„Reţeta fericirii” (a) lui Marius Oprea…

Posted on Septembrie 24, 2015

1



…Lunga călătorie a eu-lui spre sine

*

oprea 2015 coperta 1

*

În loc de prefaţă:

RĂSPUNS LA DEDICAŢIA POETULUI, LA DEBUT*

Marius Oprea

      Iată o carte care îl conţine aproape integral pe Omul Marius Oprea, deşi nu-l exprimă încă fără rest pe Poetul Marius Oprea! Căci, chiar dacă această antologie, „de autor”, nu începe şi nu se sfîrşeşte aşa cum am citit-o eu, tot universul ei emoţional-existenţial, obiectivat într-o „construcţie barocă” în care, uimitor „ascultăm”, o „muzică liturgică bizantină pe mai multe glasuri”, dominante rămân „arpegiile” din muzica barocă occidentală (trimiterile, chiar din titlurile unor poeme, sunt transparente). De la „Prolog”-ul cu care se deschide secţiunea proprie din volumul colectiv de debut, Pauză de respiraţie (Litera, 1991): „Oare ce e mai important: să scrii pentru oameni sau să/trăieşti/între oameni? atunci cînd voi cunoaşte răspunsul la această/ întrebare/va fi oricum prea tîrziu/acum/aş vrea numai să am o voce sonoră şi adîncă/ (…)”, şi pînă la finalul ultimului poem din precedentul volum al poetului, Întîlnire cu Apostol (Grinta, 2012): „Să mă pregătesc, da, să mă pregătesc acum./Pentru mine cu cît mai puţine întrebări/Şi cu nici un răspuns. Cît mai e lumină.”, Marius Oprea parcurge un drum iniţiatic şi sacrificial, acceptat şi asumat ca destin. Aceasta e tema – criteriu evaluator şi principiu de clasificare –  a acestei ordonări a poeziilor din această antologie (ce face din ea mai mult decît o sumă, o sinteză): autobiografia, cu sau fără majusculă, eroică sau anonimă, cronică a faptelor măreţe precum şi a celor mărunte, cu victorii efemere şi înfrîngeri durabile, suportînd dureri şi bucurii, solidarităţi şi trădări, rupînd din calendar ani, luni, zile faste ori bîntuite, mai mereu absorbit în călătorii, drumuri şi pelerinaje, cu intervale insomniace şi timpi ai lucidităţii ori ai iluziilor, într-o geografie sacră practicînd o  arheologie morală, îmbrăcat în blugii „secularizaţi” şi îndestulîndu-se cu cine celeste, însoţit de prieteni ca şi de duşmani, mai spunînd cîte o poveste cu tîlc în cîte o „pauză de respiraţie”… Aş putea continua această enumerare a – în fond – numelor stărilor sale de tristeţe, deznădejde, disperare, revoltă dar şi de linişte, iubire, fericire, comuniune spirituală, însă o asemenea carte de poezii nu se „povesteşte”. Desigur, aş putea, de asemenea ilustra cu citate, respectiv versuri ori poeme întregi (uneori e de ajuns şi numai titlul!) tot ceea ce am înşirat/înşiruit mai sus. Dar, de ce să reproduci „amputat” ceea ce poetul ne prezintă ca un întreg proporţional şi armonios. Aş fi putut, de asemenea, aplica o „grilă” hermeneutică inspirată, de pildă din „tratatul” Despre numinos, al lui Rudolf  Otto, şi nu cred că ar fi fost inadecvată textelor lui Marius Oprea. Reţin, totuşi, din marele mistic german, această implorare, ce-mi pare a însoţi ca motiv (nietzsche-ean) de fundal, în pianissimo: „Fă-mă simplu, profund, separat.”, „liturghia” laică a poeziei lui Marius Oprea. Dar, în esenţă, despre acest volum se poate spune şi doar atît: aici şi acum, Marius Oprea nu mi se pare că face o declaraţie de împăcare cu lumea, ci doar a eu-lui său public – expus, vulnerabil, riscînd uneori disproporţionat în raport cu miza, cu sinea sa – profundă, ascunsă, protejată şi protejînd la rîndul ei. Este o spovedanie, dar nu a unui înfrînt.

Iată-l, aşadar, pe poet, după ce a cunoscut Şase feluri de a muri, ajuns la starea necesară pentru a întocmi Reţeta fericirii în 84 de poezii. Cum e posibil? Chiar aşa, o „abdicare” de la datoria morţii? Întrebarea nu e doar a celui „sărac cu duhul”. Răspunsul nu e uşor de formulat nici chiar de iniţiaţi. Voi încerca să arăt că nici lui Marius Oprea nu i-a fost simplu. Dar, lui i s-a fost dat! I-a fost hărăzit, aşa cum numai sfinţilor şi poeţilor le este. Pentru a rămîne în acest orizont, de folos ar fi predicile Părintelui Gheorghe Calciu despre semnificaţiile celor „zece fericiri”.

Voi încerca, însă, o altă dezvelire a înţelesului titlului cărţii (şi prin aceasta, a semnificaţiei ei în întrgime). Pentru aceasta va trebui să improvizez (nu ştiu cu cîtă prudenţă, aceasta nefiind chiar una dintre „virtuţile” mele dominante!) în marginea numerologiei. În simbolistica acestei arte/ştiinţe a interpretării numerelor, 22 este numărul destinului şi, fiind un dublu (adică de două ori 11) este un mare benefic. Dacă împărţim 84 (numărul poemelor care alcătuiesc „reţetele fericirii” la Marius Oprea) la 22 vom obţine 31. Acesta este numărul Îngerului. Poetul, congener cu Simona Popescu, Caius Dobrescu, Sorin Matei şi regretatul Andrei Bodiu, împreună cu care au format notoriul „Grup de la Braşov”, situat între generaţia ’80  şi „douămiişti”, a trecut pragul „istoric pămîntesc” instituit de Iisus pentru un destin martiric perfect, „refuzîdu-i-se” şansa de a încheia socotelile cu lumea, precum, de pildă, prietenul său Călin Nemeş, la 33 de ani. Dar i s-a îngăduit – şi i  s-a dăruit harul – de a-şi împlini vîrsta şi destinul, părăsind faţa umană, pentru chipul poetic (în sensul distincţiei lui Levinas). Socotind că un an poetic are pentru „planeta” Marius Oprea  22 de poeme, atunci pînă la apoteoza deplină a fiinţei sale poetice, acesta ar mai avea un răgaz de… 44 de poeme! Dar, şi citez, totuşi din volum: „Socotelile acestea nu se cuvin. Nu sînt ale noastre./Oamenii pot deveni plante. Plantele pot deveni animale./Dar frumuseţea drumului se cuvine a fi a tuturor.”

Doar încă vreo două cuvinte. Cartea are şi ilustraţii. Ele au povestea lor.Care nu e străină de cea a cuvintelor. Ajută la descifrarea „codului” afectiv conţinut în poeme. Autorul, uşor de „deconspirat” sub masca „tînărului Werther”, are un maestru, care e numit în volum, „în clar”: Alexandru Muşina. Dacă din punctul de vedere al poieticii, adică al „ştiinţei poeziei”, e limpede cui şi cît datorează poetul Marius Oprea, în ceea ce priveşte ethosul care însoţeşte şi alimentează poezia aceasta, el mi se pare mai apropiat de cel al Marianei Marin, Angela Marinescu, Lucian Vasilescu, Paul Vinicius, Andrei Zanca, Călin Angelescu sau Ion Zubaşcu. Cu toate atributele cunoscute. (Narativitate, biografism, revoltă, marginalitate, misticism raţionalizat, boemism şi abstinenţă, ton elegiac şi invectivă barbară, mărturisire disperată şi mistificare bufonardă, analitică şi delirantă sau, ca să scurtez această enumerare de perechi de determinaţii, „tranzitivă şi reflexivă”, folosind termenii regretatului nostru prieten comun Gheorghe Crăciun.)

Desigur, s-ar putea găsi şi alte afinităţi, mai mult ori mai puţin elective. Cel mai important lucru, însă, după părerea mea e că Marius Oprea a ajuns, în sfîrşit acasă. Adică, în casa sufletului său, în care s-a instalat pacea. Sau, mai direct spus, de la „vînătorul de securişti” angajat în căutarea „poporului pierdut”, la regăsirea de sine a poetului. „Cubul Rubik” pare a fi „rezolvat”. Numai că, dacă acela are doar şase culori, cubul „dese(m)nat” în cuvînt (cum ar spune regretatul mare „arhitect” de universuri arhaice, Alexandru Chira) şi conţinut de sfera imaginar-inefabilă, (ca o „închidere care se deschide”, într-o modalitate nicasiană), al poeziei lui Marius Oprea este „acoperit” de o mulţime ne-enumerabilă de nuanţe.

Şi iată cum, oricît m-am străduit să scriu o prefaţă „uitînd” de prietenia mea cu el, veche şi neînfrîntă, îmi dau seama acum, la sfîrşit că n-am făcut altceva decît să răspund, după 24 de ani, dedicaţiei pe care poetul mi-a scris-o deasupra şi împrejurul unui Don Quijote călare, „văzut” de Tudor Jebeleanu din spate, desen ce ţinea loc de copertă (dar şi de portret simbolic) pentru spaţiul rezervat lui în Pauza de respiraţie :

       „Pentru Vasile,

cu prietenia celui care a sperat (mai speră? încă mai speră? cît?) alături de el. Toată stima şi bucuria de a-l fi cunoscut, cu speranţa de a-l înţelege cu totul. Şi cu aceeaşi ură cînd e vorba de securişti. Dar nu cu aceeaşi încrîncenare.   

        Cu drag, Marius Oprea”

Ce simplu şi uşor mi-ar fi fost să (tran)scriu pur şi simplu acest text, interschimbînd numai începutul şi finalul…

         Pentru Marius…

                                      …Cu drag, Vasile Gogea

(Cluj-Napoca, septembrie 2015)

_____________________

Prefaţa la volumul Marius Oprea, Reţeta fericirii în 84 de poezii, antologie de autor, Editura Grinta, Cluj-Napoca, 2015.

*

P.S. Cartea va fi lansată, în pezenţa autorului, în 9 octombrie, la Festivalul Internaţional de Carte „Transilvania” Cluj – 2015.

*

Anunțuri
Posted in: Ex libris