Mircea Pora: O „compunere ministerială” (proză)

Posted on August 20, 2015

1



A  VENIT   TOAMNA”.

 mircea pora

Este acum totul mai trist ca o sală  de şedinţă  unde mai mult de  jumătate  dintre  cadre lipsesc. Pe scaunul şefului o rază de soare  întârziază. Exact  cum era pe vremuri  autobuzul  ce-l aşteptam o după amiază  întreagă. În timp  ce eu cu alţi  copii ne jucam  roata,  sau săream şanţuri, mama şi cu alţii  înjurau  de  numa  buzdura  ce nu mai venea odată. Toamna împreună cu prietenii mergeam prin grădini la furat.  Prune luam cu  săculeţul, mere sau pere, cu pălăria sau căciula. Dacă erau câini prin preajmă  îi luam la goană cu pietre. Tovarăşa  învăţătoare  ne spunea la ore că toamna  pleacă  păsările călătoare. Ne scotea în curte  şi pe noroi  şi pe uscat şi cu glas cam trist ne zicea: “Vedeţi, sus, şirurile acelea, un fel de sfori, care sunt acum deasupra gării? Au drum lung de străbătut. Multe cad din zbor şi mor”…Noi ne uitam, ne mai înghionteam până când păsările  nu se mai vedeau. Nu ştiam niciodată  dacă era vorba de berze, cocori, rândunici. Tovarăşa  nu ne spunea, în schimb ne gonea imediat în clasă ca să facem matematică. Când se  apropia  toamna sau era chiar venită, mama punea  murături. Castraveţi, ardei, varză, macriş. Spunea că pentru iarnă când vom mânca cârnaţi, tobă, carne de porc. Dar noi, porc, n-am tăiat niciodată, iar murăturile, mai toate, le mânca tata  şi cu  tata-bun, căci lor le plăcea să mai dea cu păhărelul. Tot  toamna, mai pe la început ( frunzele din pomi erau încă la locurile lor), mama ajutată de-o vecină  făcea “ spălăturile mari”, adică în două “şofeie”, vase de lemn cât casa, punea la grămadă cearşafe, feţe de masă, de pernă, lenjerii, plus tot  soiul de haine. Turna peste toate apă fierbinte, săpun “cheia”, lichid  şi împreună cu vecina ,cu cozi de mătură, frământau amestecul  până nu mai puteau (Uh, spunea vecina, în izmenele astea o să mor). Apoi lăsau totul să stea aşa vreo câteva ore. Când scoteau  produsele să le pună la uscat rămânea  o apă ca un noroi. Mi-e greu să spun  dar eram tare murdari. Tata nu era simţitor la frumuşeţile  toamnei şi dormea în grădină  ca un bivol când frunzele îngălbenite cădeau cu suspine în jurul lui. Cu mama, în schimb era altceva. Ea se uita la fenomen şi adeseori spunea; “Ce bine se potrivesc toate astea cu o mămăligă. La cină asta mâncăm”… Ştiu că  într-o toamnă, tot aşa, cădeau frunze peste tot, fratele meu cu un geamantan de lemn a  plecat în armată. Curând ne-a trimis  de-acolo o poză, unde el tuns zero, ţinea în mână o lopată, semn că era  prins într-o acţiune de  confecţionat şanţuri. De câteva ori, tot toamna, am fost gonaci la vânători de iepuri şi mistreţi. Ce pregătiri se  făceau, câtă agitaţie era în tot satul! Cu o seară înainte, noi, gonacii, grupaţi în echipe ne luam în primire parii, cu care urma nu peste multe ceasuri, adică a doua zi  în  zori, într-o anumită zonă, aleasă, gândită de primar, să alergăm, să scoatem chiote, să batem tufele cu ciomegele din dotare pentru ca sălbăticiunile să se sperie şi să ajungă  astfel în bătaia puştii. Tabloul era unic, pictură curată… totul îngălbenit, copacii, covoarele de frunze, bruma strălucind în primele raze de soare, mii de ace de argint, vânătorii în grupuri încălzindu-se cu ţuică, noi urlând  şi pleznind în tufe  şi din când în când, un iepure sau un mistreţ, tâşş, de lângă picioarele noastre. Tot toamna, când aşa cum spun scriitorii, natura cade întristată, se lucra din plin la cazanele de ţuică. Primele “scântece”, ca să mă exprim aşa de băutură, se scurgeau din ţevi pe la orele de prânz. Nu ştiu câţi se aşezau la rând ca să guste. Până seara mai toţi precum pulberea şi praful. Şi iarăşi  un tablou, curată pictură… sus, pe cer, ardeau nu ştiu câte căruţe de stele, iar jos, prin sat, iarăşi nu ştiu câţi dormeau rostogoliţi prin şanţuri. Dar astea au fost cândva, e ceva timp de atunci. Eu am plecat curând din sat, am terminat  profesionala, am lucrat un timp, m-am înscris în Partid şi iaca vine Revoluţia. Acum e acum, mi-am zis, am luptat în primele rânduri, am trecut prin vreo trei partide  şi iată-mă ministru! Totul ar fi bine dacă un individ  cu ceva legitimaţii la el, n-ar fi venit la mine  şi nu mi-ar fi spus, ce zic, aproape poruncit, să fac într-o oră o compunere cu titlul “A venit  toamna”… La plecare, cu foile mele în mână, mi-a spus că în două zile voi afla rezultatul. Eu cred că am scris bine, atrăgător, am vorbit de păsările călătoare, de furatul prin grădini, de îngălbenirea frunzelor, de murături, de cazanele de ţuică, de părinţi, de tata-bun. Acum aştept, cum a spus individul, “rezultatul”… Şi liniştit şi neliniştit, dar demn, cum îi stă bine unui luptător de prime rânduri, unde altundeva, decât la Revoluţie…

*

Etichetat: , ,