La Cenaclul UBB: Două scriitoare din Nord

Posted on Februarie 8, 2016

1



Din Nordul Literar,

coboară, la chemarea lui Ion Mureşan,

pentru a citi din creaţiile lor, două autoare,

membre active ale Cenaclului Scriitorilor „Ion Burnar” din Baia Mare.

*

Graphic1

*

elena carausan

ELENA CĂRĂUŞAN

Poetă. Autoare a volumelor În spatele pendulului şi Ora de chimie.

*

   Sângele meu  

         .     

Şi sângele meu e un cer cu aer curat

se plimbă păsări,

multe aripi se zbat

aripi largi, sincopate se înalță,

altele în ritm dezordonat coboară,

fluturi cu simfonia polenului

murmurată din floare în floare,

.

privesc în faţă solstiţiul de vară

privesc în spate solstiţiul de iarnă

și steaua dimineţii nu se dă dusă,

îşi dă ultimul licăr insistent;

.

e sângele,

e sângele dirijorului,

când armonios se cântă balada vieţii,

e sângele pruncului desprins de placentă

neştiind că vine o vreme fără sânge,

e dansul globulelor colorate

ce înconjoară gânduri,

noapte în tenebre răsucită,

rugă de seară,

lacrimi prelinse pe obraz,

silabe articulate-n surdină,

mângâierea însingurării,

.

și steaua dimineţii se depărtează mult

ziua îmi va evapora sângele,

stele, păsări, fluturi…

.

Ce uşoară mă simt,

ajunsă pe piscul unde zeii dansează,

apar, dispar în mantii lungi

albastre şi albe

verticale în dungi.

.

Viaţa mea, o fantomă a celei

în care, fără să aleg, furişată voi intra,

dar voi merge spre un alt cer,

un alt sânge se va metamorfoza.

*

anca goja

ANCA GOJA

Jurnalistă şi prozatoare. Autoare a volumului Zăpadă Neagră şi alte povestiri.

*

zapada-neagra-si-alte-povestiri_1_fullsize

„Roase de singurătate şi strivite de idealuri de normalitate sunt personajele din prima parte – Singur pe drum – a povestirilor Ancăi Goja. Nu cele cincisprezece minute de celebritate le caută eroii ei anacronici şi cronic aparţinători unei provincii, ei tânjesc, în schimb, după câteva zile de normalitate. După ele, nu vine neapărat potopul – deşi sfârşitul lumii apare obsesiv printre temele şi temerile acestor proze -, dar vine mai mereu surparea, vine resemnarea, vine eşecul, somnul ori moartea, vine prea-târziul şi, de aceea, ca-n versuri de multă vreme uitate, pentru ei, «e totuna». (…) În această primă parte a volumului, Anca Goja alege, deci, doar să reţină, în treacăt, mici episoade în care prin fisurile realităţii dense se iţeşte fantasticul. În partea a doua însă, exact cărăruile neprevăzutului, ale coincidenţelor tâlcuitoare, ale semnelor de (alt) rost prevestitoare sunt, cu prudenţă, încercate.“

(Crina Bud)

*

i m si invitatele serii

Un Mureşan şi două maramureşen(c)e

*

aspect general

…în ascultare…

*

Fotografii de Sandra Cibicenco

*

Anunțuri