Remember Călin Angelescu

Posted on Septembrie 15, 2015

13



Nu ştiu de ce mi-am amintit azi de Călin Angelescu. Poetul Călin Angelescu. Cel atît de intens „singur sub cerul înalt şi perfid”. Poate pentru că lista mea de prieteni  plecaţi prea repede din lumea asta începe, în ordine alfabetică, „firesc” (după regulile gramaticii), cu el. Şi se termină, la fel de „firesc”, cu Ion Zubaşcu. Între ei, totuşi, alfabetul acesta (care nu e, în fond, ordonat de regulile gramaticii),  are mult mai multe „litere” decît în abecedar!

*

a99-anii-90-la-dese537ti

Paul Vinicius, Călin Angelescu şi Lucian Vasilescu, în anii 90, la Deseşti

(Sursa fot0: http://www.lucianvasilescu.ro/foto-3/)

*

      L-am întîlnit prima oară, pe la sfîrşitul lunii aprilie, ori începutul lui mai, 1990, împreună cu Madi (Mariana Marin) la Bucureşti, în Piaţa Universităţii. Madi ne-a prezentat şi ne-am cunoscut imediat. Apoi, nu ne-am întîlnit cîţiva ani. În 1994, mi-a trimis (locuiam încă la Braşov) o plachetă de versuri. Sau de poeme. Dedicată …celor încă vii şi celor încă morţi… cu un portret foto pe coperta IV semnat de Florin Iaru.

Ne-am reîntîlnit doi sau trei ani mai tîrziu la Cluj. Eu părăsisem Braşovul, el părăsise ţara. Se exilase în „ţara lalelelor”. Fugise de tărîmul ielelor. Era un sfîrşit de vară, ori un început de toamnă. Stăteam singur la o masă, pe o mică terasă de pe strada Napoca. Nu devenisem încă clujan. Din senin, ceva se prăvăleşte peste mine: era Călin. Venise la Cluj cu patronul lui din Olanda, ca „ghid” şi „translator”. Nu pentru afaceri. Ci pentru că patronul lui aflase că în România e mult mai ieftin decît la el acasă să-şi pună dinţii. Cum nu apucasem să comand, (abia mă aşezasem la masă, chiar lîngă trotuar, „privitor ca la teatru”), Călin l-a pus repede pe chelner în mişcare după două beri şi două pahare. Apoi s-a scuzat că trebuie să fugă pe Clinicilor, îl aştepta patronul lui cel ştirb. Dar mi-a spus să beau eu şi berea lui. Ca şi cum ar fi fost acolo. Se întoarce repede.

Nu s-a întors. Nu l-am mai întîlnit. Am aflat, după o vreme, că plecase şi din Olanda. Că plecase pur şi simplu de pe Pământ! Contrazicîndu-l, parcă, pe Gheorghe Iova care îmi declarase într-un lung interviu înregistrat cam în aceeaşi perioadă, în mansarda pe care o locuia singur pe-atunci, că singurii care „stau locului în Europa” sunt datch-ii! Şi m-am simţit vinovat că nu băusem, totuşi, la ultima noastră întîlnire, şi berea lui. Îl aşteptasem. Îl mai aştept.

Acum, descopăr că nu ştiu nici data exactă a venirii lui în lume şi nici pe cea la care a părăsit-o. Nu le-am găsit nici în cărţi, nici pe net. Am scos din raftul panteon al bibliotecii mele placheta lui de poezii. Şi am aflat, cel puţin, vîrsta lui. V-o spun şi vouă:

 

VÂRSTA  POLITICĂ

Aici iepurele, aici molia, aici cufundacul,

partea cu oase a meduzei e ieri, dar tu ce mai faci?

Uite peste marea grămadă de ape – vechile mări,

pistilul corăbiei,

uite şi farul depărtat al ţărânei

e coasta, e dorul, e nesiguranţa piciorului, e azi,

dar tu, tu ce mai faci?

Băieţii cruzi se trezesc dimineţile în râuri de lapte,

fetele tinere se trezesc dimineaţa în cascade  de sânge

aici marile taine, aici frumuseţea, aici îndelungul

cu farduri şi veşmânt de bumbac,

dar tu, spune-mi, tu ce mai faci?

Vine desigur o zi când înţelegerea şi iertarea se despart

vine desigur o vreme a oaselor de ceară,

a verdelui brotac jupuit de pe cer,

vine,

dar, spune-mi tu, tu mortule tânăr, tu care ne-ai dat o vârstă politică,

tu ce mai faci?

*

Anunțuri
Posted in: In Memoriam