Barbu Brezianu despre „şapte elanuri frînte” în opera lui Brâncuşi

 *

*

Brâncuşi, şapte prilejuri pierdute

       „Dacă nu ar fi bântuit şi pe la noi conformismul, lipsa de înţelegere, bunul plac, precum şi o atotputernică opacitate – dacă nu ar fi fost, poate, şi unele piedici obiective, peste cele subiective – am fi avut astăzi în ţară, nu mai puţin de şapte monumente, semnate de Brâncuşi şi care s-ar fi putut afla prin Oltenia, prin Muntenia şi chiar prin Transilvania.

       Vom face sumarul acestor ocazii pierdute:

        I. Aşadar, iată mai întâi Craiova, care încă din 1898 s-ar fi putut mândri cu bustul academicianului Gheorghe Chiţu, iar zece ani mai târziu, cu cel al poetului Traian Demetrescu, pe care eminentul colecţionar Victor N. Popp năzuia să-l ofere Oraşului Banilor. Această comandă nu s-a putut însă realiza din pricina lui Brâncuşi, care tocmai atunci căzuse bolnav.

        II. Mai vestită este, însă, o altă acceptată comandă: aceea din anul 1913; se ştie că C. Brâncuşi a dorit din toată inima să înzestreze Bucureştiul cu o lucrare a sa şi să onoreze totodată memoria lui Spiru haret, pe care el îl considera „un izvor de apă vie, pentru ţărănime şi luminătorii ei – învăţătorii„.

        Sculptorul s-a gândit, atunci, să facă – şi a realizat – macheta unei „fântâni arhaice”, pentru una din pieţile Bucureştiului. O fântână reală, cu apă pentru călătorii însetaţi – spunea el – şi pe care ar fi numit-o „Fântâna lui Haret”. memoria ministrului ar fi apărut, pentru bucureşteni – mai spunea Brâncuşi – legată de „activitatea lui, pentru ţărani” şi, totodată, „reînvia, pentru orăşeni, un vechi obicei ţărănesc. La ţară se spune: Cişmeaua lui cutare, după numele ctitorilor”.

        Dar, din păcate, macheta cu această interpretare nu a fost pe gustul ministrului de interne – cel care, la Paris, în 1913, îl stârnise şi îi făcuse o comandă oficială. „Am rămas cu ea în braţe şi cu turmentele intime sporite”, îşi va aminti Brâncuşi.” (…)

        „III – IV. Uitând, după 8 ani, de acest episod, Brâncuşi revine, în 1922, în ţară, se duce la Târgu-Jiu şi la Hobiţa şi la Peştişani, unde vrea să ridice un monument, în amintirea consătenilor săi, căzuţi întru apărarea ţării. El face acest pelerinaj, indignat fiind, să tot vadă diverse monumente comemorative, şablonarde, împodobite, aproape invariabil, cu câte un fel de „cioară”, pe care o puteai lua, cu bunăvoinţă, drept vultur. „Ar trebui distruşi cu securea sau dinamitaţi, să nu mai rămână nici urma cârdurilor de ciori-vulturi ce urîţesc majestatea satelor noastre„, exclama autorul Măiastrelor , care se hotărâse atunci să facă o altă fântână, monumentală.” (…)

        „Singurul vestigiu al acestei iniţiative a rămas doar cotorul chitanţierelor ce marcau, astfel, contribuţiile câtorva vrednici consăteni, rămaşi mofluzi…

       V. Un fericit concurs de împrejurări a vrut ca în anii 1930, Bucureştiul să aibă, în fruntea Municipiului, un excelent brelan de oameni de cultură, de cel mai autentic bun gust: inginerul Nicolae Caranfil, arhitectul Octav Doicescu şi Demetru I. Dobrescu, primarul general al Capitalei. Cu toţii au convenit şi l-au convins pe Brâncuşi . care, în septembrie, din nou venise în ţară – să fie de acord şi să pornească la realizarea, fie a unei Coloane monumentale, „cu o bază de cel puţin 50 de metri”, fie o Pasăre Măiastră, „uriaşă cât Statuia Libertăţii şi care s-ar fi înălţat, frumos, într-una din Pieţele capitalei.”

        Acordul încheiat era pe cale de a fi înfăptuit, când guvernul şi Partidul Naţional Ţărănesc a pierdut puterea, înlocuit fiind de un cabinet ministerial, prezidat de profesorul Iorga – iar primarul Dobrescu a fost înlocuit cu primarul Donescu, cel care, din păcate, nu s-a încumetat să preia şi temerarul şi admirabilul proiect edilitar.

        VI. Abia trecută această tentativă şi sculptorul a fost din nou pe punctul să realizez, de astă dată, la Ploieşti, o importantă lucrare dedicată lui I.L. Caragiale.” (…)

       ” Ajungînd la miezul problemei, la proiectatul monument, sculptorul îl asigură pe delegatul oficial (un anume Gheorghe Nicodinescu, membru al Comitetului ploieştean de iniţiativă pentru realizarea monumentului, care s-a deplasat la Paris, în 1932, pentru discuţii privind detaliile monumentului, Nota Admin): „Eu am lucrarea în capul meu, vreau să fac pentru Caragiale o fântână, aşa cum am făcut pentru Spiru Haret. Va fi o lucrare de mare ispravă... „ (…)

        „Şi totul, vai, a căzut baltă…

        VII. Dar şirul dezamăgirilor nu se va opri aici – fiindcă, în 1938, după moartea lui Octavian Goga, Brâncuşi va porni spre Ciucea, nu numai într-un pelerinaj, ci şi pentru a-i propune văduvei poetului să-l lase, pe el, să-i ridice monumentul funerar:

        „-Vreau să fac mormântul lui Goga. Acum, trebuie să plec la Paris, dar peste câteva luni mă întorc şi voi lucra, aici.” (…)

        Veturia Goga, însă, mai mult decât grijulie, i-a pus artistului o condiţie prealabilă – de fapt, o piedică – cerându-i să prezinte un proiect. o schiţă a monumentului, pe care să-l supună, spre aprobare, experţilor locali!

        Brâncuşi a replicat jignit: „Eu nu lucrez cu schiţe şi desene: iau ciocanul şi dalta în mână; şi aşa termin…”

        Şi, astfel, în locul monumentului ce urma să fie înălţat la Ciucea, a fost ridicată o convenţională capelă…” (…)

        Dar, dincolo de dezamăgirile resimţite de aceste „elanuri frânte„, „Nu ar trebui uitat, niciodată, faptul că aci, la Târgu-Jiu, acum 60 de ani, la 28 octombrie 1937, doamna Arethia Tătărescu, care era şi preşedinta Ligii Naţionale a femeilor române din Gorj – a dăruit, pentru totdeauna, aceste inestimabile monumente de artă – şi le-a dăruit numai oraşului Târgu-Jiu, pentru ca acesta şi nimeni altcineva să le aibă în pază. Se mai precizează, în document, clauza că <<oraşul Târgu-Jiu trebuie să respecte permanent donaţiunea în forma care a fost făcută>>”. (…)

        „…nu trebuie uitate nici cuvintele amar-dojenitoare ale lui Constantin Brâncuşi, atunci când, plecând de aici, din Târgu-Jiu a spus răspicat: <<Voi nu ştiţi ce vă las eu vouă aici!...>>”

Barbu BREZIANU

*

„În viaţa lui de mare hoinar, Constantin Brâncuşi nu numai că a trecut de mai multe ori prin meleagurile transilvănene, dar de vreo două-trei ori a poposit chiar cu treburi legate de alegerea materialelor pentru ridicarea ansamblului monumental de la Târgu-Jiu – la Petroşani, Deva, Bampotoc, Hunedoara şi Ruşchiţa, aceasta în anii 1937-1938.

Brâncuşi cunoscuse însă Transilvania cu mai bine de patruzeci de ani în urmă, în 1897, în timpul vacanţei de vară a Şcolii de meserii din Craiova. Atunci, graţie profesorului său de sculptură Iosif Siecheri şi a celui din strungărie, Carol Zefeld, elevul din anul IV se îndrepta spre Viena, cu o recomandaţie ce îi va permite să facă o practică de câteva luni în atelierele de sculptură în lemn ale unei fabrici de mobile. De la Viena, ucenicul se va înapoia, în octombrie 1897, cu un certificat de bună calificare pe care probabil spera mai târziu să-l valorifice, de vreme ce l-a cerut şi l-a luat cu el, atunci când, în 1903, a plecat în lunga lui călătorie, traversând Europa ca un <<globtrotter>>, în costum de sport (rucsac, bocanci, jambiere etc.), iar nicidecum ca un soi de <<ţăran de la Dunăre>>, cum se tot afirmă.”

Barbu BREZIANU

*

PAUL  CELAN

Bei Brancusi, zu Zwei

Wenn dieser Steine einer

verlauten liesse,

was versghweigt:

heir, nahegei,

am Humpelstock dieses Alten,

tät es sich auf, als Wunde,

in die du zu tauchen hättst,

einsam,

fern meine, Schrei, dem schon mit

behauenen, weissen.

*

La Brâncuşi, în doi

Dacă Piatra aceasta

ar mărturisi

ce taină ascunde

aici, chiar lângă

Toiagul acestui Moşneag

s-ar deschide ca o rană

în care te-ai afunda,

Solitar,

departe de Strigătul meu, odată

cu ele – cioplitele, albele…

(variante originale ale autorului)

_________________________________

Texte extrase din  volumul antologic Bâncuşi şi Transilvania, realizat de Constantin Zărnescu, Editura Grinta, 2001, pp. 104-108, respectiv p. 7 şi p. 133.

*

Anunțuri

Etichetat: Barbu Brezianu, Bucuresti, Ciucea, Constantin Brancusi, Constantin Zarnescu, elanuri frante, Hobita, patrimoniu universal, Paul Celan, Pestisani, Ploiesti, proiecte de monumente, Targu Jiu, Transilvania

Posted in: Anamnesis, Cuvinte împotrivite