„UN MANUAL AL SUFERINŢEI DEPĂŞITE”
Sub titlul OAMENI PRIN VREMURI. Bucovineni în secolul XX, sociologul Ştefan Ungurean şi „arheologul” pasionat al memoriei pînă nu de mult interzise a românilor, Mircea Ivănoiu au tipărit, la Editura Universităţii „Transilvania” din Braşov, două volume impresionante (aproximativ 850 de pagini, peste patruzeci de „interviuri”, indexuri de locuri şi de nume), în care recuperează şi valorizează urmele lăsate de istorie în mentalul colectiv, extras din mărturiile individuale ale subiecţilor supravieţuitori ai ei.
Cele două texte personale ale autorilor, (prefaţa: Bucovina – spiritul occidental în spaţiul românesc; o perspectivă sociologică, semnată de Ştefan Ungurean şi postfaţa: „Izgonirea din rai” reflectată de oglinda istoriei orale, o „mărturisire” a lui Mircea Ivănoiu), oferă cititorului atît o „poartă de intrare” în acest univers al unei istorii traumatizante, cît şi un „punct de sosire” valorizant, cu rol educativ-terapeutic. Se luminează, astfel, un orizont românesc pe cerul învolburat al Europei din secolul trecut.
Cum o asemenea carte este de ne-povestit, nu fac, aici, decît să o recomand cu toată căldura, felicitîndu-i pe cei doi autori, care pot fi, cu temei, „ataşaţi” Cooperativei G , mai exact, proiectelor aflate în derulare la acest grup de gustieni coordonaţi de profesorul Zoltan Rostaş, în continuarea şcolii sociologice monografice fondată de Dimitrie Gusti.
În ce mă priveşte, mărturisesc că, la capătul lecturii am simţit nevoia să ascult din nou, avînd acum şi o parte consistentă a răspunsului, interogaţia din doina atît de zguduitor modulată în melosul arhaic de Grigore Leşe: „Bucovină, plai cu flori/Unde sunt ai tăi feciori?”.
https://www.youtube.com/watch?v=EvVhP2_YJZA
*
„Istoria orală este o formă de cunoştere socială. Ea permite reconstruirea unor realităţi sociale demult apuse. Ea face din persoana umană un furnizor de cunoaştere, o persoană reflexivă capabilă să evalueze timpul şi să-şi găsească „locul” în timp. Acest lucru este un fapt istoric. Sau cum spune Walter Benjamin: „în decursul marilor perioade istorice, odată cu modul de existenţă al comunităţilor umane, se modifică şi percepţia lor senzorială”. Din acest motiv, lucrurile se reevaluează în timp.
În mărturiile din sfera vieţii există o triadă compusă de amintirile respondenţilor prezentate ca fapte obiective, de lumea lor subiectivă şi de elemente din lumea socială în care trăiesc acum şi ţin să ocupe un loc. Chestiunea obiectivităţii şi problema construcţiei teoretice ţin de specificul abordării hermeneutice în acest tip de demers. Putem înţelege semnificaţia unei mărturii dacă înţelegem de ce subiecţii ţin să ne arate cât de corecte sunt valorile pe care declară că le îmbrăţişează (lumea socială) şi să ne demonstreze că trăirile din lumea subiectivă sunt autentice.
Din aceste interviuri descoperi că a fi bucovinean înseamnă un mod de a fi critic faţă de realitatea cotidiană (lumea socială), ca expresie a unei identităţi, dar şi a recunoaşterii dependenţei de maşinăria care a produs această identitate, (lumea subiectivă) şi este o asumare a ceea ce omul crede că afost trecutul său (amintirile ca fapte obiective) şi pe care îl aduce în prezent, în năzuinţa sa că viitorul ar putea fi altfel.”
(Din prefaţa semnată de Ştefan Ungurean, vol. I, p. 22.)
*
„O calitate a povestirilor de istorie orală spuse de bucovineni este înglobată în virtuţile educative, de educaţie morală, echivalente basmului popular. Atât textele biblice cât şi cele ale creaţiei populare au făcut şi fac educaţie prin parabole, prin povestiri cu tâlc, în general prin istorii fără concluzii explicite, tocmai pentru a provoca raţiunea individuală, pentru a construi (nu a transmite) sentimentul binelui şi al răului, al milei şi al solidarităţii, al dreptăţii şi compasiunii, al încrederii şi tenacităţii, în general tot ce conturează esenţial umanitatea din noi.
Până la urmă, după ascultarea zecilor de ore de înregistrare, ideea obiectivităţii cu orice preţ este puternic subminată. Lucrarea este evident o relatare şi o scriere subiectivă atunci când citeşti unul sau altul dintre texte. Şansa la obiectivitate a cărţii rezidă în lectura integrală a ei. Potenţată de talentul povestitorilor, subiectivitatea transmite umanitate şi autenticitate relatării, transmite o substanţă care asigură liantul social al comunităţii în cauză, transmite o credibilitate cuceritoare, care este consonantă cu cercetarea istorică recentă.
Bucovinenii refugiaţi trăiesc cu ţara tinereţii lor în suflet, unii chiar fac din asta o obsesie dureroasă şi atotcuprinzătoare. Remarcabil este că, în spiritul intelectual al locului de baştină, în câteva cazuri, ei au continuat lupta pentru lumină şi adevăr, dedicând o bună parte din energia şi timpul ultimilor ani unor lucrări asupra celor mai controversate momente din istoria Bucovinei (Vasile Ilica, Ioan Gherman, Radu Grigorovici, Dimitrie Vatamaniuc,…).
Pentru toţi, fără excepţie, amintirea copilăriei, tinereţii, şcolii, a localităţilor natale, a naturii locului, a familiilor numeroase, crescute în spiritul cinstei, muncii fără preget, credinţei în dreptate şi Dumnezeu, este imaginea paradisului pierdut. În sufletul fiecăruia Bucovina părăsită este o icoană de neatins şi izvor de energie morală pentru întreaga viaţă.
După ascultarea atâtor voci, fără îndoială, descoperim că bucovinenii sunt povestitori înnăscuţi, au un talent al naraţiunii uluitor, spontan, natural, independent de nivelul sau calitatea studiilor urmate. Educaţi din copilărie prin poveste, stăpânesc darul de a povesti atractiv şi convingător, îşi amintesc cu duioşie de această lume cosmopolită, pe care, fără presiunea istorică şi politică, n-ar fi părăsit-o niciodată. Sper să ne ajute şi pe noi acest dar al parabolei, în care ideea este subliminală, dar fără echivoc.
Citită într-o anume perspectivă, cartea devine un manual de supravieţuire. Un manual al suferinţei depăşite, dar nu neapărat vindecate, un dicţionar de personaje care ne învaţă ce înseamnă smulgerea din rădăcini şi efectul distorsionant asupra fibrei genetice. În plus, aceşti oameni, deşi ajunşi în România, au trăit cu pumnul în gură şi cu un nod în gât alte câteva zeci de ani. Îi simţi cum vorbesc, cu o speranţă ascunsă, cu un fel de uşurare, un pic precipitat, lăsând la fiecare frază impresia că inspiră o gură de nădejde. De fapt, depunem această mărturie în numele lor, perpetuându-le memoria şi speranţa.
Reunirea acestor mărturii descrie sufletul Bucovinei profunde, aşa cum nu-l vom mai cunoaşte niciodată.”
(Din postfaţa semnată de Mircea Ivănoiu, volumul II, pp.437-438.)
*
Află mai mult citind site-ul Memoria.ro
*
Gogea's Blog 
ianuarie 11th, 2017 → 4:22 pm
[…] Din memoria Bucovinei. Pagini de „istorie orală” arhivate de Ştefan Ungurean şi Mircea Ivăn… […]