„Bilete de papagal” şi… papagali de bilete sau despre o „recenzie”* la cartea lui Dorin Tudoran „România ca părere”

Posted on Octombrie 1, 2015

10



„Părerea mea…”

*

romania-ca-parere-3-copy-324x500

Pe blogul publicaţiei online Adevărul (despre care am spus, cu mult timp în urmă, că este ziarul care concentrează în titlu ceea ce-i lipseşte în conţinut şi nu-mi dă, încă, dovezi că situaţia s-ar fi schimbat!), la secţiunea Cultura, d-l Mircea Morariu semnează o recenzie la volumul lui Dorin Tudoran, România ca părere, apărut recent la Polirom.  Autorul recenziei (critic de teatru, profesor universitar, laureat al premiului pentru critică teatrală, acordat de Asociaţia Internaţională a Criticilor de Teatru) ia, încă de la început, o distanţă prudentă faţă de tema pe care tocmai se pregăteşte s-o explice: “Despre disidenţa lui Dorin Tudoran, disidenţă începută în prima parte a anilor 80 ai secolului trecut, am aflat de la Radio Europa liberă. Despre cât de enervantă şi preocupantă pentru autorităţile comuniste din România a fost această disidenţă, despre forţele mobilizate spre a o supraveghea şi a o curma, am aflat din cartea „Eu, fiul lor”, apărută în urmă cu câţiva ani la editura Polirom.”  Şi încă: “Despre ce a făcut Dorin Tudoran în cei 30 de ani de când, „oficial, şi-a pierdut ţara”, ani ce s-au împlinit pe 24 iulie 2015, am luat la cunoştinţă din scrierile şi din mărturisirile sale, în parte din notaţiile incluse în Jurnalul Monicăi Lovinescu.” (corect ar fi: jurnalele , n.m. V.G.) Pînă la aceste momente, d-l Mircea Morariu pare să nu fi auzit nimic despre Dorin Tudoran (e adevărat, din cîte ştiu, deşi era mare amator de teatru, Poetul Dorin Tudoran n-a jucat teatru niciodată!). Dar, brusc, d-l profesor universitar devine , din indocent, indecent! Reduce, dintr-un condei, cei 30 de ani de când, “oficial, şi-a pierdut ţara”, ani ce s-au împlinit pe 24 iulie 2015,  (vezi, Doamne, ţara asta e ca o valiză pe care o pierzi într-o gară sau un aeroport!), la o “pierdere de moment “ (un „moment” pe care, singur, l-a recunoscut ca durînd 30 de ani!) care “a fost urmată de o renaştere personală pe tărâm american şi apoi de o recuperare.“  Cartea în discuţie ar fi o dovadă a acestor „renaşteri” şi “recuperări”! „Fericitul” domn Dorin Tudoran, a fost 30 de ani la… „recuperare”!  După 40 de zile de greva foamei! (Cicliştii de performanţă, care participă la marile tururi, Le Tour, Il Giro sau La Vuelta, trebuie să se „recupereze”, după cîte o etapă cu trei patru „căţărări” de categorie specială, în mai puţin de 24 de ore! Dacă nu „trişează!)

D-lui profesor şi critic de teatru îi recomandăm să ia un dicţionar, dar nu englez (cu atît mai puţin american)-român, ci pur şi simplu român-român, de exemplu pe cel mai cunoscut dintre cele vechi (pe care bănuiesc că ar trebui să le întrebuinţeze, măcar pentru a înţelege ce spun personajele din dramaturgia românească veche, chiar ale lui Caragiale!), respectiv  cel al lui Lazăr Şăineanu şi să citească definiţia cuvîntului “părere”: „Părere f. 1. mod de a fi, apariţiune, iluziune; piere ca un vis, ca o părere; 2. mod de a vedea, opiniune:după părerea mea; 3. impresiune satisfăcătoare sau regretabilă: părere de bine, părere de rău.” (Cf. Lazăr Şăineanu, Dicţionar universal al limbei române, A noua ediţiune, Editura Scrisul Românesc, f.a., p. 463.)  Apoi, dacă tot nu s-a “compromis” citind (ori doar necitînd) comprehensiva şi bine “sistematizata” prefaţă semnată de Sorin Antohi, cel puţin să nu uite că subiectul principal al părerii exprimate în carte de Dorin Tudoran, este România! Dar, d-l profesor  are altă “perspectivă”, aproape dilematică aş zice, dacă n-ar fi doar jucat diletantă: “O carte pe care habar nu am dacă Dorin Tudoran şi-a dorit-o spre a marca în acest fel împlinirea a 30 de ani de la începutul acelui oficial dezminţit de realitatea de fapt. Detaliul acesta nici nu prea contează. Important e că volumul există şi că a existat şi cine să îl editeze.” 30 de ani de exil = un „detaliu”! „Un fleac! L-au ciuruit!” Chiar aşa: mai lipseau doar întrebările în ce scop? şi, cu a cui aprobare? 

Dar confuzia, indusă perfid ori din ignoranţă (dar, ignoranţă la un laureat al AICT?), abia acum începe. După ce ne “povesteşte” cum îşi începe Dorin Tudoran cartea (cu “un text intitulat Despre politică. Vechi nu chiar de o sută de ani, precum dulapul din Livada de vişini,(corect: Livada cu vişini, n.m.V.G.) dar de vreo 80-85 de ani cu siguranţă. Textul e semnat de un anume Nicolae Andrieş şi a fost publicat în Bilete de papagal.” , aventurîndu-se, în sfîrşit, la “parcurgerea textelor lui Dorin Tudoran”, constată (cea mai la îndemînă constatare, superficială, trădînd incapacitatea de a înţelege diferenţele istorice, nuanţele specific ale epocilor, pînă la urmă mersul şi sensul istoriei) că “în cei optzeci-nouăzeci de ani de când Tudor Arghezi, căci el era Nicolae Andrieş, a scris cele de mai sus, în politica românească, în felul în care e ea făcută, nu s-a petrecut mare lucru.” E ca şi cum ai spune, la fel de superficial că poliţaiul Ghiţă al lui Caragiale e tot una cu generalul Pleşiţă al lui Ceauşescu! Sau că industriaşul Mociorniţa e acelaşi lucru cu „omul de afaceri” Ioan Niculae! D-l Mircea Morariu n-a înţeles nimic din cartea lui Dorin Tudoran! Dacă, totuşi, a citit-o. Este celebru logo-ul blogului acestuia şi, pentru că tot a amintit că aceste texte sunt, în cea mai mare parte, publicate pe blogul personal, Certocraţia, ar fi trebuit să-l cunoască (poate că a-l şi înţelege ar fi prea mult): “În România se întîmplă mereu lucruri foarte interesante, pentru că nu se întîmplă niciodată ce trebuie!” Iată părerea părerilor lui Dorin Tudoran, despre România: „Cum poate ieşi România din stadiul de părere pentru a intra în stare de funcţionare?” (pag..104, în carte) Şi răspunde tot el: ” Ar putea fi chiar imoral din partea unui om care trăieste de 30 de ani în afara României să sporeasca sentimentul naţional al deznădejdei sau puseurile de optimism propagandistice de care este zguduită o conducere sau alta a ţării. Nu fac decăt să mărturisesc ce simt eu.” ( într-un foarte bun interviu, din Suplimentul de cultură (http://www.suplimentuldecultura.ro/index.php/continutArticolNrIdent/Interviu/10676). “Elegiac şi pamfletar”, spune Sorin Antohi, şi are dreptate.

Dar ce reţine, ca esenţial, de recomandat criticul de teatru transformat în analist al theatrum mundi: “Dacă cineva vrea să afle esenţialul despre contradictoriul, versatilul, controversatul Adrian Păunescu, atunci ar face cum nu se poate mai bine să citească textul Astăzi, 5 noiembrie 2010.” Ca şi cum cartea s-ar fi numit Adrian Păunescu ca părere ! Şi cu asta, basta! Atît! (Eu am înţeles, chiar din ziua postării lui pe blog, că acest text ne spune mai mult despre caracterul lui Dorin Tudoran însuşi decît despre cel al defunctului fost şef şi prieten.)

Dar, mai am eu cîteva cuvinte de spus d-lui profesor universitar şi critic teatral. Numele minusculei reviste tipărite chiar la Mărţişor de Tudor Arghezi, Bilete de papagal, era inspirit de ghicitoarele care stăteau pe Calea Victoriei cu o cutie în care erau aşezate, ca fişele cărţilor în sertarele unei biblioteci, “planetele” în care îţi puteai citi “trecutul, prezentul şi viitorul”! Acestea aveau înfăţişarea unor bileţele de hîrtie, împăturite în patru, iar papagalul, care stătea pe o bară de lemn, subţire, deasupra “planetelor”, alegea cu ciocul lui încovoiat, la comanda proprietarei, o “planetă”. Sugestia, subtilă, a lui Arghezi atunci cînd şi-a botezat astfel “fiţuica”, a fost aceea că va face “previziuni”, adică analize, adică politică şi nu de “partid”, ci mai degrabă “după planete”. Adică, după o viziune (părere, ca să revenim la topic) personală, dar atît de liberă, încît putea lua şi dimensiuni cosmice!

Despre ceea ce ne sugerează Dorin Tudoran prin titlul blogului lui “de papagal”, Certocraţia, poate cu altă ocazie. Închei sugerîndu-i recenzentului, touşi, ceva: atunci cînd nu citiţi o carte, sau nu vreţi să scrieţi profund despre ea, şi vă limitaţi doar la a-i număra capitolele, faceţi-o măcar pe asta corect!. Scrieţi: “Textele din carte au fost dispuse în zece capitole.“  Dar, domnule profesor, sunt XI, adică unsprezece capitole, nu zece!

…Mai ştiţi sigur cîte acte are Livada cu vişini?

__________________

*Mircea Morariu, O carte de Dorin Tudoran, în Adevărul, 29 septembrie 2015, http://adevarul.ro/cultura/carti/o-carte-dorin-tudoran-1_560a40ddf5eaafab2c1d4d66/index.html

*

Anunțuri