Ar fi împlinit 60 de ani! Remember Mariana Marin

Posted on februarie 10, 2016

4



000009

MARIANA  MARIN

10 februarie 1956 – 31 martie 2003

(Foto: Constantin Cojocaru, aprilie 199o, Bucureşti)

*

Pe 10 februarie 2016,  ar fi împlinit 60 de ani.

InMemoriamMadiafis_medium

E o vârstă aparent neverosimilă pentru cei care au cunoscut-o pe Madi şi s-au lăsat atinşi de tinereţea şi generozitatea acestei extraordinare poete. Pentru aceia care i-au fost apropiaţi – şi îi resimt lipsa, la aproape 13 ani de când a plecat dintre noi –, dar şi pentru tinerii poeţi şi cititori care o citesc astăzi cu admiraţie, considerând-o una dintre cele mai importante prezenţe din poezia românească a ultimilor treizeci şi cinci de ani, ne strângem miercuri seara, de la ora 20, la Tramvaiul 26 (Str. Cercului, nr. 6, sect. 2, București). Vom citi din Zestrea de aur (Editura MLR, 2002), ultima carte pe care Madi a apucat să o vadă, şi care conţine toată poezia pe care a scris-o, şi din O singurătate feroce (Tracus Arte, 2015), prima antologie apărută postum, şi îi vom asculta glasul în înregistrările de pe CD-ul Scrisoare deschisă (Editura Casa Radio, 2014). Pentru câteva ore ne vom aminti de Mariana Marin, vom vorbi despre ea şi poezia pe care ne-a lăsat-o şi ne vom bucura împreună aşa cum şi Madi s-ar fi bucurat dacă ar fi fost alături de noi.

(Claudiu Komartin)

(http://www.radioromaniacultural.ro/pages/view/44381)

*

        În urmă cu cinci ani, reluam aici, în amintirea Marianei Marin, marele şi agonicul său poem-manifest anti-dictatută (Memento Mariana Marin: „Dictatură pentru minte, inimă şi literatură”).

       La „comentarii”, poetul Adrian Alui Gheorghe a avut generozitatea să adauge un poem propriu, dedicat ei. Sunt sigur că nu se va supăra să-l reiau, ca şi cum ne-am afla pe o stradă a cercului memoriei .

ADRIAN  ALUI  GHEORGHE:

POEMUL NEPRIMIT
DE LA MARIANA MARIN

Moartea-şi adună pruncii acasă
pruncii ei risipiţi prin lume
pentru fiecare face un loc cu verdeaţă
pentru fiecare plînge cînd îl ştie departe
ah, ce mamă bună e Moartea
ah, ce mamă bună e Moartea

din pîntecele Morţii am ieşit
aşa cum se nasc pietrele din mare
pe lacrimi vine Îngerul şi pune sare
pe sare vine Îngerul şi presară lacrimi
Viaţa sfîrîie, Moartea sfîrîie
Doamne, e adevărat că Poezia e un abur
care iese din combinaţia
apei vieţii
cu sarea morţii?

Cu un an în urmă
vorbind cu Mariana Marin
despre soarta grea a lumii care nu iubeşte Poezia
i-am cerut un text
pe care ar fi trebuit să-l scriu cu litere de cerneală
(nu de aur)
pe o pagină de revistă:
era vorba de un text
care (ar fi trebuit) să găurească hîrtia
un text care să-l facă pe culegătorul de litere
să se sinucidă
(nefericitul,
chiar am suferit o clipă pentru el!)
un poem despre Nimicul Nostru de toate zilele
pentru care ne ridicăm din pat în fiecare dimineaţă
cu care chiar credem
că avem ceva în comun

un poem pe care numai
Mariana Marin l-ar fi putut scrie

am numărat zilele:
prima zi în care n-am primit poemul
a doua zi în care n-am primit poemul
a treia zi în care n-am primit poemul
a patra zi în care n-am primit poemul
a cincea zi în care n-am primit poemul
a şasea zi în care n-am primit poemul
a şaptea zi în care n-am primit poemul…

Cum trece timpul citind poezie!
Cum trece timpul scriind poezie!…

Poemul de la Mariana Marin n-a mai sosit
dar am primit vestea că a murit.
Şi acum cred că acesta e poemul pe care ea l-a trimis
multiplicat în o mie de prieteni:

Moartea-şi adună pruncii acasă
pruncii ei risipiţi prin lume
pentru fiecare face un loc cu verdeaţă
pentru fiecare plînge cînd îl ştie departe
ah, ce mamă bună e Moartea
ah, ce mamă bună e Moartea

*

Posted in: In Memoriam