Recitiri necesare: Un text memorabil al istoricului Neagu Djuvara. Din anul 2013

Posted on Martie 23, 2016

6



           NEAGU DJUVARA:

neagu djuvara

Era o vreme..

    Era o vreme în ţara asta când cine termina liceul şi intra la facultate era privit cu admirație şi i se spunea cu respect, „Domnul inginer sau Domnul profesor, sau Domnul avocat”.

Când unul dintre ei, la cam 10-15 ani de activitate îşi dădea şi lua (dacă îl lua) doctoratul, tot oraşul se uita la el ca la Dumnezeu…

Era o vreme în ţara asta, când dacă vedeai o maşină pe stradă, știai că cel care se află în ea a muncit ca să o cumpere, sau este vreun boss de la partid. Mai târziu au apărut şi norocoşiicâştigători la lotto, cecuri, sau loz în plic, dar îi puteai număra pe degetele la o mână într-un judeţ.

Şi mai era o categorie cu maşini, cei care lucrau în comerţ sau în alimentaţia publică. Sau poate nisteofiţeri, militari sau altfel, care erau normal sa fie dotaţi.

Era o vreme în ţara asta când dacă vedeai pe cineva pe stradă între orele 08 şi 16, te gândeai că este în concediu, zile libere, sau poate e bolnav, săracu om, şi merge la doctor…

Era o vreme în ţara asta când dacă vedeai un poliţist pe stradă mergeai liniştit să îi ceri o informaţie, sau daca voiai să te plângi de ceva, erai ascultat.

Era o vreme în ţara asta când dacă ajungeai la spital cu cineva şi trebuia operat, îţi era frică să vii cu o floare la asistente sau cu o cafea sau o sticlă de whisky la doctor, şi le mascai neîndemânatic – ca toată lumea – în ziar, sub haină, convins că nu ştie nimeni ce e umflătura aia, de la piept. Când te întorceai fericit că nu te-a prins nimeni şi te întâlneai cu altul umflat în piept te uitai superior şi zeflemitor la el gândind ” ia uite şi la fraierul ăla, merge cu sticla ascunsă la piept are impresia că eu nu ştiu că o duce lu’ dom’ doctor… !”

Era o vreme în ţara asta când la şcoală, copiii mergeau în uniformă, şi cum vedeai unul pe stradă în timpul orelor ştiai că ” este unul din ăia de chiulesc sau nu le place şcoala” şi te uitai atent la el să vezi dacă nu e cumva copilul vreunui coleg de serviciu, sau de fabrică. Şi ce bătaie lua acasă dacă afla ta’cs’o că a chiulit… !

Era o vreme în ţara asta când abia aşteptai să intri în câmpul muncii, să te angajezi undeva, să îţi faci raport pentru locuinţă şi să aştepţi cu înfrigurare, dar temei, să ţi se repartizeze una, ca să te poţi însura, să te aşezi şi tu la casa ta, să îţi întemeiezi o familie. Dacă nu aveai, nu prea îţi ardea de însurătoare, că nu se uita nimeni la tine fără serviciu şi fără casă, că nu erai de viitor.

Era o vreme în ţara asta când băieţii deştepţi erau consideraţi cei care ştiau carte, dar să o citească, nu să o joace: făceau o facultate şi terminau primii. La ei se uita lumea cu admiraţie: ” ăsta e a lui Ilie de la sculărie. A termenat primul facultatea, l-au luat ăia la Bucureşti. Eheeeeeeeeeeee, o să ajungă mare, e dăştept” …

Era o vreme în ţara asta când dacă te întâlneai cu un cunoscut pe stradă, te opreai bucuros să mai schimbi o vorbă, să mai auzi un banc, să te lauzi cu ce ai mai făcut sau să îi spui cum a fost în concediu la Mamaia, să te mândreşti că ai fost promovat sau ţi-au luat copilul la liceu, sau să îl inviți peste o lună la ziua ta, sau nunta copilului.

Era o vreme în ţara asta când veneai de la serviciu, băgai repede o ciorbă caldă în tine şi ieşeai în faţa blocului „la una mică cu băieţii”. Una mică putea fi o minge, o ţigară, o tablă, o bere, o şuetă, după priceperile fiecăruia, dar nu era unul să nu facă „una mică” cu prietenii…

Era o vreme în ţara asta când mergeai liniştit pe stradă, nu îţi era teamă că te opreşte careva să te întrebe cât e ceasul, sau de ce nu ai moţ la bască, sau de unde te îmbraci…

Era o vreme în ţara asta când lumea întorcea capul după militarii care treceau cântând sau în pas de defilare de la instrucţie, acolo unde aceştia erau nevoiţi să treacă prin oraş şi auzeai pe câte cineva spunând cu mândrie: „Uite mamă, trece armata”.

     Astăzi …

    Astăzi, în ţara asta, toată lumea termină liceul, ia bacalaureatul pentru că s-a dat lege să nu fie nici un analfabet fără bacalaureat, iar facultatea a devenit locul unde se pun la cale cele mai tari chefuri şi se adună puştoaice pentru „o linie”.

Astăzi, în ţara asta,  nu mai poţi merge pe trotuar pentru că nu mai ai loc de maşini staţionate şi şoferi grăbiţi.

Astăzi, în ţara asta,  străzile sunt pline de oameni care în nici un caz nu merg la serviciu, dar nici la doctor. Toată lumea e în concediu fără plată.

Astăzi, în ţara asta,  când vezi un poliţist pe stradă te uiţi speriat să vezi pe cine urmăreşte sau îl ocoleşti să nu îţi dea vre-o amendă aşa, pentru că l-ai deranjat când te-ai uitat la el. De regulă unde e gâtuit traficul, vei găsi un poliţist în intersecţie, ” fluidizând circulaţia „.

Astăzi, în ţara asta,  când mergi la spital, nu mai mergi cu sticla ascunsă sub haină. Când intri la medic în cabinet înainte de a da cu bună ziua, trebuie să dai cu plicul. Nu mai vezi pe nimeni cu pieptul umflat, toată lumea intră cu sacoşe burduşite. Nu se mai uită nimeni chiorâş, toţi paznicii ştiu că ai acolo feşe, vată, antibiotice, cearceafuri, dezinfectant, medicamente, analgezice, perfuzii, pungi cu plasmă pentru operaţie.

Astăzi, în ţara asta,  când vezi copii de şcoală, te întrebi dacă merg la şcoală sau la discotecă, ţinuta este aceeaşi, machiajul la fel de strident, rucsacul din spate are un caiet şi laptopul, ipodul, „ifonul”, sau tableta.

Astăzi, în ţara asta,  tinerii nu mai au nevoie de serviciu ca să îşi întemeieze o familie, doar de bani de la babaci şi îşi întemeiază câte o familie pe săptămână fără acte, fără biserică, fără serviciu. Fetele abia aşteaptă să fie neveste sau nevestite la câte cineva, cine nu are câte un „my  man” este ori urâtă cu crengi, ori „tută”.

Astăzi, în ţara asta,  băieţi deştepţi sunt cei fără carte, care reuşesc să „se învârtă” sau sunt „băieţi de băieţi deştepti” care obţin bani uşor din „afaceri” cu fraierii. Cu cât păcăleşti sau furi mai mult, cu atât eşti mai deştept.

Astăzi, în ţara asta,  când te întâlneşti cu un cunoscut pe stradă, îl ocoleşti ca să nu te întrebe cum o mai duci, sau să nu îţi ceară bani cu împrumut, sau să nu te invite la o nuntă…

Astăzi, în ţara asta, oamenii nu se mai întâlnesc în faţa blocului, le e ruşine să se întâlnească şi la gunoi, se uită fiecare pe geam să se asigure că nu e nimeni să se uite în gunoiul lui amărât sau să observe că nici câinii vagabonzi nu zăbovesc lângă resturile lui, pentru că nici oase nu mai sunt în gunoi. Cel mai mult oamenii stau ascunşi în casă sau pleacă „la ţară ” de zilele onomastice, ca să nu se trezească cu invitaţi nepoftiţi. Nimeni nu mai zâmbeşte toată lumea circulă cu capul în jos de ai zice că toţi au pierdut câte un galben şi îl caută disperaţi. Te mir că nu se dau cap în cap…

Astăzi, în ţara asta,  ieşi din bloc şi după doi paşi apare unul cu un cuţit sau un pistol ţi-l pune la gât şi te întreabă de ce te-ai însurat cu nevastă-ta, nu ştiai că era prietena lui?

Astăzi, în ţara asta,  când lumea aude de armată întoarce capul pentru că „Aştia au tras în noi în ’89 şi acum au pensii nesimţite”.

    Oare ce va fi mâine ?    CUM va mai fi ţara asta ?    Cum Va Fi  Mâine? …

   Acum 50 de ani, generalul Charles De Gaulle spunea:

Nu trebuie să ne ferim de cuvinte. Este foarte bine că există francezi galbeni, francezi negri, francezi mulatri. Ei sunt dovada că Franţa, conform vocaţiei sale universale, este deschisă tuturor raselor. Dar cu condiţia ca ei să rămână o mică minoritate.

Dacă nu, Franţa nu va mai fi Franţa. Noi suntem înainte de toate un popor de rasă albă, de cultură greacă şi latină şi de religie creştină.

Astea nu sunt poveşti!  I-aţi văzut pe musulmani? Le-aţi privit turbanele şi djelabalele?

Vedeţi bine că nu sunt francezi! Încercaţi să amestecaţi uleiul cu oţetul, agitaţi sticla şi după un moment veţi vedea că sunt din nou separate. Arabii sunt arabi, francezii sunt francezi!

Credeţi că organismul francez poate să absoarbă zece milioane de musulmani, care mâine vor fi douăzeci de milioane şi poimâine patruzeci?

Daca îi integrăm, dacă toţi arabii şi berberii din Algeria vor fi consideraţi francezi, cum îi vom împiedica să vină în metropolă, atât timp cât nivelul de viaţa de aici este atât de ridicat?

Satul meu natal nu se va mai numi Colombey – Două Biserici, ci Colombey – Două Moschei!„.

Săracul De Gaulle n-a mai apucat să vadă cum o mare de steaguri tunisiene, algeriene şi marocane – şi niciun steag francez – îşi tălăzuia bucuria, acoperind Place de la Concorde şi Champs Elysee, în cinstea victoriei în alegeri a unui președinte ce intră în Palatul Elisee „purtat pe umeri” de musulmanii care l-au votat în proporţie de 93%(!) – clasa politică franceză „călărind” valul uriaş al imigraţiei musulmane asemeni unui surfer iresponsabil ce speră să ajungă pe o plajă luxuriantă, dar care, probabil, îşi va sfârşi cursa dementă, prăbuşit de val, în „raiul” lui Mahomed…

N-a mai apucat să vadă cum mâine, musulmanii îl vor alege pe unul de-al lor, drept Prim Ministru.

N-a mai apucat să vadă cum uleiul se transformă, treptat-treptat, în oţet! ” …

Acum aproape 50 de ani, Enoch Powell – văzând cum naţiunea Britanică privea liniştită de pe metereze apropierea uriaşului val de musulmani – a spus :

Este ca şi cum ai privi o întreagă naţiune lucrând de zor la înălţarea propriului rug funerar„.

Enoch Powell, unul dintre puţinii  care nu a vrut să facă „pasul înapoi”, n-a mai apucat să vadă cum lorzii Mohamed Şheikh şi Nazir Ahmed s-au aşezat pe locurile unde altădată au stat lordul George Nathaniel Curzon şi alţii asemenea lui; n-a mai apucat să audă cuvintele ministrului „englez ” …

Şhahid Malik zicea:  ” în 2009 vom avea 8 deputaţi musulmani, iar în 2014 vom avea 16 deputaţi musulmani. În acest ritm întreg parlamentul va fi musulman.   Sunt încrezător că Primul Ministru, cu voia lui Allah, va fi de acum în 30 de ani un prim ministru ce va avea aceeaşi credinţă cu mine.”

Cu Ivo Opstelten se încheie lista olandezilor care au fost primarii Rotterdamului în ultimii 200 de ani; cu marocanul Ahmed Aboutaleb începe lista musulmanilor ce vor conduce orașul înfiinţat la 1270 şi în care olandezii de baştină mai reprezintă încă 55% din populaţie.

În 1629  olandezul Jan Pieterszoon Coen , îi înfrângea pe musulmani devenind Guvernatorul General al Indoneziei. Astăzi , musulmanul Ahmed Aboutaleb  îi conduce pe cetăţenii Rotterdamului!

Dacă în 1989 în parlamentul bruxellez nu era niciun musulman, azi, 21,3% din locuri sunt ocupate de musulmani, deputata Mahinur Ozedemir fiind şi prima politiciană din Europa purtătoare a vălului islamic.

Şi guvernul Bruxellez se poate mândri că şi-a deschis porţile în faţa musulmanilor  –  Fadila Laanan şi Emir Kir fiind deja membri ai executivului.

Rusia nu se mândreşte – ca Norvegia – că o musulmană a ocupat funcţia de ministru al culturii şi nici că Duma este împănată de musulmani, asemeni Bundestagului sau parlamentului suedez.  Vice-premierul rus Dmitri Rogozin îşi atenţionează critic vecinii:

Spaţiul cultural european este pe cale să fie redus de culturile venite din sud.

  Berlinul nu a ajuns oare al treilea oraş turc din lume? …

  Dacă vrem să integrăm alte culturi nu trebuie să ne pierdem propriile valori culturale„.

Și… totuşi :  dacă Berlinul este al treilea oraş turc din lume, atunci Moscova cu ai săi circa cinci  (5) milioane  de musulmani (Rogozin n-o mai spune), al câtelea o fi ?! …

Și în Rusia  musulmanii îşi urmează drumul încercând să umple golul lăsat de prăbuşirea lor demografică de nestăvilit:

Studiile ONU arătând că în 2050 Rusia va avea cca. 108 milioane de locuitori (140 milioane azi), dintre care mai mult de 40% vor fi musulmani – iar conducătorii ruşi sunt mult mai puţin vocali în interior, decât sunt în exteriorul Rusiei.

Și pentru ca totul să fie clar :

Noi credem că aici suntem la noi acasă. Poate voi sunteţi străinii. Suntem aici la noi acasă şi vom instaura regulile (Şharia) care ne convin,  fie că vă place sau nu… Toate încercările de a ne impiedica vor atrage după ele o ripostă sângeroasă. Vom înneca Moscova în sânge„.

Astfel şi-a încheiat avocatul musulman Daguir Khassavov interviul acordat, la oră de maximă audienţă, televiziunii moscovite REN TV.

Pavel Odintsov, purtătorul de cuvânt al Curţii Supreme a Rusiei, l-a sfătuit pe avocat „să-şi cântărească mai bine declaraţiile publice”, în timp ce Vsevolod Tchaplin – preşedintele Departamentului Sinodal pentru Relaţiile Bisericii cu Societatea – n-a exclus ipoteza unei legalizări a tribunalelor islamice : „Nu trebuie să împiedicăm comunitatea musulmană să trăiască după propriile sale reguli”.

Prin urmare, nici ruşii nu sunt cu nimic mai vrednici decât occidentalii. Cu toții îşi sapă de zor groapa.

 

Tot  înainte!  

 Neagu Djuvara

(2013)

*

În orice situație dificilă există, cel puţin o şansă de-a învinge.          

(Confucius)

*

(Preluat de pe net: http://www.scribd.com/doc/282584279/Era-o-vreme#scribd.)

NOTA ADMIN.

Cum Editura Humanitas, printr-un comunicat dat publicității în numele aproape centenarului istoric, roagă cititorii, media și opinia publică în general, să respecte liniștea unui ”bătrîn scriitor” 

*

HUMANITASHumanitas
n e w s l e t t e r 18 martie 2016
Un bătrân scriitor trebuie să fie lăsat să-și scrie ultima carte
Acum, la 99 de ani, Neagu Djuvara lucrează la noua carte și cere apăsat să i se respecte timpul și să nu i se mai ia din răgazul atît de necesar lucrului. Interviurile de orice fel, solicitările dinspre jurnaliști și nu numai sunt pentru domnia sa doar un prilej de nemeritată oboseală: „Aș vrea să am liniște la vârsta mea. Cu adevărat nu mai am acum timp ca să răspund jurnaliștilor, să dau interviuri, să ies în public. Vreau să fiu liniștit pentru ca în fiecare zi să pot să scriu la ultima mea carte, care va fi una de memorii. E un proiect drag sufletului meu. Știți, un bătrân scriitor trebuie să fie lăsat să-și scrie ultima carte. Sper ca lumea, jurnaliștii și nu doar ei, să mă înțeleagă și să-mi respecte dorința, și promit ca, odată scrisă, cartea mea nu-i va dezamăgi – doar să am liniștea de a o duce la capăt“.,
*
             credem că recitirea unor texte scrise de Domnul Neagu Djuvara nu va tulbura ”liniștea” acestuia.
        Eventual ne va ”tulbura” propriul confort, în care ne complacem, imaginîndu-ne că nimic din răul de dincolo de ferestrele proprii nu ni se poate întîmpla și nouă!
         Și, dacă mi se va reproșa că textul de mai sus e un apocrif, voi răspunde că și ”liniștea” în numele căreia i se ”prescrie”  exilatului și repatriatului, dublu PHD în drept și filosofia istoriei, diplomatului, istoricului și combatantului aventurier prin lume, Neagu Djuvara, de ”farmaconul” Humanitas o silentio stampa,  spre binele – nu e prea clar al cui: al Domniei Sale, sau al Trustului Editorial – nu e decît o ”copie” retorică, nereușită a unui mai vechi apel la…  ”liniștea” unui președinte! Ca să nu mai vorbim de ”comunicat”, care a fost dat publicității, se pare („pe surse”)  înainte ca Domnul Neagu Djuvara să-l citească și, eventual să îl aprobe sau sau să-l dezaprobe, doar în urma unei convorbiri ”informale”!
            Unui  ”scriitor”, editorul care i-a cumpărat drepturile de autor îi poate impune cînd, dacă și ce declarații publice să facă. Nu-i poate interzice să scrie ce vrea el (Neagu Djuvara spune ”memorii”, Trustul: ”o poveste de iubire din tinerețe”!). Poate să nu-l mai publice și să nu-l mai difuzeze, dar nu poate interzice miilor sau sutelor de mii de cititori să-l citească!
 
      *
Anunțuri