„Traficarea informaţiei şi democraţia biochimică” – o conferinţă susţinută de Dr. Radu SILAGHI-DUMITRESCU

 

Centrul de Filosofie Aplicată

de la Facultatea de Filosofie
a Universităţii ”Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca

vă invită la conferinţa publică,

urmată de discuţii, care va avea loc

miercuri 16 decembrie 2015, ora 18,oo

în cadrul Atelierului MULTIDISCIPLINAR ŞI INTERUNIVERSITAR de Filosofie şi Antropologie Medicală,

în clădirea Clinicii „Medicala II”, str. Clinicilor nr. 2-4, la Etajul II, Sala Bibliotecii.

*

Fără număr: traficarea informaţiei şi democraţia biochimică

Prezintă

Conf. Univ. Habilitat, Dr. Radu SILAGHI-DUMITRESCU,
Universitatea „Babeş-Bolyai”,
Facultatea de Chimie şi Inginerie Chimică

Schiţa conferinţei:

            „ Numerele naturale reprezintă o aproximaţie, evident foarte eficientă, de care uzăm în înţelegerea universului din jurul nostru. Majoritatea mecanismelor biologice de care facem uz, de la nivel intracelular la cele mai complexe, operează într-o logică non-binară, aparent cu un continuum de stări între un simplu „alb” şi un simplu „negru”, ce aduce aminte pe alocuri de paradoxurile Sorites. În acest context chiar şi egalitatea între două molecule, sau între două celule, sau între drepturile a doi oameni, devin în mod evident rodul unor aproximări, cu anumite limite a căror încălcare poate avea efecte dramatice (de exemplu, proliferarea „în completă libertate” a celulelor în organism constituie în fapt o condiţie medicală periculoasă, denumită generic cancer). Paul G. Mezey (născut la Oradea, în prezent profesor universitar în Canada şi profesor invitat la UBB) a propus şi demonstrat matematic teorema holografică a densităţii electronice. Conform acesteia, orice unitate de volum din interiorul unei molecule (sau dintr-un singur atom), chiar o unitate infinitezimală, conţine în ea informaţia completă despre întreg restul moleculei; practic, o hologramă a întregii molecule. Reamintim, „interiorul moleculei” înseamnă un nor de densitate electronică, ce poate fi descris ca un continuum de sarcină negativă – cu valori mai mari în apropierea nucleelor, şi cu valori tot mai mici pe măsură ce ne îndepărtăm de moleculă. Notabil, expresia „tot mai mici” implică absenţa unei „graniţe” a moleculei.    De facto, densitatea norului electronic scade foarte abrupt pe măsură ce ne îndepărtăm de nucleu, astfel încât se ajunge destul de repede la valori suficient de apropiate de zero încât să le ignorăm din cam toate punctele de vedere posibile – de vreme ce ele produc efecte mult prea mici ca noi să fim capabili să le măsurăm. Important însă, este vorba de valori care, tehnic vorbind, sunt diferite de zero la orice distanţă de nucleul atomului – adică inclusiv în interiorul unui alt atom din vecinătate, inclusiv într-o altă galaxie, inclusiv la celălalt capăt al Universului. În acest context teorema, matematic demonstrată şi acceptată, a densităţii electronice, este extensibilă dincolo de marginile moleculei către întregul univers. Aceste eşafodaje matematice apar fireşti în contextul unor vechi eşafodaje filosofice, construite mai degrabă intuitiv, şi sumarizate printre altele de expresii precum „Unul e în toţi, tot astfel precum una e în toate”. Urmează de aici un corolar asupra semnificaţiei fizice a numerelor. Ce înseamnă „o moleculă” când ea, matematic, se întinde pe întreg universul, la fel ca toate celelalte molecule? De unde începe şi unde se încheie acea moleculă, şi de unde începe molecula următoare? Putem cel mult să facem aproximaţii – să trasăm arbitrar o graniţă a moleculei undeva unde densitatea ei electronică este încă relativ notabilă. În acest sens însă, conceptul de unu, de o moleculă, este o aproximare. Evident, corolarul este că şi toate celelalte numere sunt aproximări. Cu atât mai mult cu cât „doi” spre exemplu implică existența a două entităţi identice – ceea ce din nou matematic este imposibil: nu există doi atomi identici – fie şi din cauză că se află în locaţii diferite în Univers şi prin urmare sunt supuşi unor influenţe externe diferite. Conceptul de cuantificare, de numărare, este prin urmare rezultatul unei aproximări. Populara expresie „fără număr” are aşadar baze cuanto-mecanice şi filosofice cât se poate de solide. Că numerele naturale nu sunt un construct inerent vieţii sau chiar umanoizilor, poate fi ilustrat prin aceea că experimentele psihologilor, biologilor sau antropologilor demonstrează că populaţiile aflate în zorii civilizaţiei, precum unele triburi din Amazonia, dar şi animalele, nu folosesc acest concept. Ele vor avea eventual distincţia între ceva ce ar putea fi echivalat cu „unu” şi ceva ce ar putea fi echivalat cu „mult”. La societăţi mai evoluate pot apărea doiul, treiul, şi aşa mai departe – limita „multului” urcând odată cu complexitatea societăţii şi a limbajului. Să luăm în acest context expresia „I know that 1+1=2” pe care un copil o spune altui copil. Ea ascunde, în formă rezumată şi deci simplificată, chiar aproximată, o declaraţie mai complexă: 1. după cum senzorii tăi pot confirma, facem parte din aceeaşi specie şi folosim acelaşi sistem de comunicare, bazat pe vibraţii ale moleculelor de aer şi codificat matematic în constructul desemnat pentru simplitate „limba engleză”. 2. doresc să efectuez o comunicare în care mă refer la setul de unelte logice numite în acest context „matematică”. 3. dintre acele unelte logice, folosesc sistemul numeral decimal. 4. În interiorul acestui sistem, eu şi majoritatea surselor de informaţie pe care le am definim o operaţie numită adunare, care aplicată asupra entităţii desemnate „1” duce la un rezultat pe care noi îl desemnăm „2”. Afirmaţia copilului citat este aşadar fundamental legată de quorum – într-un sens de democraţie (cu observaţia că în general se caută opinia majorităţii în sens mai amplu decât un simplu „jumătate plus unu”). Pe acelaşi principiu, în momentul în care un copil afirmă „marea este albastră” el rezumă, aproximând, rezultatul unei analize spectrale pe care ochii lui o efectuează asupra luminii reflectate de către mare. Ochiul receptează foarte precis lungimea de undă a acelei lumini – dar îi este inutil să opereze cu valori numerice detaliate, ci sumarizează foarte simplu prin categorisirea acelei lumini ca fiind similară cu altele, recepţionate de la alte surse, şi cărora pentru comoditate le atribuie eticheta „albastru” – o etichetă comodă atât pentru operaţiuni interne cât şi pentru comunicarea cu alţi indivizi. Conceptul de quorum în comunicare nu ne este specific nouă, ca specie superioară. Bacteriile spre exemplu, au dezvoltat aşa-numitul mecanism de „quorum sensing” (detectare prin quorum) în care află unele de la altele în ce direcţie se pot afla nutrienţii către care trebuie să înoate, sau în ce direcţie există toxine de care trebuie să fugă – iar în baza acestor informaţii iau decizii comune de a se mişca într-o direcţie sau în alta. Din acest punct de vedere ideea de democraţie este în mod evident intrinsecă şi celor mai simple sisteme biologice. În cazul bacteriilor este vorba despre egalitate între celule, dar şi de utilizarea în propriul beneficiu (acceptarea, deci) deciziei majorităţii. Desigur, în astfel de situații bacteriile care practică quorumul nu au lideri aleşi (preşedinte, primar, etc), sau structuri ierarhice bine definite. Cum anume trafichează celulele informaţia?”

Citeşte mai mult aici:  www.afsam.eu  .

*

Etichetat: antropologie medicala, Cluj-napoca, conferinta, democratia biochimica, Facultatea de Chimie şi Inginerie Chimica, Facultatea de Filosofie, filosofie aplicata, Paul G. Mezey, Radu Silaghi-Dumitrescu, traficarea informatiei, UBB

Posted in: Ipote(nu)ze