este inițiatorul „Seminarului Internațional de Medicină și Teologie” de la Bistrița, ajuns la a XIV-a ediție. Autor a 38 de volume de specialitate și beletristică, a publicat peste 300 de articole în diverse reviste, din țară și străinătate. Activează ca membru în numeroase asociații medicale și culturale. Printre cărţile publicate amintim: O istorie universală a nursingului, 2000 (în colaborare cu Liliana Buta); Reflecţii colocviale, 2008; Bioetica în Pediatrie, 2008 (în colaborare cu Liliana Buta); Dumnezeul unei lumi mărunte, 2010; Personalităţi în dialog, 2012; Biserica din spital și alte dialoguri, 2013 (în colaborare cu Dan Ciachir); Amintiri despre Mitropolitul Bartolomeu Anania, 2013.

*

coperta Buta - Tablou de absolvire

       Tabloul de absolvire, cartea doctorului Mircea Gelu Buta, nu are atât o miză literară, deşi e scrisă fără stângăcii, cât una de recuperare în scris a „cimitirului tinereţii mele”, cum ar zice Bacovia. „Nu voi întoarce eu capul din fotografia de grup”, scria undeva Cărtărescu. Mircea Gelu Buta încearcă tocmai asta: să-şi mişte capul din fotografia de grup. Pretextul naraţiunii e simplu: cu ocazia unei întâlniri a promoţiei, după mulţi ani de la absolvirea liceului, autorul este solicitat să găsească „Tabloul de absolvire” (un panou pe care se lipesc fotografiile elevilor şi profesorilor („o mulţime de destine”) se desenează ceva şi se scriu câteva rânduri inspirate sau în­ţelepte drept crez al generaţiei). Căutând tabloul, printre alte tablouri, directorul lice­ului face o observaţie şocantă: „Observaţi că aceste tablouri nu conţin nici una din trăirile acestor tineri, nici măcar una din faptele lor teribile”. Răspunsul doctorului e şi el şocant: „Parcă omul nu s-ar fi născut şi ca urmare nici n-ar putea să moară”. Scurta conversaţie îl face pe autor să încerce să resuscite partea muritoare din partea nemuritoare. Memoria scoate la suprafaţă o întreagă galerie de „oa­meni, fapte întâmplări”, portrete şi caractere de colegi, profesori, rude, sau, pur şi simplu, cunoştinţe care se încăpăţânează să reziste exemplar în amintire ca figuri luminoase (profesorul Gubesch) ori mici satrapi politici (Secarea). Sigur, nu lipsesc condimentele cu care Dumnezeu a hărăzit adolescenţa: iubiri, năzdrăvănii, primele beţii, cărţile memora­bile, necazuri. Nu e cazul să intrăm în amă­nunte.Trebuie să recunoaştem că astfel de demersuri au farmecul lor, căci stimulează tendinţele noastre bovarice: căutarea de sine în oglindă memoriei altuia. Până la urmă ajungi la concluzia că situaţiile sunt date în număr limitat, aşa că sunt arondate, ca uni­formele în armată, mai multor leaturi. Trei lucruri ar mai fi, în fugă, de observat. O dată că autorul (care se identifică cu na­ratorul) încearcă să surprindă, cu onestitate, şi epoca, nu tocmai paradisiacă. Liceanul de­codează când confuz, când limpede, dar fără ostentaţie şi fără a abuza, intersecţia a două lumi: lumea intelectuală interbelică suprave­gheată de Securitate şi urmărită de spectrul dosarelor, încercând să transmită copiilor valori etice şi culturale solide şi aristocraţia de partid muncitoresc, brutală, aculturală şi lipsită de principii.

O altă observaţie: naratorul nu-şi tratează amintirile cu detaşarea superioară a perspec­tivei omului matur. Pare a şti destul de bine că „harfele răsfirate în zbor invers le pierzi”, ca să-1 parafrazez pe Ion Barbu. Şi tocmai această conservare a dimensiunilor exagerate şi complicaţiilor cu care liceanul îşi inves­teşte lumea dă naraţiunii autenticitate şi îi infuzează farmec şi melancolie. Şi, în sfârşit, fiindcă tot am vorbit mai sus de un alt jurnal de adolescenţă, e de observat că romantismul e în declin de la o generaţie la alta.

Ion MUREŞAN

 (În VERSO, Anul 2, nr. 27, 1-15 decembrie 2007)

*