„Notă informativă” publică de la prezentarea „trilogiei certocratice” a lui Dorin Tudoran, la FICT 2015, Cluj. Update.

Posted on Octombrie 8, 2015

13



SCHIŢA PREZENTĂRII  „TRILOGIEI CERTOCRATICE” 

A LUI DORIN TUDORAN

LA FESTIVALUL INTERNAŢIONAL DE CARTE „TRANSILVANIA” – CLUJ-NAPOCA, 7 octombrie 2015

*

1

În imagine (de la stînga): Vasile George Dâncu, Directorul Festivalului,

Dorin Tudoran, Vasile Gogea, Ion Mureşan

*

SCHIŢA PREZENTĂRII  „TRILOGIEI CERTOCRATICE” 

A LUI DORIN TUDORAN

LA FESTIVALUL INTERNAŢIONAL DE CARTE „TRANSILVANIA” – CLUJ-NAPOCA, 7 octombrie 2015

 

3

În lipsă, eventuală, de inspiraţie (uneori şi de competenţă), aş putea alege unul dintre cele trei începuturi „clasice” de alocuţiuni în astfel de ocazii:

  1.  „Îl cunosc pe autor încă din anul…”  (spre deosebire de alţii care, fiind prea „inspiraţi”, declară, împotriva datelor înregistrate public şi arhivate, „nu l-am cunoscut  pe autor decît după anul… „)

Adevărul e, că l-am întîlnit tîrziu, deşi l-am citit demult! Încă de la Adaptarea la realitate (1982) – un „manual” nu numai de „reportaj”, dar şi de etică jurnalistică, în anii regimului totalitar.

Există mai multe feluri de a te simţi „apropiat” de cineva, altfel decît atunci cînd călătoreşti înghesuit într-un autobuz! Adică, o apropiere fizică.

Ar trebui să vorbesc despre o apropiere  la mare distanţă , o atracţie intelectuală, morală, umană, graduală, neîntîmplătoare, asumată, protectoare, necesară şi continuă.

2

  1. eu,fiullor.dosardesecuritate-3883„Cunoscutul disident… mai mult sau mai puţin re-cunoscut, obiectivul… „

Acest început nu-i va fi pe plac Poetului Dorin Tudoran. Tot ceea ce era de spus despre acest capitol al vieţii lui, a fost spus chiar de el, în singura carte „pe care n-ar fi dorit s-o scrie”, Eu, fiul lor. Aşa încît, vă invit s-o căutaţi şi s-o citiţi!

3. „Prima mea întîlnire personală cu Dorin Tudoran…”  Tot ceea ce este esenţial din acea întîlnire este faptul că, la despărţire, pe lîngă o sacoşă cu hăinuţe pentru fiica mea  Teodora, mi-a dăruit şi altceva, mult mai preţios, ceva ce nu puteam duce nici într-un container întreg: sentimentul că mi-am întîlnit „fratele mai mare” pe care nu îl aveam!

4

Dar în acest moment, pe care chiar dacă cerul ar fi înnorat (dar nu e!), l-aş numi  „solar” în sensul pe care îl dădea acestui atribut Virgil Ierunca, nu numai pentru mine personal, dar şi pentru Clujul acesta, al D-nei Cornea, al D-lui Iulius Filip, al D-lui Cătălin Bia, al lui Teohar Mihadaş, Nicolae Mărgineanu, Mircea Zaciu, Adrian Marino sau al lui Călin Nemeş şi Lucian Matiş, al prozatorului Alexandru Vlad şi al Poetului Ion Mureşan, precum şi pentru toţi cetăţenii urbei noastre, eu am de vorbit despre cărţi. Cărţile cele mai recente ale lui Dorin Tudoran.

Primul lucru pe care vreau să-l spun despre cele trei cărţi semnate şi apărute, toate, în acest an, Băsesc, deci exist. Intelighenţie şi putere în  România.2004-2014 (Cartier), România ca părere (Polirom) şi Luxul indiferenţei ( Editura Şcoala Ardeleană), este că ele alcătuiesc o trilogie, pe care am numit-o „trilogia certocratică”.

Primul motiv este acela simplu şi evident că aproape toate textele cuprinse în aceste volume au fost mai întîi „publicate” pe blogul personal al autorului, care se numeşte semnificativ şi lămuritor pentru tipul de atitudine la care trebuie să te aştepţi accesîndu-l,  CERTOCRAŢIA Desigur, cărţile nu sunt o simplă însumare, în ordine cronologică ori, şi mai rău!, alfabetică a articolelor de pe blog. Volumele au, fiecare în parte „teme de fundal”, „light motif”- uri specifice, dincolo de „modulaţiile”, în „gamă majoră sau minoră”, pe care tematica zilei, stilul scriiturii la un moment dat, raportarea personală a autorului la eveniment, configurează „formele de relief” vizibile în primul moment.

Al doilea motiv, în esenţă, constă în faptul că ele ne spun că o societate care nu suportă  punerea sub întrebare a funcţionării ei, nu e o societate democratică. Democraţiile se întăresc atunci cînd sunt interogate asupra derapajelor lor. Critica onestă, făcută cu bună credinţă e pentru organismul social şi politic al unei ţări ca un vaccin pentru un copil. Refuzîndu-l, amîndouă riscă să facă pojar la bătrîneţe!

kakistocratia

Aceste cărţi nu sunt, cu siguranţă,  nici consecinţa unei „egolatrii” inhibate, a unei libertăţi limitate de exprimare, cu atît mai puţin a unor frustrări, care să-l determine pe autor să le publice „cu orice preţ”. (Dorin Tudoran n-a negociat niciodată libertatea lui de exprimare!) Dovada că acest critic al societăţii româneşti de astăzi a publicat tot ce a vrut şi cînd a considerat necesar, o face şi masivul volum Kakistocraţia (la Editura ARC, Chişinău, 1998). Libertatea, e o valoarea cardinală pentru Dorin Tudoran. Cred că „prefaţa” la primul din cele trei volume enumerate, e lămuritoare şi pentru celelalte două, în bună măsură:

“Ipostaza “pe hârtie” nu este o autoamăgire. În spaţiu ori pe hârtie, o cronică polemică a clipei are puţine şanse de a trăi cu mult mai mult decât clipa pe care o ia în primire. M-am eternizat în efemeride.

Veţi da aici peste multe nume. Nu ele mă interesează. Mă interesează mentalităţile. Numele nu fac decât să ilustreze mentalităţi. Numele trec, mentalităţile rămân. Fie ele vechi, fie ele noi.

Mentalităţile sunt asemeni piramidelor egiptene. Unii dintre vizitatorii lor se simt, dintr-o dată, faraoni. Efemeritatea din ei începe să se creadă altceva – eternitate. Aşa se naşte lipsa măsurii.”

basesc

          Lectura acestor cărţi nu e lipsită de dificultăţi sau capcane. De pildă, cu privire la primul volum, majoritatea cititorilor au rămas “agăţaţi” de prima parte, satirică, a titlului şi au ignorat partea serioasă, profundă (în copilărie am auzit o „vorbă”, la Făgăraş, a unui „american”, ţăran emigrat în „state” înainte de WW II şi întors la bătrîneţe: „ce ştie ţăranu’ ce-i ciocolata, păstrează hîrtia şi-aruncă bucata”!) : cea care punea în chestiune definiţia, condiţia, etica dar şi mirajele, derapajele şi sevrajele unei părţi sau a alteia din ceea ce unii proprietari de diplome universitare occidentale numesc “intelectualitate publică”. Adică, e pusă în discuţie responsabilitatea unei categorii de intelectuali care nu s-au mulţumit să fie, aşa cum spunea Raymond Aron, doar nişte oneşti “spectatori angajaţi”, plătindu-şi locurile în sthal, ci au revendicat, şi primit, fotolii de favoare în loja oficială, la spectacolul care se desfăşura în faţa lor! Încet, încet, s-au crezut (asemenea vizitatorilor piramidelor!) chiar “regizorii”, “dirijorii”  ori chiar “cenzorii” acestui spectacol!

romania-ca-parere-3-copy-324x500

Cu ce-a de-a doua carte, România ca părere, lucrurile se petrec asemănător, dacă nu şi mai rău (uneori, cu motive să cred că e vorba de un rău premeditat, nu destul de subtil şi abil mascat). Aici, e nevoie  – chiar şi pentru unii profesori universitari de teatrologie, transformaţi peste noapte în “analişti pentru theatrum mundi” – de dictionar! Dar nu de un dictionar englez-român, ci de unul roman-român. Să luăm din Lazăr Şăineanu: definiţia cuvîntului “părere”: „Părere f. 1. mod de a fi, apariţiune, iluziune; piere ca un vis, ca o părere; 2. mod de a vedea, opiniune:după părerea mea; 3. impresiune satisfăcătoare sau regretabilă: părere de bine, părere de rău.” (Cf. Lazăr Şăineanu, Dicţionar universal al limbei române, A noua ediţiune, Editura Scrisul Românesc, f.a., p. 463.)

Aceste sensuri consemnate de dicţionar pentru cuvîntul „părere” configurează tot atîtea registre şi orizonturi ale „părerii” lui Dorin Tudoran despre România – chiar dacă această temă recurentă capătă, cum e şi normal, numele unor oameni, al unor locuri sau al unor evenimente.

dorin_cartoonEste celebru logo-ul blogului lui Dorin Tudoran: “În România se întîmplă mereu lucruri foarte interesante, pentru că nu se întîmplă niciodată ce trebuie!” Iată părerea părerilor, dar o părere întrebătoare, nu îngheţată într-o “certitudine”, a  lui Dorin Tudoran, despre România: „Cum poate ieşi România din stadiul de părere pentru a intra în stare de funcţionare?” (pag..104, în carte)

Şi ne dă şi un răspuns, la fel, supus liberei opţiuni: ” Ar putea fi chiar imoral din partea unui om care trăieste de 30 de ani în afara României să sporeasca sentimentul naţional al deznădejdei sau puseurile de optimism propagandistice de care este zguduită o conducere sau alta a ţării. Nu fac decăt să mărturisesc ce simt eu.” ( într-un recent interviu, din Suplimentul de cultură )

     “Elegiac şi pamfletar”, spune Sorin Antohi, într-o empatică şi comprehensivă  prefaţă, şi are dreptate. Într-o ipostază cu “inspiraţii”, în cealaltă – cu “neinspiraţii”. Căci România “vizată”, nu vizitată sau re-vizitată (acest din urmă termen nefiind decît  un eufemism pentru un revizionism istoric şi cultural-axiologic extrem de „vocal” şi aspirînd la a deveni „canon”!), se reduce la aceste două “clase reale”: ale “criminalilor” şi “victimelor”, care se reproduc cu acelaşi rol, “din tată în fiu”.

Cu toate acestea, mărturiseşte Dorin Tudoran: „Când scriu cu dezgust despre un fel românesc de a gândi, a acţiona ori interacţiona, nu o fac niciodată iluzionându-mă că românii sunt alţii, nu eu, ca să parafrazez gândul sartrian după care infernul ori răul sunt ceilalţi. Chiar dacă încerc să trăiesc alfel decât acei români pe care îi dispreţuiesc, rămân un roman.”

coperta Tudoran-Luxul indiferentei

Cu acest sentiment,  pe care C. Stănescu îl defineşte foarte corect , în prefaţă, “un patriotism pe cât de sobru, pe atât de îndurerat”, trec la cea de-a treia carte, Luxul indiferenţei, cu care pamfletarul  Dorin Tudoran pare să se retragă discret, lăsînd locul din lumina reflectoarelor, din nou Poetului, adică elegiacului. Căci vorbim, şi nu uităm nici o clipă, de lectura publicisticii de atitudine a unui mare poet. Lectura cărţilor lui trebuie făcută cu aceeaşi disponibilitate şi acuitate pentru bogăţia de sensuri, sugestii, nuanţe, ton şi rigoare a folosirii cuvîntului, ca şi în cazul lui Eminescu, Arghezi, Goga, Vlahuţă, Coşbuc sau, pentru că se află aici, lîngă mine, un alt mare poet român în viaţă, a lui Ion Mureşan.

N-am să vă “povestesc” acum cartea. Ea trebuie citită cu  atenţie şi fără prejudecări! Pe parcursul ei veţi întîlni toate procedeele “chirurgicale” – ecorşeu, disecţie, amputare, extracţie, dar şi pe cele ale “terapiei homeopatice” – evocări, portrete, mărturisiri. Din punctul meu de vedere, vreau să subliniez doar că ultimele două capitole, din cele IX, sunt dedicate poeţilor şi poeziei. Româneşti şi universale. Anunţă, adică, vreau să cred, întoarcerea lui Dorin Tudoran la poezie. Iată-l pe tînărul Ulisse, după ce a înfrînt toate vitregiile sorţii, s-a împotrivit “zeilor”, a înfrînt ispitele, ajuns la senectute, nu după douăzeci de ani precum cel descris de Homer, ci după treizeci!,  pe ţărmurile Ithacăi sale, pe care a purtat-o în suflet, cu el, pe toate mările şi oceanele lumii.

Aşa cum am scris despre antologia de versuri, recent apărută, a lui Marius Oprea , nici Dorin Tudoran nu mi se pare că face o declaraţie de împăcare cu lumea, ci doar a eu-lui său public – expus, vulnerabil, riscînd uneori disproporţionat în raport cu miza, cu sinea sa – profundă, ascunsă, protejată şi protejînd la rîndul ei.

Cu bun temei, Sorin Antohi citează cuvintele înţeleptului, cu tragic sfîrşit, cronicar moldav, Miron Costin: “Fum şi umbră sunt toate, visuri şi părere” (în elegia Viaţa lumii)

Cui îi mai e frică de Dorin Tudoran?

Voi încheia cu două fraze concluzive pe care Dorin Tudoran a avut generozitatea şi a decis să fie trecute pe coperta IV a cărţii:

Luxul indiferenţei nu este, la Dorin Tudoran, o determinare a poziţiei fiinţei sale în lume. Ci un titlu de nobleţe şi un privilegiu pe care şi le-a cîştigat, la senectute, eroic, în lungile şi austerele, extenuantele lui războaie pentru demnitate, libertate şi adevăr, atît în propria lui Casă, cît şi în Cetate.

Luxul indiferenţei  lui Dorin Tudoran nu semnifică moleşeala aurită a nobilului izolat în castelul său, ci blazonul de pe scutul însîngerat al cavalerului care a supravieţuit unei cruciade.

Dixit! Plodite cives!

Vasile GOGEA

(la Cluj, 7 octombrie 2015)

(Fotografii de Cătălin Bia şi Sandra Cibicenco)

*

publicul

*

UPDATE. 

*

ClujulCultural.ro-sigla_2551

O relatare, semnată jurnalistul şi istoricul presei clujene postdecembriste, Tiberiu Fărcaş, cu înregistrare video, pe site-ul Clujul clutural: http://www.clujulcultural.ro/poetul-disident-dorin-tudoran-la-fict-2015-sa-ma-opun-asta-a-fost-reactia-personala-la-dictatura-comunista/.

*

Afis-Dorin-Tudoran-350-265

Biblioteca Judeţeană „George Coşbuc” Bistriţa-Năsăud a organizat, 08 octombrie 2015, ora 18:00, întâlnirea cu scriitorul Dorin Tudoran, acest eveniment cultural făcând parte din ciclul „Întâlnirilor Coşbook”.
Locaţie: str. Alexandru Odobescu, nr. 11, sala „Liviu Rebreanu” a Bibliotecii Județene „George Coșbuc”.
Cu acest prilej, a fost lansat volumul:  Dorin TudoranLuxul indiferenței.
Au prezentat:  Flore Pop, Olimpiu Nuşfelean.
Despre Dorin Tudoran:

„A păstrat și a pierdut prieteni, și-a făcut alții noi, a rămas însă mereu fidel idealurilor și valorilor pe care le întrezărise din anii 60, le exprimase și încercase să le trăiască în anii tot mai sumbri ai ceaușismului, le propagase și le apărase apoi pentru noi toți din Statele Unite atunci când păreau pierdute, ne-a ajutat să le redescoperim și să le reclădim aici după 1989.” (Sorin Antohi)

„Vocea lui Dorin Tudoran, una din marile conștiințe ale poeziei de azi.” (Mircea Mihăieş)

„Luxul indiferenței lui Dorin Tudoran nu semnifică moleșeala aurită a nobilului izolat în castelul său, ci blazonul de pe scutul însângerat al cavalerului care a supraviețuit unei cruciade.” (Vasile Gogea)

„…tatăl meu s-a numit Gheorghe Todoran (George, pentru prietenii săi) şi a fost profesor de limba română. Era din Bichigiu, Bistriţa-Năsăud, şi era nemăsurat de mândru pentru două lucruri.
Primul – era stră-strănepotul legendarului Moş Tănase Todoran, tras pe roată, în prezenţa episcopului unit Aron şi a generalului Bukow, lângă Salva, la vârsta de 104 ani, în 1763, fiindcă refuzase şi instigase membrii a două batalioane de grăniceri să nu depună jurământul…
Al doilea – cartea lui de debut este menţionată de G.Călinescu în a sa Istorie”…

„Simplu. Sunt stră-strănepotul lui Tănase Todoran din Bichigiu, Bistriţa-Năsăud. Cel tras pe roată cu tot dichisul vremii.” (Dorin Tudoran, Luxul indiferenţei, Şcoala Ardeleană, 2015)

*

Întâlnire literară de neuitat

cu Dorin Tudoran

Dorin Tudoran cu Ioan Pintea

 Biblioteca Judeţeană ,,George Coşbuc” a găzduit joi, de la ora 18.00, o extraordinară întâlnire cu poetul Dorin Tudoran, originar de pe meleagurile noastre. Cuvântul de deschidere l-a avut directorul bibliotecii, Ioan Pintea, care a precizat de la început că invitatul este stră-strănepotul lui Tănase Tudoran, eroul din Bichigiu şi de un timp sfânt al Bisericii Ortodoxe.
Gheorghe, tatăl poetului, s-a născut la Bichigiu şi a făcut studii de filosofie în ţară şi în Apus, a fost poet, amintit şi în Istoria lui Călinescu.
Lui Dorin Tudoran, a mai spus directorul Pintea, i s-a decernat Premiul ,,Mihai Eminescu”, cel mai mare premiu literar din România, şi este o mare bucurie să fie oaspete al instituţiei. Pintea a amintit cărţile poetului, apoi a trecut microfonul bichigeanului prof.univ.dr. Flore Pop (Universitatea ,,Babeş-Bolyai”) şi directorului ,,Mişcării Literare”, Olimpiu Nuşfelean, care s-au referit pe spaţii rezonabile la biografia şi opera lui Dorin Tudoran. Olimpiu Nuşfelean a citit un fragment din discursul lui Tănase Todoran rostit la Salva, ca îndemn la nesupunere către cele două unităţi de grăniceri care trebuiau să depună jurământ împăratului de la Viena, apoi a subliniat „statornica nestatornicie” a poetului asemănat cu un Ulysse modern.
Dorin Tudoran s-a adresat sălii pline de bistriţeni şi a schiţat o biografie a tatălui, ajuns cu ,,paşaport de trecut munţii” în Regat, unde numele Todoran a fost schimbat în Tudoran de administraţia vremii.
Dorin Todoran s-a născut la Timişoara, a studiat filologia la Bucureşti şi a fost alături de Paul Goma, Doina Cornea şi Radu Filipescu în grupul celor patru dizidenţi români despre care spune că nu au fost singurii şi că merit mai mare au cei morţi în puşcării. Tudoran a plecat din ţară cu soţia şi fiica, Alexandra, arestată odată cu tatăl, şi activitatea sa literară s-a împuţinat în SUA, unde s-a stabilit. A scos publicaţiile ,,Agora” şi ,,Meridian”, a fost în conducerea PEN Club, iar după 1990 a lucrat 7 ani în Republica Moldova, în cadrul unei fundaţii, ţinând conferinţe pentru orientarea democratică a ţării, pe care o vede integrându-se în UE mai degrabă decât unindu-se cu România.
Au fost prezenţi bună parte din scriitorii judeţului, iar atmosfera, de mare căldură, bistriţenii adoptându-l instant pe Dorin Tudoran şi socotindu-l unul de-al lor, întors pe pământul natal.
O seară de neuitat!
(Victor Ştir, în Mesagerul de Bistriţa-Năsăud, http://www.mesagerul.ro/2015/10/09/intalnire-literara-de-neuitat-cu-dorin-tudoran.)
*
Citeşte şi relatarea din Răsunetul: http://www.rasunetul.ro/un-scriitor-cunoscut-este-stranepotul-lui-tanase-todoran-petru-prima-data-pe-meleagurile-strabunilor
*
Anunțuri