DAN DAMASCHIN
Și strigătele lor au biruit
“Dar ei stăruiau, cerând cu strigăte mari să fie răstignit;
și strigătele lor au biruit”
(LUCA 23;23)
1.
Au biruit strigătele acelora care “gura și-au pus-o împotriva Cerului”(Ps.72;9)
Au biruit strigătele celor care singuri s-au osândit alegând bezna propriului iad
lăuntric, în locul Luminii purcese de la Tronul Ceresc.
(“Iar judecata aceasta este, că Lumina a venit în lume și oamenii au iubit întunericul mai mult decât Lumina, pentru că faptele lor erau rele.”(IOAN 3;19)
Au biruit strigătele acelora al căror nefast ceas triumfal se confundă cu înstăpânirea tenebrelor asupra lumii. (“Dar acesta ceasul vostru și stăpânirea întunericului” (LUCA 22;53)
Au biruit strigătele fără noimă și temei împotriva Cuvântului care a zidit cerul și pământul, care a întemeiat Firea celor văzute și a celor nevăzute.
Au biruit strigătele celor care pretindeau viață pentru un aducător de moarte (numit Barabas) și cereau moarte pentru Făcătorul vieții și Dătătorul de viață veșnică.
2.
“… și strigătele lor au biruit” e versul/versetul cel mai tragic; cel mai amar și mai întristător din câte s-au scris vreodată. Numai recitirea, reauzirea și reamintirea lui se învederează pricină de plâns neostoit și necontenit până la scăpătatul veacurilor.
“…și strigătele lor au biruit”. Aceste puține vocabule proclamă o “biruință” mai rușinoasă și mai cumplită, mai înjositoare decît toate înfrângerile suferite de pământeni pe câmpurile de bătaie ori pe câmpul bătăliilor din propriul suflet.
“…și strigătele lor au biruit”. E o biruință ce i-a furnizat lui Cioran otrava strecurată în cuvintele (insuflate, desigur, de pârâșul neamului omenesc) prin care decretează deicidul ca adevărata vocație și menire a omului pe pământ.
*
(Din volumul Ziua Fiului Omului, apărut foarte recent la Editura Eikon)
*
Daniel StPaul
martie 25, 2016
Stimate domnule Gogea, asezindu-ma la computer ma minunam cum, pentru unii, data Bunei Vestiri se nimereste a fi tocmai Vinerea Patimilor. Pe de alta parte, ma incearca uimirea si neincrederea, ma regasesc pe meleagurile blogului dumneavosatra fara a sti exact cum s-a intimplat… si se pare ca s-a intimplat cu tilc, fiind eu pus pe a impartasi doua bucati pe care, la vremea asta (dupa rinduiala apuseana) le revizitez negresit. Cum vad ca se potriveste bine, judecind dupa „oferta zilei”, daca veti binevoi a va lasa asuprit, le voi impartasi si cu dv. (Personal, nu cred le-am auzit intr-o interpretare mai miscatoare si mai inaltatoare ). A doua nu e neaparat pentru o zi indurerata, e, cu siguranta, pentru fiece zi; ambele insa, ne aduc reculegerea cuvenita in aste zile mai aproape.
vasilegogea
martie 25, 2016
@Daniel StPaul
Necunoscute sunt căile (chiar și virtuale) ale Domnului!
Dar, cu siguranță, ”întîlnirea” are un ”tîlc”! Rămîne să-l dezlegăm…
Da, anul acesta avem un ”calendar oximoronic” din punct de vedere al anului liturgic creștin.
Un ochi rîde, altul plînge…
Dar nu e ”ochi pentru ochi”, ci ochi lîngă ochi, în aceeași Lumină…
Îndatorat petru vizită și ”daruri”!
Liviu Antonesei
martie 25, 2016
Foarte frumos poem… Si ma gindesc ca va fi trecut jumatate de viata de cind nu l-am vazut pe poet. O calda stringere de mina.
Georgeta R. M.
martie 25, 2016
Într-o zi de primăvară, chiar azi de Buna Vestire, ce de dimineață nu prea părea de primăvară (ultimile două zile nu mai semănau cu cele dinainte care păreau a fi ale primăverii) părea că cele două surori iarna și primăvara s-au hotărât a se întâlni pentru a sta de vorbă sau a-și spune la revedere până la întâlnirea următoare și acest lucru s-a văzut în natură. Ei iată că spre amiază a apărut soarele făcând să pară că primăvara și-a reintrat în drepturi. Și citind articolul d-vs, cu frumosul poem, mi-am adus aminte fără să vreau, de aceleași preferințe a celor doi oameni care poartă același nume ( e vorba de pr. Dan Damaschin de la Iasi), de apropierea lor către Dumnezeu, de însușirea celor scrise de Nicolae Steinhardt („Omul însuși e mister (adică o Taină) pentru că îl locuiește divinitatea”) și cum fiecare în parte, unul prin poeme, altul prin altfel de lucrări încearcă o des-tăinuire a umanului, pentru ca omul să se cunoască pe sine însuși, pe Dumnezeu și să aibă o viață fericită. Și ca să fiu în ton cu o altă preferință a unuia dintre cei doi și cu ziua de azi, așa cum natura a vrut să o arate, ar fi: http://www.youtube.com/watch?v=NQ6pZpwdP-4
noradamian
martie 25, 2016
Un poem care pune în surdină strigătele de tristă biruință ale multor condeieri de succes dedicați lor e într-adevăr o bună vestire…
Dana (Mara)
martie 26, 2016