ActiveWatch: ”Apel pentru un discurs media responsabil față de comunitatea musulmană”, sau ”recomandare” europeană de cenzură?

Posted on Aprilie 2, 2016

7



Am două documente sub ochi: unul este un foarte proaspăt nou apel al cunoscutei organizații păstorite de ”sociologul” Mircea Toma, ActiveWatch,  celălalt, o mărturie de la ”fața locului”, însoțită de fotografii, despre complicațiile (să le numim așa deocamdată) create de valul de ”refugiați” arabo-africani în Grecia.

Primul lucru pe care îl pot spune despre ele e că nu pot fi adevărate amîndouă, în același timp! În orice caz, nu în întregime.

Nici nu au aceeași ”demnitate”: unul e un text impersonal, aproape imperativ, ”emanat” din ”retortele” unei organizații care pare tot mai mult, în ultimii ani, a fi un fel de ”cîine rău”, dar nu ”de pază al democrației”, ci de speriat pe aceia care își permit să încalce normele noii limbi de lemn a politicului corect. Al doilea, e o mărturie directă, asumată, de autenticitatea căreia nu am nici un motiv să mă îndoiesc (mai degrabă mă îndoiesc de adevărul dimensiunii și semnificației ”atacului antimusulman” prezentat în Apelul pomenit mai sus).

Cred că punerea lor față în față, e cea mai bună cale de a evalua cît adevăr dezvăluie și cîtă minciună ascunde fiecare dintre ele.

Îl înștiințez pe d-l Mircea Toma, preventiv, pentru a economisi timp, că am fost declarat ”simpatizant și propagator de idei legionare”, de Securitatea română, încă din 1975! (Ca o consecință a semnării de către Ceaușescu a Actului  final al Conferinţei pentru securitate şi cooperare în Europa, elaborat la Helsinki la 1 august 1975, prin care România se angaja să nu mai aibă condamnați pe motive politice). Repetarea unei asemenea acuze azi, l-ar plasa în ridicol, în cazul meu. În cazul Doamnei Ana Blandiana, însă, l-a plasat în zona crimei morale, pentru care va trebui să dea seama, într-un fel sau altul (după care lege morală optează: creștină sau musulmană).

Așadar, iată primul document:

Apel pentru un discurs media responsabil față de comunitatea musulmană

Publicat Vineri, 1 aprilie 2016

ActiveWatch, organizație de drepturile omului care militează pentru comunicare liberă în interes public, solicită redacțiilor și comunicatorilor publici să dea dovadă de responsabilitate în ceea ce privește tratarea subiectelor care au în centru comunitățile musulmane din România și din Europa.

Apelul are loc în contextul în care un număr mare de produse media sugerează incompatibilitatea comunității musulmane, în integralitatea sa, cu valorile democrației liberale. Politicile editoriale de asociere a musulmanilor cu imposibilitatea de integrare în societățile Europene și, în cazuri extreme, cu terorismul motivat religios, pot produce efecte puternice la nivelul societății.

De altfel, chiar în cursul zilei de ieri, 31 martie 2016, în centrul Bucureștilor, a avut loc un atac motivat de ură împotriva unei familii de musulmani. Un bărbat a îndepărtat acoperământul tradițional de cap al unor fete care se plimbau cu familia lor pe Calea Moșilor. Bărbatului i s-au alăturat alte trei femei și un bărbat care au insultat tinerele, iar unul dintre agresori ar fi folosit un spray lacrimogen către ochii tinerelor musulmane și le-ar fi tăiat pe mâini cu un cuțit, conform unor relatări din presă.

Acest tip de incidente a fost unul rar întâlnit în România ultimilor ani, dar, în lipsa unei comunicări responsabile din partea instituțiilor de media și a comunicatorilor publici, riscă să ia amploare.

Amintim instituțiilor media că rolul lor este acela de a servi interesului public reprezentat, în cazul acesta, de nevoia de informare reală cu privire la particularitățile comunităților musulmane care totalizează un număr de aproximativ 1 miliard de persoane pe Glob, și nu să servească materiale incomplet documentate care să genereze panică și resentimente în rândul populației, în încercarea de a obține trafic sau audiențe mai mari.

*

Și, cum am promis, iată-l și pe al doilea:

*

Anunțuri
7 Responses “ActiveWatch: ”Apel pentru un discurs media responsabil față de comunitatea musulmană”, sau ”recomandare” europeană de cenzură?” →
  1. Am primit de la un om pe care îl prețuiesc intelectual (și moral) de multă vreme, fără ”întreruperi”, o observație pe care o citez, sub semnul convenit cu autorul ei, al anonimatului, pentru că exprimă sintetic și exact cel mai pertinent amendament care se poate formula ”Apelului” lansat de ActiveWatch: ”Dacă făcea și un apel la migranți să respecte țările și culturile pe care le invadează/fagocitează, merita atenție. Așa, nu e decît o copie provincială și interesată a pseudo-activismului bine retribuit și corect politic.”


  2. Liviu Antonesei

    Aprilie 2, 2016

    Mircea nu e sociolog, ci psiholog, a terminat cam odata cu mine, insa la Cluj. De unde probabil umanismul sans rivages. Nu cred ca sint mai putin umanist, dar as fi facut un apel simetric. Nu cred ca in incidentul relatat, cu totul regretabil, poate fi pus in spinarea presei…

  3. @Liviu Antonesei
    M.T. este prezentat, în CV-ul de pe Wikipedia, ca ”expert mass-media”, încă din… 1983! (Quoi? vorba lui Luca Pițu). ”Incidentul” de la care pleacă, este un accident investit abuziv cu valoare reprezentativă. Pe Moșilor, sunt jefuite, prin violență stradală (smulgerea lănțișoarelor de aur de la gît, a poșetelor sau a altor accesorii), aproape zilnic, zeci de femei românce și n-am auzit pe nimeni să lanseze un ”apel către șuți”!


  4. Liviu Antonesei

    Aprilie 3, 2016

    Expert mass media din 1983? Nu prea stiu care media…

  5. @Liviu Antonesei
    Nu ”care media”, ci ce fel de ”expert”?

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: