Despre ”Cybernautul din cajvanteria stelară” în revista ”SCRIPTOR” nr. 3-4/2006

Posted on Martie 29, 2016

3



Revista SCRIPTOR, Anul II,  nr. 3-4 (15-16)/martie-aprilie 2016

coperta-1-3-4-2016

 

*

Gabriel MARDARE:

DESPRE CYBERNAUTUL DIN CAJVANTERIA STELARĂ ŞI NU NUMAI…

Coperta Pitu.cdr

       Îngropat prin tăcere pentru că deranja, Luca Piţu o porneşte din nou la drum – după trecerea Marelui Prag – cu un nou volum, întocmit cu migală de Vasile Gogea şi intitulat FĂRÂMELE METEORITULU DIN CAJVANA înregistrate la observatorul cyberspațial GOGEA’s BLOG (Editura Charmides, 2015). Este cea dea doua încercare (1) de a-l aduce în atenţia publicului – prin mijlocirea unei cărţi, nu a unor articole de circumstanţă – pe „controversatul” autor, a cărui voce a fost astupată de vacarmul monden –cel de la televiziunile „de ştiri” (cu anexele lor de divertisment), cu ipochimeni ale căror nume(re) de circ pe ecranele de televizor te fac să crezi că România trăieşte perpetuu în „săptămâna nebunilor”, în carnavalescul ivit din scârnăvirea spaţiului public, inclusiv în auto-proclamata presă „quality”.

La polul opus, vacarmul „distins”, lichidul amniotic din care ies la lumina zilei neo-fripturiştii din mediul academic, unii mai tineri (produşi prin afiliere paternă sau maternă, prin alianţe matrimonioase) alţii mai copţi, săltaţi din „preuniversitar” pe baza virginităţii ştiinţifice (nu scriseseră nici măcar un text până la vârsta de 35-40 de ani, când plecarea în alte lumi a Savantei de renume mondial le-a deschis calea) pusă în valoare de poziţia soţilor, cumetrilor în fruntea unor întreprinderi şi regii de stat. O lume în care nu trece anul fără ca personalul „de jos” (în traducere: neaşezat pe tron de şef) să nu scoată banul pentru organizarea de colocvii, congrese, simpozioane (toate cu „participare internaţională” cel puţin) al căror rezultat este invitarea întregului trib organizator – pe gratis dar prin reprezentanţi – la alte congrese etc. de pe alte plaiuri. În care se organizează anual ceremonii de premiere – de către „asociaţii” cu ecou nul dincolo de membrii lor – a lui Cut Aresco (că a ajuns la vârstă matusalemică şi ne-a ajutat în căţărarea pe treptele ierarhiei) sau a lui N. Potiano, care ne va asigura viaţă fără de moarte la catedră.

Poate că primele 348 de cuvinte (cele numă rate de computer pe măsura scrierii) îţi vor părea prea multe, Ipocrit Cititor („mon semblable” etc.) pentru a introduce un volum realizat prin punerea împreună a reacţiilor lui Luca Piţu în „Cyberspaţiu” în intervalul dintre despărţirea de catedră (prea repede, spun admiratorii, mult prea târzie, spun compilatorii de cărţi şi şmenicolii de burse) şi înălţarea lui la grad de Mare Cavaler al Râsului din Ţinutul de Dincolo. Pentru că, în fapt, dincolo de tăcere (la semnalarea „găinăremelor” de toate felurile) – dublată de tot felul de şoapte la ureche privind „nemernicia” (2) celui care nu s-a sfiit să spună pe nume lucrurilor („j’appel l e une chatte une chatte ”, spunea pe sub mustăţile-i invizibile în fotografii când auzea de promovări cu iz hormonautic) – nu i se poate lua lui Luka von Pitzow puterea de a trece prin râzătoare a tuturor „nebuniilor (re)curente.

Citind un opus al lui Vasile Lovinescu (3) , Elpi aflase ce ştia dintotdeauna: că poţi naviga pe apele inferioare (folosind trupul, urcând la bordul unui vas) sau pe cele cereşti, precum cocorii (folosind mintea şi sufletul, urcând la bordul navetei existenţiale, făcând din gânduri esenţe tari). Dar când apa devine vâscoasă, este greu să mişti nava altfel decât remorcat de cei care controlează râurile şi fluviile, lacurile şi mările. Iar a te desprinde de mâzga poluării prin impostură este şi mai greu.

Manifestându-se pe Internet – cu sprijinul logistic discret şi eficace al lui Vasile Gogea, admirator necondiţionat – fostul înnotător din Ciric şi navigator de pe fluviul Bach-Louis (cel Mare şi Vijelios) se dovedeşte un observator la fel de sagace al pulsului cultural ca şi în textele care stârneau spaima pe culoarele unde se pierd paşii sub ochii personajelor neopompieriste ale lui Bălaşa. Cu o mică diferenţă: numele celor din „ambientul profesional” – pe care le-a adus la notorietate adesea nemeritată – transformate în renume (prin reducerea la specii, prin fragmentarea silabică) lipsesc, aşa încât cei aflaţi cândva pe „lista lui Luca” pot dormi liniştiţi, efectul somniferului din opusurile lor nu va tulbura somnul nimănui (nici pe cel al „victimelor” scripturale, nici pe cel al clonelor produse ca „nouă generaţie academică” prin sistemul „şcolilor doctorale” încasatoare de taxe). Piţu a văzut – parcurgând bloguri şi situri – că acele fragmente identitare nu mai înseamnă nimic pentru nimeni, deci le-a abandonat.

Le-a lăsat deoparte pentru că au fost depăşite – în activităţi lucrative – de Bercea Mondialu. Ce mai înseamnă micul „peşte-pilot” de pe vremuri, aranjor de medii pentru burse peste hotare, faţă de flota de Caravele din clasa „Prostihospodi” care a invadat Parisul (a se vedea nota semnată Philologos, postată pe 05-07-2014), în care nu mai ştii care e misionată, care lucrează ca „free boat”, care e doctorală şi care e electorală? Vechile schmen-uri era activităţi artizanale faţă de marea industrie de azi.

Le-a neglijat pentru că – deşi nu le-a lipsit dorinţa – nu s-au putut înălţa la ranguri naţionale, ca „iscusitul povestaş” la care auditorii veneau în Aula Mare a universităţii cuzane pentru a fi văzuţi („ah, dragă, ai văzut-o pe X, ce şal distins avea”) nu pentru a-i asculta „biografemele pascaliene” aflate în manuale de referinţă (La Garde des Mouchards , Editions de la Balance, Canal Saint-Martin). Când nu poţi atinge performanţa de a ajunge director de institut (ca Tapagévick, admirat doar pentru că era porcăit de CVT şi de CTP), nu mai meriţi ca numele să-ţi fie „clavardat” (4) pentru a deveni „postare”.

La polul celălalt, ce mai contează cumătrocraţia din locuri de prestigiu când – prin sciziparitate şi difuzare de spori – ea ajunge în ultimul cătun. Vechi lucrări de licenţă ajung teze de doctorat (prin „titilarea temelor”, prin ventilarea biografiilor, în care Ceauşescu-dictatorul, este înlocuit cu Antonescu, dacă n-a scris nimic, nu-i nimic, vom descoperi textele lui postume), afişând pe hol diploma obţinută astfel (notă din 28-05- 2012). Pe ultimii academizaţi, nici nu-i mai trage de urechi, le este chiar amic pentru că – vorba lui Rimbaud – nu are nici o vină o bucată de bronz că a ajuns clopot (deşi nici calitatea materiei şi nici prelucrarea nu-l recomandau) şi nici a placajului că s-a trezit contrabas (pentru că atelierul de traforaj s-a transformat în lutierie) (5). Cu ce or fi ei mai vinovaţi decât o ştăbuleasă de stabiliment universitar care introduce titlul „Palmes Académiques” în CV la categoria «premii decernate de academii» şi afişează – în ramă – respectiva diplomă, în biroul de la facultate?

Cât despre plagioşi (victime ale plagiozei, noua formă de gălbează, afectând vieţuitoarele de pe pajiştile eseistice) e aproape indecent să te mai atingi de ei, poţi cel mult să-i treci prin râ- zătoare (vezi nota din 20-05-2012) şi să te uiţi compătimitor la ceilalţi. Chiar dacă o doză de tandreţe nu lipseşte pentru o serie de autori – nu le voi da numele tocmai pentru a nu-i aduce la lumina laserului urii patronilor de teze copiate, sub reflectoarele celor care şi-au cumpărat tezele şi sub strălucirea solară a sistemului care a patronat regimul „cărţilor din puşcării”, pentru care au primit ceva mălai (nu prea mult, să nu se înnădească, ar zice teologul B. Khali), doctori docenţi nu prea decenţi, habilitaţi la Institut de Hautes Etudes de la Urlaţi (dar controlând sistemul de promovări la nivel naţional).

Luca Piţu din GOGEA’s BLOG s-a împăcat cu lumea. Nu mai trăieşte utopiile anarhului, când spera că smulgerea măştilor de pe faţa măscăricilor politici şi denunţarea măscărilor culturale (nu pornografiile titilate verbal ci promovarea profunzimii din triunghiul bermudelor din sfera procreaţiei) ar duce la ceva în spaţiul public. Te face însă curios să-i găseşte scrierile vechi (când era încă publicat la „edituri de renume”, care între timp şi-au epuizat resursele financiare şi credibilitatea, una dintre ele fiind recent pomenită pe lista literaturii cu Parfum de Beciul Domnesc). Te stârneşte la verificarea schemelor de antropologie (culturală sau doar mediatică) pe care le lansa în vârf de pix în cărţi purtând nume ca Sentimentul românesc al urii de sine (1991), Însem(i)nările Magistrului din Cajvana (1992), Eros, Doxa&Logos (1995), Breviarul nebuniilor curente (1998), Temele deocheate ale timpului nostru (2002) etc. Căutaţi-le în biblioteci cât încă n-au dispărut prin autoaprindere din rafturile lor exemplarele disponibile pentru lectură.

Făcând un mic exerciţiu de puzzle (completaţi cu „fragmentele meteoritului”, vechi „cioburi de memorie” din cărţile din primii ani) (6) veţi constata că balanţa este în echilibru: dezvoltarea imposturii (lucru inerent în orice societate) se află în balans cu fenomenele de subcultură manelistă, care o fac lipsită de interes în spaţiul public: imitaţiile de muzică arăbească sau turcească acoperă eseurile după ureche din marii filosofi.

Iar râzătoarea (deocamdată măruntă băşcălie de ziarist varanian, clonată de concurenţi) va creşte ca fătul din poveste în mediul academic, rupând straiele pompoase ale „savanţilor de renume mondial” care predau la universităţi obscure şi prin liceele hexagonale – privându-şi discipolii de aici de înalta lor ştiinţă – pentru a-şi rotunji veniturile, anunţând (naivilor dispuşi să-i creadă) că promovează imaginea mediului academic în Europa trans-cumetrială (după principiul: „eu te invit, tu mă inviţi, amândoi suntem fericiţi”).

(Re)citindu-l, veţi rescrie „à la mode de Pitou” o spusă a lui Eminescu (născut doar la o zi după Patafizician, plecat hai-hui prin alte lumi tot cu o zi după): „Că vis al glumei eterne e viaţa lumii-ntregi”.

________________________

1 Cea de-a doua este semnată de Ionel Necula, pe care am evitat s-o parcurg înainte de a preda propriul meu volum la editura Junimea.

2 Desigur, e vorba de Creangă şi creanga de aur (Cartea românească, 1989).

3 Cei avizaţi vor recunoaşte (sub forma deturnată) numele unicului ghid de literatură pe care-l studiase – în patru ani de facultate – şefa de promoţie dintr-un an de demult (nu precizez pentru că mi-e jenă pentru cei care au evaluat-o dar şi pentru cei surclasaţi de ea).

4 Verbul „clavader” înseamnă, în neo-franceză, a comunica folosind claviatura (pe „mess”, când te afli la „messe”, pe Facebook când răsfoieşti publicaţii editate la Fèces-sur Mer).

5 Adică în manufactură de instrumente de coarde (în accepţia muzicală a termenului, nu deliraţi pornoglosarnic).

6 La care ar trebui adăugate volumele apărute la Opera Magna în ultimii ani şi mai cu seamă Documentele antume ale „grupului din Iaşi” (ediţia a III-a, 2012) şi Lexiconul figurilor căjvănare (2015). Din păcate, spre deosebire de cele menţionate supra – intrate în reţea de difuzare şi „diseminate” (conform uzanţelor vremii, în multe biblioteci judeţene) – cărţile recente sunt sortite să rămână necitite dincolo de un cerc de iniţiaţi. Ad majorem Securitatis gloriam şi întru fericirea pârdalnicilor scrietori (unii consacraţi şi ca scriitori) de informări despre sexul îngerilor şi textele derivate ale lui LP.

(în revistă, la pp. 91-93)

*

Din sumarul bogat și excepțional acompaniat plasic de pictorul Mihai Chiuaru mai semnalez,

fără să discriminez totuși pe nimeni, cîteva titluri:

POEMUL DESENAT

Angela BACIU, hotel camberi

Vasilian DOBOŞ, Grafică ilustrativă

LITERATURA LUMII

Hélène CARDONA (SUA), Emisar nocturn; Drumul cu daruri; Avalon; În vise de ploaie; Liniştea infinitului. Prezentare: Basarab NICOLESCU. Traduceri: Simona MODREANU

Kim YEONSU (Coreea de Sud), Iubita de la capătul lumii. Prezentare şi traduceri: Iolanda PRODAN

muti magistri sunt libri

Constantin CUBLEŞAN, Contemplarea din fereastră (Ion Pop)

Anastasia DUMITRU, Homo balcanicus (Mircea Muthu)

Elvira SOROHAN, Corespondenţa unui poet nefericit (Aurel Dumitraşcu)

Vasile IANCU, Condeiul-acid, timbrul Magda U. (Magda Ursache)

miscelaneu

Aurel DUMITRAŞCU, Epistole inedite către Maria Anegroaie (III)

Vasile ANDRU, O execuţie cu gloanţe oarbe, la mănăstire

Liviu Ioan STOICIU, Din anul Revoluţiei. De uz strict personal (VI)

Liviu PAPUC, Gânduri de ieri… pentru ziua de mâine: Artur Gorovei – Pentru înflorirea Iaşului. O linie scurtă Iaşi – Gura Humorului

Citește toată revista, în format pdf, aici:

http://www.editurajunimea.ro/wp-content/uploads/2016/03/SCRIPTOR-3-4-2016.pdf

*

Anunțuri