Din Sighișoara ”drăculeștilor”, încărcată de ”mistere”, vine ”în marș erotic”, la Cenaclul U.B.B. prozatoarea Mariana Gorczyca

Posted on Martie 9, 2016

0



Sighișoara, numită (la 1280) Castrum Sex – dar cu referire la originea saxonă a coloniștilor -,  este cunoscută astăzi în primul rînd datorită  legaturii, în istorie și în legendă, cu familia Drăculeștilor (adică, membri ai Ordinului Dragonilor, pe cît de celebru, pe atît de învăluit în legendă și îmbibat de secrete).

(Mai mult despre istoria bătrînului burg medieval transilvan, singurul – se spune – conservat și locuit neîntrerupt de mai bine opt secole din Europa:

http://sighisoara-traditiesilegenda.ro/introducere.php)

Va fi interesant de văzut și ascultat cum au influențat, bătăile din Turnul cu ceas,  ezoterismul evident la tot pasul în detaliile arhitecturii și în simbolurile ce împodobesc fațadele  vechilor clădiri din Cetate, ”cadența” narativă a cunoscutei prozatoare.

*

Graphic1

*

Picture 066

”Romanul Marianei GorczycaParcurs (Eikon, 2013) – este o minunăţie. Îngrijit, curat, înfiletat, textul se defineşte prin meticulozitate. Scris din perspectiva distorsiunii şi a dislocării spaţio-temporale, seamănă cu jumătătile unui medalion care, imbucate, recuperează obiectul, păstrând discreta linie de demarcatie intre piese. Acolo, în zgârietura de neînlăturat, doar de făţuit, se adăpostesc explicaţiile şi, bineînţeles, ficţiunea. Volumul se apropie şi de o hartă împărţită în două, care, lipită cu scotch, capătă semnificaţii nespecifice. Reunirea fragmentelor nu reconstituie neapărat unitatea, deoarece, deşi transparentă, banda adezivă imprimă hârtiei un relief străin. Astfel, mapa nu mai reprezintă exclusiv teritoriul.” (George Neagoe)

*

Vezi o fișă bio-bibliografică mai amplă a autoarei pe site-ul Filialei Cluj a USR, aici:

http://www.uniuneascriitorilor-filialacluj.ro/detalii_membrii_1055_-GORCZYCA-Mariana.html

Nu doar pentru că ne aflăm la o zi după cea declarată Internațională a Femeii, ci, mai ales pentru că încă ne aflăm sub configurația astrală care a asistat-o pe autoare la venirea în Lume, îi spunem, în întîmpinare, la porțile Clujului,

La Mulți Ani, Mariana Gorczyca!

*

Vă propun, în avanpremieră, un fragment din fragmentul ce va fi citit în fața ”curții cu juri”, prezidată de Magister Ludi Ion Mureșan.

*

Luni

                                                                                                                       lui N. M.

       Ceasul de la recepție arăta 8 și 6 minute. Traversă cu plăcere tot parterul acela, atent la detalii, și nu se putu abține să nu zâmbească. Când era mic, înainte de culcare, imagina holuri de hotel, cu tot felul de fotolii, tablouri, reviste, oameni și bagaje. Dacă ar fi fost posibil, s-ar fi metamorfozat din când în când în valiza cuiva. Ce vrei tu să te faci când o să fii mare? Și el, pe la 5 ani, a răspuns unchiului venit în vizită din Germania: geamantan.

Bonjour, monsieur!

Bonjour, bonjour! Après le petit déjeuner je vais fair le check out.

Nu era sigur că francezii nu aveau propriul termen pentru plecarea dintr-un hotel. Dar recepționerul pricepuse.

Coborâse din cameră deja încălțat și îmbrăcat de drum fiindcă voia să profite cât mai mult de timpul rămas până la ora la care avea zborul. Aeroportul, da, însemna călătoria. Dar hotelul era călătoria plus popasul.

În față, un Espresso lung și nu trebuia să se grăbească. Îi trecu prin cap, ca, în viitorul apropiat, să călătorească în vreo capitală din Europa și să stea în hotel trei zile, fără să viziteze nimic prin oraș. Să caște gura la călători și la bagajele celor care vin sau care pleacă. Atât. Se ridică să își mai pună o cafea. Pe la mesele din jur, oaspeții hotelului se înlocuiră de câte două-trei ori, succesiune de priviri inexpresive defilând absenți. Cei mai mulți aveau o mână pe paharul cu suc de portocale, sau pe croissant, sau pe felia de pâine prăjită și cu alta atingeau ritmic ecranul vreunui telefon sau tabletă.

Se decupă din peisaj o tânără, poate chiar adolescentă (i-ar fi fost greu să spună câți ani are). Fata nu-și luase de la început tot ce avea nevoie și se ridica cu un fel de agitație grațioasă spre a-și aduce ba o liguriță, ba un kivi, ba un iaurt. La un moment dat chiar i-a simțit privirea, vie, dasuntaicișiconstatcămaisuntșialții.

Își luase din fața recepției un Le Monde fiindcă văzuse pe prima pagină titlul ce anunța sfertul de finală Paris Saint Germain cu Chelsea. Citi doar câteva rânduri despre Laurent Blanc și așteptatul duel cu José Mourinho. La pagina de politică externă era un spațiu amplu acordat situației din Ucraina. Dar era incomod să tot desfacă ziarul fără să atingă ceva din ceea ce se mai afla pe masă. Dacă ar fi coborât cu tableta, ar fi putut citi același lucru. N-o făcuse deoarece îi plăcea să se uite cu discreție la ceilalți. Din când în când, tânăra care nu avea stare să rămână prea mult pe scaun îi capta privirea. Câți ani să fi avut? Mai puțin de 16? Mai mult de18? Mișcări feline în pantaloni corai și un fel de ghete albe, cu fermoar la spate, un surâs permanent deasupra unei bluze albe, cu guler de cămașă ridicat la ceafă și descheiată la câțiva nasturi deasupra sânilor. Îi trecu prin cap că e obligatoriu să aibă un nume frumos.

Pe el îl chema Pi. Era, evident, o poreclă. Așa i-a spus în clasa a IX-a proful de mate, de când l-a strigat la catalog în prima oră de curs:

Popescu Ioan, adică Pi.  Ai ceva împotrivă să îți spun PI?

S-a surprins pe sine când s-a auzit replicând imediat:

Nu. Numai să nu repetați fiindcă voi reacționa din prima.

Mai târziu, când și-a dat seama că avea numele cel mai des întâlnit în România, porecla era adăugată automat de câte ori se prezenta unor necunoscuți: Popescu Ioan, prietenii îmi spun Pi.

Recunoștință profului.Tip cool și cultivat.

Știi că e și un film cu Pi? O ecranizare, de fapt.

Habar n-avea atunci, nici de carte, nici de film. Se simțise norocos că, la vârsta adolescenței, tocmai când părinții făcuseră ședință cu el și îi spuseseră că ei se retrag cumva de la supravegherea lui, că el va trebui să devină responsabil pentru tot ceea ce va face, îi ieșise în cale un adult, mentor, călăuză, antemergător cu făclie de luminat calea. Profesorul a rămas în memoria lui afectivă. Când desena un cerc pe tablă, spunea că e scena unui spectacol. Era, probabil, cel mai narativ prof de mate din câți existaseră. Atâtea povești despre raportul dintre circumferința și diametrul unui cerc câte auzise într-a noua îl făcuseră să îi crească interesul față de 3,14….

Imaginați-vă că sicilianul Arhimede, în secolul al treilea, înainte de Christos, era un tip foaaaaarteee curios. Se pare că a fost primul care a încercat să se apropie de misterul care învăluia acest număr…

Fiecare cuvânt pe care proful îl agăța de π suna ca o provocare: constantă (matematică), irațional (numărul), nenumărabile (zecimalele). Wow!  Matematica de-a noua, geometria mai ales, a fost cea mai așteptată oră. Din păcate, proful s-a dus la altă școală. Porecla lui Petrescu Ioan i-a rămas însă definitiv.

Pi își aruncă privirea asupra ceasului de la mână. Mai avea ore bune de petrecut în Paris fiindcă avionul decola  abia seara, la șapte fără ceva. Urcă pe jos cele două etaje, simțind inconvenientele pantalonilor strâmți în zona genunchilor, își spălă dinții, își băgă neseserul în geamantan și coborî la recepție ca să își lase bagajul și să plece nestingherit prin oraș.

Să se ducă la Clubul celor de la Paris Saint Germain și să facă niște poze pe care să le posteze pe facebook sau să intre în celebra biserică din același arondisment?

Dacă l-ar fi întrebat cineva pentru care motive avea el aceste opțiuni, ei bine, n-ar fi avut răspunsul pregătit. L-ar fi construit în cap și, ulterior, ar fi ales varianta care să-l avantajeze sau cea care să se plieze peste tipul de curiozitate. Era încă tânăr și sinceritatea asumată nu-i era tot timpul la îndemână. În fapt, îi plăcea fotbalul. Numai că niciodată nu reușea să capteze interesul amicilor când se vorbea despre vreun meci. Le urmărea precipitarea din relatare, patosul și-i bănuia că nu s-ar fi dat în lături, pe stadion fiind, de la niște altercații cu suporteri adverși. Ori el iubea fotbalul pașnic și a început să țină cu PSG datorită unor imagini ale galeriei acestei echipe. Erau oameni eleganți, care veniseră la stadion să se bucure de un spectacol sportiv.

*

Anunțuri