Sorin Antohi despre un maramureşan ajuns Profesor la… Oxford!

Posted on Februarie 20, 2016

5



logo Obs c

SORIN ANTOHI:

Ideea de superioritate maghiară, 1880-1918 (I)

Un autor şi o carte în contextele lor

*

Editura clujeană Argonaut a publicat de curînd versiunea românească a primei monografii semnate de Marius Turda, The Idea of National Superiority in Central Europe, 1880-1918 (The Edwin Mellen Press, Ltd., 2005). Traducerea, competentă, datorată istoricului clujean Attila Varga, e prefaţată empatic de unul dintre specialiştii identităţilor naţionale română şi maghiară, profesorul SorinMarius Turda coperta Mitu. Textul traducerii a fost revizuit de autor în special prin actualizarea şi extinderea aparatului critic, de la note la bibliografie. Aceasta din urmă, prezentată drept selectivă, ocupă 30 din totalul de 197 de pagini şi include 563 de lucrări, majoritatea cărţi, fiind, prin urmare, un excelent îndreptar de lectură pentru oricine vrea să refacă traseul intelectual şi documentar al autorului ori să se inspire şi să se pregătească teoretic pentru cercetarea unor teme complementare. O altă direcţie a revizuirii efectuate de autor a fost nuanţarea şi extinderea dispozitivului conceptual, precum şi, oriunde a fost cazul, localizarea mai riguroasă a discuţiei: Imperiul Austro-Ungar, ideea superiorităţii naţionale şi rasiale maghiare, unele idei similare, în general reactive, exprimate în comunitatea românească din Dubla Monarhie.

În cele ce urmează, fără a rezuma ori parafraza inutil materia densă, inovatoare, bine organizată şi clar expusă a cărţii, mă voi opri succint asupra autorului ei şi asupra locului ocupat de lucrare în evoluţia acestuia şi a unui cîmp interdisciplinar pe care el l-a marcat decisiv în ultimul deceniu – studiile de­spre confluenţele, transferurile, diferenţierile şi sinergiile apărute în perioada 1880-1945 între naţionalism, gîndirea rasială, eugenism şi biopolitică, cu specială privire asupra mezzo­regiunii noastre istorice.

Parcursul combatantului

Am avut privilegiul de a-l întîlni pe Marius Turda acum vreo 20 de ani, într-o sală de curs a Facultăţii de Istorie a Universităţii din Bucureşti. Ştia/intuia deja, cred, că nu mai are mult de stat în România, unde nu-şi găsea locul. În 1992, venise din Maramureş în Capitală, cu iluzia adolescentină – potenţată de lectura avidă a scrierilor Generaţiei ’27, (re)editate masiv pe atunci – că aici se putea forma şi realiza, însă experienţa îi revelase rapid limitele unei lumi anomice, clientelare şi lipsite de viitor. După primele sale prestaţii la cursurile mele, frecventate de numeroşi studenţi înzestraţi şi motivaţi, care au confirmat ulterior multe din speranţele pe care mi le-am pus în ei, am început cu inteligentul, ambiţiosul (şi rebelul!) student o conversaţie care nu s-a întrerupt pînă azi şi care ne-a marcat pe amîndoi. L-am încurajat din capul locului să-şi caute rostul în alte zări, continuînd să-l învăţ ce-l puteam învăţa, de la o vreme învăţînd şi eu de la el, colaborînd, devenind prieteni.

Plecînd în 1997 la Budapesta să studieze la Central European University (CEU), Marius Turda s-a integrat, alături de alţi masteranzi şi doctoranzi români, într-o generaţie transnaţională care, după atingerea primei sale maturităţi, a schimbat ceva în cercetarea academică a mezzoregiunii noastre. În primul rînd, chiar înainte de perfecţionarea lor academică şi de ieşirea din provincialismele şi bovarismele lor geoculturale, tinerii din această generaţie s-au impus prin stabilirea unor reţele amicale şi profesionale cu rădăcini în socializarea lor comună la CEU. Departamentul de Istorie, în cadrul căruia predau specialişti din mai multe ţări şi se organizau constant prelegeri şi conferinţe ale unor celebrităţi mondiale, era mediul cosmopolit ideal pentru a depăşi orizontul idiosincratic, adesea vetust teoretic ori chiar auto­htonist, în care studenţii fuseseră instruiţi în universităţile de acasă. Dacă adăugăm şi sejururile în universităţi occidentale, parte integrantă a programului doctoral, precum şi încurajarea cercetărilor de arhivă şi a participării la conferinţe încă de la nivel de masterat, înţelegem mai bine cum a făcut această generaţie, prin cei mai buni reprezentanţi ai ei, pasul către cercetarea comparativă, poliglotă, riguros teoretizată şi bine susţinută documentar.

Dintre mentorii lui Marius Turda din anii studenţiei, doi merită o menţiune specială, fiindcă fiecare dintre ei i-a deschis (şi închis) o perspectivă esenţială. Cel dintîi a fost Péter Hanák (1921-1997), pe care tînărul român, cunoscător de maghiară, l-a întîlnit mai ales la Europa Institut din Budapesta, pe atunci o destinaţie importantă a tinerilor istorici din Bazinul Carpatic, maghiari sau nu, maghiarofoni/maghiarofili sau nu. Hanák, care a fondat Departamentul de Istorie de la CEU în 1991 şi l-a condus pînă în 1995 (cînd a fost urmat de Alfred J. Rieber, istoricul american al Rusiei şi URSS, care a refondat practic departamentul, stabilizîndu-i formula ideală), reprezintă, prin biografia sa intelectuală şi prin temele cercetării sale, o adevărată microistorie a ideii de Mitteleuropa în versiunea ei emancipatoare, tolerantă şi deschisă. Hanák a încercat să le transmită studenţilor săi veniţi de la Est de Ungaria acele elemente (raţionalism, Aufklärung, furtunoasă reverie romantică, spirit burghez Biedermeier, Gemütlichkeit, spiritualitate fin-de-siècle etc.) care configurau fantasma unui posibil revival central-european postcomunist. În esenţă, o asemenea viziune era o utopie. Hanák era perfect conştient de asta, dar – formula e a lui – insista asupra Utopiei. Această utopie includea vestigiile unui suprematism cultural maghiar ingenuu şi nostalgic, un orientalism intraregional postistoric şi generos: pur şi simplu, Hanák credea sincer în elevarea spiritelor brute ale celor care, venind de departe cu elanul tinereţii, puteau fi cîştigaţi pentru cultură şi civilizaţie, pentru înţelegere între popoare.

Al doilea mentor important al lui Marius Turda, de astă dată frecventat mai mult de două decenii, este Robert Evans (n. 1943), marele istoric oxonian al Austro-Ungariei şi al întregii Europe Centrale postmedievale, de la Rin la Carpaţi. Din perioada stagiului său doctoral sub îndrumarea lui Evans, Turda a învăţat de la acesta din urmă cîteva lecţii esenţiale: rigoarea analizei istorice, retorica elegantă şi stringentă a prozei academice engleze, complexitatea fenomenelor istorice şi, deci, obligaţia studiului interdisciplinar, generozitatea. Unele dintre experienţele la care am participat şi eu, alături de cei doi – conferinţe, seminarii şi înfiinţarea la University of Oxford a unui Cantemir Institute –, au reprezentat, probabil, culminaţia acestui parcurs intelectual şi uman.

Am spus că perspectivele deschise de cei doi mentori, ca şi de alţii, s-au închis. S-au închis aşa cum trebuia, după ce şi-au împlinit funcţia formativă şi catalitică. (Nu-i amintesc aici pe ceilalţi mentori; ei sînt repertoriaţi cu gratitudine, alături de familie, de prieteni şi de oricine a mai contat pentru autor, la începutul fiecăreia dintre cărţile sale.) Aşa cum vom vedea în continuare, Marius Turda a mers mai departe, căutîndu-şi propriul drum. Şi găsindu-l. Un scenariu clasic, exemplar şi edificator chiar cînd duce la eşec, trăit de mulţi, înţeles, dus mai departe şi povestit de puţini. De aceea am evocat aici anii deperegrinatio academica ai autorului (goethean spus, Wanderungs şi Lehrjahre; pentru mulţi români, Auswanderungsjahre, fiindcă n-au mai apucat-o pe drumul de întoarcere).

Un debut remarcabil

După ce iniţiase, în 1998, o conferinţă în memoria lui Péter Hanák, Marius Turda a coordonat volumul colectiv bazat pe comunicările prezentate: The Garden and the Workshop: Disseminating Cultural History in East-Central Europe. In memoriam Péter Hanák (Budapesta, CEU şi Europa Institut, [1999]). Cartea, în care au fost reuniţi, alături de trei profesori, cei mai buni colegi de atunci ai lui Marius Turda, marchează simbolic despărţirea de paradigma ilustrată şi promovată de marele istoric maghiar (titlul citează o formulă celebră a sa). Capitolul semnat de coordonator se ocupă de naţionalismul lui Aurel C. Popovici, iar temele predilecte ale viitorului său academic încep să se profileze: analizînd federalismul şi naţionalismul lui Popovici, Turda înregistrează dimensiunea rasială a românităţii în viziunea acestuia, precum şi polemicile sale cu promotori ai naţionalismului integral maghiar ca Béla Grünwald şi Gusztáv Beksics.

(În revista Observator cultural, nr. 809/2016, http://www.observatorcultural.ro/articol/ideea-de-superioritate-maghiara-1880-1918-i/.)

*

Recomand şi un interviu cu Dr. Marius Turda,  profesor la Oxford Brookes University, director al Institutului Cantemir de la Universitatea Oxford, Angliadespre „eugenism şi geopolitică”, semnat de jurnalista Laura Ştefănuţ, pe site-ul Casa jurnalistului, din care citez aici un extras:

MariusTurdaPhoto1

„Având în vedere obsesia cu specificul naţional în România este surprinzător să observi că aproape toate discuţiile şi cărţile scrise pe acest subiect evită să discute „corpul” naţiunii (adică tema centrală a oricărui eugenism), ca şi cum poporul ar fi doar o sumă de idei şi nu de oameni reali care trăiesc în condiţii reale. Nu avem încă un studiu complet sau o dezbatere publică despre cum au gândit medicii, biologii, antropologii, statisticienii şi alţi specialişti români identitatea naţională în perioada interbelică, de exemplu. În cărţile existente pe acest subiect dezbaterile despre identitatea naţională sunt văzute mai ales prin opera unor poeţi, literaţi sau a unor filozofi. În multe privinţe, perioada interbelică este pentru majoritatea românilor doar Crainic, Blaga, Cioran, Eliade, Ionescu, Sebastian. Unii mai ştiu de Gusti sau de Galopenţia. Nu se scrie însă despre Iuliu Moldovan, Herseni, Mănuilă, Iordache Făcăoaru, Petre Râmneanţu, Ovidiu Comşia, Necrasov, şi alte sute de profesori şi cercetători din universităţile şi centrele de cercetare din perioada respectivă.”

Citeşte mai departe, aici:

http://laura.casajurnalistului.ro/interviu-marius-turda-romania-interbelica-isi-construia-romanul-perfect-2/.

*

Anunțuri