Ne-am (cei care îi urmărim blogul sau i-am citit cărțile neobositului Nicolae R. Dărămuș) obișnuit cu tonul său de ecologist militant, folosind în ”campaniile” lui, cu aceeași iscusință, atît imaginea (pe care o ”captează” cel mai adesea el însuși), cît și cuvîntul. De regulă, este critic, ”ofensiv”, neiertător cu abuzurile sau agresiunile de orice fel săvîrșite de om împotriva naturii. A firii. A armoniei naturale a lumii.
Am descoperit, însă, acum o postare ieșită cumva din serialitatea previzibilă a demersurile sale, o ”instalație multi-media” ar spune un critic de artă aflat în deficit de inspirație, despre un subiect atît de fragil încît pînă și vibrațiile vocii umane, atunci cînd are un timbru barbar, l-ar putea răni!
Cum mă bucur de un ”permis” pe durată nedeterminată, vă arăt și domniilor voastre despre ce este vorba:
DOMNIȘOARA ȘI DRAGONUL
Starea de a fi sau… povestea fotografiei
În zbor, poposind apoi pe frunze ori pe vreo fragilă tijă vegetală, observarea libelulelor îmi stârnește o contemplare ușor tensionată. Oricum, cu totul alta decât înseninarea trăită la vederea fluturilor, a lucrului albinelor, deopotrivă diferită de prudența simțită în preajma altor ființe cu trup de chitină și aripi de spumă.
Învățat cu ele, totuși, de fiecare dată când – ajutat de obiectiv – plonjez în intimitatea alcătuirii lor, vraja funcționează de parcă atunci am descoperit făptura.
În scurtele clipe de odihnă, arhitectura trupurilor lor e o dumnezeiască demonstrație de imaterial. E energie pură; ea, libelula, părând a fi schițată de vârful baghetei Marelui Dirijor, într-una dintre numeroasele sale stări de inspirație.
Poate tocmai de aceea entomologii au rezistat ispitei de a le clasifica fad, bazându-se numai pe ce se vede – cum fac îndeobște respectabilii oameni de știință.
Dimpotrivă, subordinele libelulelor , două la număr – damselfly și dragonfly – și-au extras botezul numai din ce se simte; din magnetismul tensionat de care pomeneam. Damselfly – libelulele ”domnișoare” – cele cu trup ca firul și aripi lipite în repaus, par a ușura dintr-o dată orice obiect atins, dând viață discreției celor cu adevărat siguri. Dragonfly – libelulele ”dragon” – cu corp ceva mai real și cu aripi așezate orizontal în răstimpul odihnei, par a asupri fără vrere văzduhul, stăpânind fără ezitare și locul tihnei.
Da, există cercetători care cred. Ei ” nu strivesc corola de minuni a lumii” și ”nu ucid/ cu mintea tainele ce le-ntâlnesc”…” în flori, în ochi, pe buze”…
12 aprilie 2016
*
Vezi mai mult pe
http://wildliferomania.com/domnisoara-si-dragonul/
*
racoltapetru6
aprilie 16, 2016
Mulțumiri și toată aprecierea!
Ştefan Doru Dăncuş
aprilie 16, 2016
Grozav! Aflu lucruri noi!
vetiver2
aprilie 16, 2016
Draga Vasile, am fost acum o luna in parcul fluturilor din Florida, The Butterfly World. Si acolo, ce sa vezi, la intrare un fluture a venit si s-a asezat pe rochia mea si nu a mai vrut sa plece. Niciun fluture nu s-a dus la nimeni, dar el, acest mare fluture a venit la mine!
vasilegogea
aprilie 16, 2016
@vetiver2
Mirela,
ai fost și ai rămas o persoană aleasă!