Filosoful Ionel Necula despre „ANAMTEME” în revista „Dunărea de Jos”

IONEL  NECULA:

VASILE GOGEA ŞI ANAMTEMELE SALE

 *

 

L-am cunoscut cu mulţi ani în urmă într-o secvenţă fugitivă de ceremonial metafizic ocazional şi nu i-am uitat logica impecabilă, abilităţile pentru o meditaţie adâncită şi nici surprinzătoarele sale explorări metafizice. L-am creditat de la început ca pe un intelectual rafinat, informat şi serios, care stăpâneşte bine logica universalului şi procesualitatea unui demers epistemologic în aflarea esenţei. Şi a adevărului.

Aflu însă din recenta sa carte Anamteme, (Editura Eikon, Cluj, 2015) că între timp autorul a cumulat o bibliografie consistentă, diversificată, care dă, în mare parte, măsura aptitudinilor sale exegetice şi-l profilează ca pe un eseist viguros şi bine aşezat în problemele culturii româneşti contemporane. Dac-am descifrat bine sensul titlului, Anamtemele lui Vasile Gogea scot din uitare şi restituie spiritului public şi teme, şi idei arhetipale, aparent cunoscute conform doctrinei lui Platon, dar cărora nu le-am acordat totdeauna atenţia cuvenită, deşi ele au o anumită înrâurire în activele conştiinţei noastre metafizice.

Şi dacă Platon folosea ca imagine pentru înţelegerea anamnezei şi a cunoaşterii- ca amintirea unei lumi trascendente prin care spiritul nostru a hălăduit înainte de a se întrupa într-un corp material -mitul peşterii,Vasile Gogea ia ca pretext explicativ imaginea lumânării aprinse, care se reflectă într-o oglindă: „Desigur, imaginea reflectată a lumânării nu mai transmite căldura flăcării, poate nici durerea sau bucuria care au fost motivul aprinderii ei. Dar păstrează lumina. Lumina memoriei, într-o lume tot mai înnoptată în amnezie. Aceasta este, într-o formulare poetică, dar cât se poate de exactă, condiţia acestei cărţi. Cu mărturisirea smerită că autorul ei este în câteva pagini şi oglindă şi lumânare.”

Cine nu înţelege că o carte, care se motivează dintr-o astfel de mărturie, nu poate fi decât interesantă şi folositoare cititorilor!

Ce evenimente şi personalităţi evocă autorul, salvându-le din uitare şi indiferenţă? Evocă, bunăoară, în câteva texte, memoria marelui bărbat de stat, Iuliu Maniu, serveşte de Cicerone lui Corneliu Coposu, când a vizitat închisoarea Sighetului, înainte de a se amenaja ca Muzeu, ni-l reaminteşte pe Mircea Vulcănescu, aşa cum rezultă din cercetarea dosarului întocmit de fosta securitate pe numele său, publicat în întregime de Editura Eikon, de regretatul Luca Piţu – cel ce figura ca un cariu al limbii de lemn, o apreciază pe Magda Ursache pentru exactitatea cu care tratează anomaliile regimului comunist, pe Octavian Paler pentru luciditatea sa debordantă, pe Petru Ursache – omul bun al Culturii Româneşti, pe Gheorghe Crăciun, pe Petre Ţuţea şi dorinţa lui de a fi folositor ţării sale, chiar şi după ce-a trecut prin calvarul lagărelor comuniste, pe Adrian Marino, pe Mihai Şora şi pe mulţi alţi intelectuali de referinţă ai culturii româneşti.

Unele texte sunt preluate direct din blogul său personal, unde au fost încrustate cu prilejul diferitelor evenimente, altele sunt mai elaborate şi mai analitice, dar pline de miez, de substanţă şi de conţinut mai puţin cunoscut. Unul dintre acestea este cel consacrat ziaristului Constantin Hagea. Cine a auzit de el? Şi totuşi, este autorul a două lucrări de mare importanţă pentru reconstituirea istoriei Ardealului şi a României dintr-o perioadă mai zbuciumată şi de tristă amintire. Este vorba de volumul Pagini de istorie trăită. De la Diktatul de la Viena la războiul din Răsărit şi de volumul de Publicistică (1936-1944) amândouă publicate la Editura Eikon.

A fost unul dintre marii gazetari ai vremii, care a înţeles cel mai bine misiunea gazetarului într-o vreme de zbucium şi de surpare a fruntariilor, o conştiinţă patriotică nefisurată de interese meschine, un apropiat al lui Iuliu Maniu şi un reporter de război care ştia să picure speranţă, înţelegere şi curăţenie sufletească, credinţă şi mândrie în sufletul cititorilor şi a plătit pentru asta. Regimul comunist l-a condamnat la 25 de ani de muncă silnică şi supus unui feroce regim de exterminare. Asemenea altor conştiinţe patriotice, şi-a lăsat şi el oasele în Penitenciarul de la Rm. Sărat.

O altă diviziune a cărţii se referă la cele două liste puse în circulaţie publică de Partidul Naţional Liberal – una cu componenţa nominală a organelor de conducere în teritoriu şi în structurile centrale ale partidului (în anii premergători instalării regimului comunist) şi alta cu evidenţa tuturor membrilor liberali în trei regiuni administrative (Cluj, Someş şi Turda) totalizând 3057 de membri, în condiţiile când partidul comunist la nivel de ţară nu trecea de o mie de membri, dintre care jumătate, ştim asta din alte surse, erau infiltrări ale Siguranţei Statului pentru a-i urmări demersurile din interior. Nu este singura anomalie a istoriei, dar este una dintre cele mai ubuieşti.

Cartea se închide cu un fel de postfaţă semnată de Andrei Zanca, un publicist de la Alternanţe (Munchen), care constată pe bună dreptate că Gogea este un reper, un far în vacarmul din jur, deşi în ultima vreme tot mai discret ca apariţie, aflat parcă într-un soi de retragere fertilă şi demnă, ca un melc în cochilia lui.

Aş fi vrut să sesizez eu, înaintea lui Zanca, aceste aspecte, dar, de vreme ce n-am avut această şansă, le repet cu reverenţă şi, la fel, îl recomand pe scriitorul clujean ca pe o conştiinţă in nuce, tuturor cititorilor dornici de fineţuri şi de subtilităţi ale gândului.

_________________________

Reprodus, cu gratitudine, din revista DUNĂREA DE JOS, nr. 168, februarie, 2016, pp. 51-52.

Îndemn la lectura, in extenso, a revistei, în format pdf, aici:

http://www.ccdj.ro/files/DUNAREA%20DE%20JOS%20168%20FEBRUARIE.pdf

*

Etichetat: Anamteme, Dunarea de Jos, Ionel Necula, recenzie, Vasile Gogea

Posted in: Ex libris