A apărut ”clasorul” lui Vasile Gogea de ”Timbre literare fără… T.V.A. !”

Posted on Aprilie 7, 2016

9



Prezentarea: vineri, 8 aprilie 2016, ora 17

(la Hotel Seven, str. Gruia, nr. 2)

în cadrul ”Conferințelor TRIBUNA

conferintele tribuna FL jpg

*

timbre literare cop 1

*

Ultimul (dar cel mai vechi!) ”timbru” din ”clasor”:

Prin suferință la înviere

        Prilejul unui tulburător remember ne este oferit, în aceste zile, de expoziția Prin suferință la înviere, organizată de Filiala Brașov a AFDPR cu sprijinul Muzeului de Istorie din localitate. Vernisajul – care a avut loc în prezența domnului Constantin Ticu Dumitrescu, președintele AFDPR – a reunit în sălile muzeului brașovean un mare număr de oameni, majoritatea supraviețuitori ai închisorilor comuniste,  în frunte cu celebrul Ion Gavrilă, unul dintre conducătorii războiului anticomunist din M-ții Făgărașului, între 1948–1956,  dar și parlamentari și reprezentanți ai administrației locale, într-o devălmășie pe care doar profundul spirit creștinesc în care a fost gîndită expoziția a îngăduit-o.

Acompaniat de acordurile grave ale recviemului lui Mozart, vizitatorul ia contact – într-o cu totul altă manieră decît prin Memorialul durerii  – cu infernul lagărelor comuniste. Sînt expuse documente – sentințe, bilete de eliberare, certificate de deces, rapoarte secrete, delațiuni – o listă parțială a brașovenilor morți dar, mai cu seamă, obiecte confecționate în închisori de deținuți.  Și, dacă este adevărat dictonul biblic conform căruia ”credința pictează bisericile”, atunci este adevărat – și vedem aceasta în sălile expoziției – că nu talentul i-a îndemnat pe acești martiri să se exprime astfel, ci mai degrabă, credința în Dumnezeu și demnitate. Absența oricărui accent vindicativ, agresiv, puternica sugestie de sublimitate pe care o resimte privitorul – oricît de neavizat ar fi el – mă duc cu gîndul la o evocare a lui N. Steinhardt, publicată în ASTRA de scriitorul Adrian Hamzea, trecut și el prin ”patimile după Pitești”. Anume, întrebat fiind, autorul Jurnalului fericirii, dacă, atunci cînd face toată acea – deja cunoscută – serie de temenele pioase în fața unui altar, se roagă pentru morții din închisori, acesta a răspuns: și pentru ei mă rog, dar mai ales pentru călăii lor, căci grele păcate și-au luat pe umeri.

Așezată sub întrebarea generică a unui poem de N. Crainic – Unde sînt cei ce nu mai sînt? – expoziția înfățișează cu o decență monumentală poeme de George Cahuleanu,  N. Crainic,  Radu Gyr,  Sergiu Mandinescu; sculpturi în lemn de Horia Homână, Ion Baicu, Neculae Purcărea, Titus Dobrescu; pictură de Eugen Luca; broderii de Maria Muscalu-Baicu și Eugenia Purcărea. Aproape concurînd arta miniaturiștilor chinezi – dar, vai în ce condiții de iad – pot fi văzute lecțiile de limbă germană brodate pe cîrpe de  Gh. Apostolescu,  sau dicționarul  italian-român scris la Tașaul de  N. Trîmbițașu.  Pot fi văzute impresionantele manuscrise de amintiri din anii întunericului comunist, ale lui Nicolae Păun (3 vol.) și Petre Baicu (2 vol.) – din cel din urmă, largi fragmente fiind deja difuzate de Virgil Ierunca la Europa liberă, ca și de revista ASTRA.

Destine exemplare ni se destăinuie aici și ceea ce impresionează nu este atît  numărul mare al celor care nu au ezitat să plătească prețul suprem pentru a-și apăra demnitatea – a lor și a țării – cît, mai ales, asumarea solidară a acestor destine de către familii întregi. Este cazul familiilor Baicu, Purcărea, Căliman, a fraților (gemeni) Tiberiu și Eugen Luca și al altora.

O adevărată bibliotecă a literaturii recuperatoare a memoriei, din care nu lipsesc  N. Crainic,  N. Mărgineanu,  Ioan Ioanid,  Gh. Mazilu,  Lena Constante,  Ion Pantazi,  D. Bacu,  N. Steinhardt, Anița Nandriș-Cudla, V. Ierunca, Max Bănuș, Paul Goma completează acest purificator exercițiu de anamneză.

Această expoziție este o premieră – din cîte știm nu numai națională – și ea reprezintă un moment excepțional în procesul moral al comunismului.

(Text citit în direct la Radio Europa liberă, în iulie 1992.)

*

                 Asumîndu-și ca misiune personală imperativul conținut în cuvintele Monicăi Lovinescu din Memoriile sale: „Yvonne Rossignon se odihneşte acum într-un cimitir din Roma. Mai rămâne să-i facem loc şi în literatura română“, Maria Vaida, după ce prin volumul de opere poetice complete, a ”repatriat-o în limba română” pe autoarea ”ardeleancă” prin adopție culturală, dar exilată din țară prin tulburarea istoriei, cu această carte, devotata cercetătoare aduce și o temeinică evaluare a valorii poeziei Yvonnei Rossignon, dar și a exemplarității ei ca destin.

coperta-noua

               „Cercetările nostre au urmărit cu asiduitate şi seriozitate numele său în toată presa la care am avut acces din limbile română, franceză şi italiană. Rezultatul este uimitor, dovedeşte că tonul de oracol al Monicăi Lovinescu se adevereşte şi în cazul poetei Yvonne Rossignon, poeta florilor de prun, românca ce a trăit în exil pînă la sfârşitul vieţii.”

(Prof. dr. Maria VAIDA)

*

Coperta Proza Elvetieni

                  „Nu ştiu cât de bine am făcut, angajându-mă la o asemenea muncă deloc uşoară. Vor hotărî cititorii. Ştiu, însă, un singur lucru cert: respectul şi preţuirea mea faţă de traducători au crescut considerabil. Faţă de acei oameni-creatori cărora, de cele mai multe ori, nu le cunoaştem nici măcar numele.”

(Radu Ţuculescu, în prefaţa intitulată „Jurnal helvetic”, la volumul America nu există. Întîlnire cu opt prozatori eleveţieni contemporani de expresie germană, Editura Cogito, 1998.)

*

lansare de carte V Gogea si V Muste (1)

Poetul Vasile Muste în ipostaza de… ”filatelist”!

(Foto Cătălin Bia)

*

Anunțuri