Cabaret Voltaire (LXVI). Underman – o „instalaţie” fotovers

MOTTO:

„Vai, săracii, vai, săracii alcoolici,

cum nu le spune lor nimeni o vorbă bună!

Dar mai ales, dimineaţa când merg clătinându-se

pe lângă ziduri

şi uneori cad în genunchi şi-s ca nişte litere

scrise de un şcolar stângaci.”

(Ion MUREŞAN, cartea Alcool, Charmides, 2010)

*

           O fotografie, postată cu ceva timp în urmă pe blogul prietenului Petru, mi-a revenit mereu, ca un clip publicitar, interogativ însă, în memorie. Aveam, ca „bibliografie” obligatorie pentru a o „ceti”, cartea prietenului meu, marele poet Ion Mureşan. ‘Geaba! Abia acum am găsit şi un „text”, cu ajutorul căruia sper să o pot „arhiva safe„, fără alte semne însoţitoare ori sensuri parazitare. Pentru că mi-a dat „cuvîntul cheie” (the keyword): underman.  Iată-le, „instalate” în ordinea „descoperirii” lor (şi unde ar fi fost mai la „locul ei” această „instalaţie” decît în Cabaret Voltaire?):

*

(Sursa foto: https://racoltapetru6.wordpress.com/ )

*

Versuri „Underman –

Focul din oglindă”

Imaginez imagini,
Din cât mai multe pagini,
Le-am rupt cuprins de panici,
Cand am simţit că stau pe margini.
Ăsta nu-i decor,
Trag zor că vreau să zbor,
E-o boală ce macină la interior,
Spre dispreţul tuturor.
O mână, o acţiune,
Marketing, compasiune,
Când îi văd la bani şi o fac doar pentru emisie de emisiune.
Poţi să înţelegi, cum e să ai ochi şi să nu vezi,
Sau să-ţi vezi propriile picioare şi să nu mai fii în stare să mergi.
Totu’n jur e ceaţă,
Lumea asta rea nu-nvaţă,
La suprafaţă pare înceată,
Dar când e-ncercată e tare înceată.
Normalul frige atunci când simţi că-l poţi atinge,
Ai urcat vreodată vise doar ca să simţi o scară cum se stinge?
N-am duşmani la vizor,
Mă transform în actor,
Că nici măcar lor nu le doresc o astfel de schimbare de rol.
Uniformă, halat, graniţe-n margini de pat,
Bine-ai venit vizitator dezgustat în micul meu regat!
Viaţa bate-n geam, ecran PAL, recital,
Aer proaspăt rar,
Oare când mor spiritul meu rămâne-n spital?

Refren:
Şi ce dacă ştiinţa,
Sunt la final de fiinţă.
Nu mi-e frică de focul din oglinda 
Ce vrea să mă cuprindă.
Apune omul, ştii?
În zori răsar îngerii.
Focul din oglindă te poate încălzi.
Acum ştii. Aşa că zi!

Halate albe, zeu
Trec, eu rămân la separeu,
Mă gândesc poate şi medicului meu
Îi este la fel de greu.
Supradotat apt, într-un sistem abandonat
Cred că nu mai ştie nici el de fapt
Ce-a mai rămas din Hipocrat
Am oase dar sunt proaste
Mă sprijin de metal
Şi ochii din fundal îmi spun
Că sunt prea greu unilateral
Priviri în viitor doar o secundă psiholog
Ce înseamnă să pui pe picioare un psihic olog,
Nu-i deloc uşor.
Viaţa prescrisă, reţeta precisă
Nu ştiu cine a scris-o pe a mea
Dar e tare prost scrisă
Cancerul înfruntă, câştigă şi se-nfructă
N-ai cum să porţi o luptă când propriul organism nu te ajută.
Cine a inventat durerea, oare priveşte cu plăcere?
Şi de ce ţine cont atunci când începe să ofere?
Cu simţuri doar în degete, încearcă să guşti fericirea
Timpul trece atât de lent, oare am cunoscut nemurirea?

Refren:
Şi ce dacă ştiinţa,
Sunt la final de fiinţă.
Nu mi-e frică de focul din oglinda
Ce vrea să mă cuprindă.
Apune omul, ştii?
În zori răsar îngerii.
Focul din oglindă te poate încălzi.
Acum ştii. Aşa că zi!

(Preluare de pe http://www.versuri.ro/versuri/ggegfm_underman-focul-din-oglinda.html )

___________________________

În foto stînga sus:  intrarea în celebra cafenea din Zurich. Prin bunăvoinţa confratelui Dorin David.

*

Etichetat: cartea Alcool, Dorin David, foto, instalatie, Ion Muresan, oglinda, Racolta Petru, Underman, versuri

Posted in: Cabaret Voltaire