Ultimul poem din partea a II-a a celui de-al patrulea volum de ”propoieziții”

Posted on Aprilie 21, 2016

7



Marea Defrișare.

 

Mai întîi,

moșii și strămoșii mei

au tăiat,

din pădurile lor

care formau singurul zid

de apărare

în jurul vetrelor,

exact

atîția stejari, și fagi, și brazi

de cîți a fost nevoie

pentru Bisericuța din Deal.

 

Apoi,

au venit tot felul de

hospites regales

și au început să le taie,

cu metodă occidentală,

pădurile proprii,

acelea din care ei alegeau,

atunci cînd li se năștea primul fecior,

un singur arbore,

care să devină

meșter grinda 

unui nou cămin

la vremea cuvenită.

 

Să împartă,

adică,

spațiul locuit

în două:

sacru și profan.

 

Și mai apoi,

au năvălit barbarii din est,

cu drujbele,

și le-au defrișat și livezile cu mere,

cu pruni, cu nuci,

cimitirele

prea pline de cruci,

pentru că nu-și plăteau

cotele.

 

Acum,

silvicultori universali,

încearcă,

în numele unor iluzorii

cîmpii edenice,

să ne taie și ultimul arbore:

cel genealogic.

 

Abia după ce și această lucrare

va fi împlinită

vor veni

noii  plugari

ai memoriei.

 

Dar

scoarța creierului

nu va mai fi

decît

un

deșert al uitării.

______________________

(Din volumul Din gramaTEMAtica, aflat sub tipar la Editura Școala Ardeleană.)

*

Anunțuri
Posted in: Propoieziţiile