A apărut nr. 30/2015 al revistei „Confesiuni”

Posted on Octombrie 15, 2015

0



Anul III – NR. 30 – 24 pagini – septembrie 2015 – format pdf

Confesiuni Nr 26

Acest număr este ilustrat cu lucrări de Stanislaw WYSPIANSKI

*

Paul Goma, un debut editorial
de pe un secol pe altul

       „În primăvara anului 1967, aflat în redacţia revistei „Neue Literatur”, Miron Radu Paraschivescu citeşte cîteva pagini dintr-un fragment de manuscris, pe care Anemone Latzina şi Dieter Schlesak îl traduceau în germană, şi exclamă:

        Dar băiatul ăsta e un Soljeniţîn român!

       Revelaţia de atunci a traversat deceniile, păstrîndu-se pînă astăzi ca un automatism, o etichetă definitivă nu totalmente dreaptă. Goma şi-a urmat distinct destinul biografic şi literar, la cote ce nu au mai fost atinse de vreun semen român. Are tot dreptul să fie Goma – pur şi simplu. Stau mărturie marginalizarea, încercările de compromitere morală şi profesională, puse în practică de Securitate (şi cu ajutorul interesat sau gregar al cobreslaşilor), ca şi nerecunoaşterea, minimalizarea, antisemitizarea cu care îl tratează pînă în zilele noastre vocile unor false conştiințe morale sau ale unor grupuri de interese.”

Flori BĂLĂNESCU (v. în revistă la p. 18)

*

SUMARUL:

Constantin TRANDAFIR / Confesiuni din Vacanţa Mare / 2
Gheorghe GRIGURCU / Pagini de jurnal – „Un retor pe un post de radio” / 3
Barbu CIOCULESCU / Când oglinzile rup tăcerea / 4
Dumitru UNGUREANU / Biblioteca uitată. Florică şi „Răzbunarea Ofeliei” / 4
Nicolae COANDE / O. Nimigean – eterna criză din poieniţa druidică / 5
Gheorghe GRIGURCU / Poezie / 6
Paul ARETZU / România, între românizare şi europenizare / 7
Viorica GLIGOR / Recviem pentru oraşul de altădată / 8
Petru URSACHE / Ostinato sau „singur împotriva tuturor”/ 9
Magda URSACHE / De ce am nevoie de Paul Goma / 10
Lucian GRUIA / Dumitru Dumitrică – Adio, copilărie / 11
Vasile GOGEA / ANAMNESIS. Marius Oprea – întoarcerea la sine a poetului / 11
Victor ŞTIR / Interviu cu artistul plastic dr. Andreea Rus / 12
Ion Popescu-BRĂDICENI / Comportamentul semiotic al lui Euthanasius/Ieronim şi al albinelor în romanul eminescian „O istorie frumoasă: Ieronim şi Cezara” / 13-15
Mircea BĂDUŢ / Reinterpretări de mituri şi legende – microserie de autor / 15
Geta RĂVDAN / Teatru-dans – o întâlnire cu artiști complecși, deținători de mesaje psihologice / 16
Olimpia IACOB / Traduceri. BILL WOLAK / 17
Flori BĂLĂNESCU / Paul Goma 80. Paul Goma, un debut editorial de pe un secol pe altul / 18
Dan CULCER / Serii și grupuri. O şedință de partid în redacția revistei «Vatra» (1986) / 18
Nicolae CIOBANU / Despre Muşte, Ţînţari, Pu-ríci & Alte pà-costí mici / 19
Doru STRÎMBULESCU / Proză. Iluzia / 20
Vlad CIOBANU / O lectură a mitului Meşterul Manole (VI) / 21
Mălina CONŢU / Brâncuşiana 2015 / 22-23

*

Citeşte revista în format pdf, cu un singur clik aici:

http://centrulbrancusi.ro/wp-content/uploads/2015/10/Confesiuni-Nr-30.pdf

*

Anunțuri