MIGUEL De CERVANTES
(29 septembrie 1547 – 22 aprilie 1616)
*
Testamentul lui Don Quijote
”Intră notarul, laolaltă cu ceilalți; și după ce se scrise începutul testamentului, în care don Quijote își încredința sufletul lui Dumnezeu, dimpreună cu toate acele cuvinte creștinești ce-s de trebuință, cînd să ajungă la împărțeala moștenirii, spuse:
-Este de asemenea voia mea ca Sancho Panza, pe care în sminteala mea mi l-am făcut scutier, să nu fie tras la răspundere și să nu dea seamă de niște bani aflați la el – fiindcă între noi doi au fost niște socoteli și înțelegeri – ci, dacă, după ce s-o plăti dintr-înșii ce ceea ce-i datoresc, mai prisosește ceva, să-i rămînă și ăștia tot lui, că nu cred să mai fie cine știe cîți, și să-i stăpînească sănătos. Și dacă, așa cum atunci cînd eram nebun voiam să-i dau cîrmuirea unui ostrov, aș mai putea și acum, cînd sînt în toate mințile, să-i dau cîrmuirea unei împărății, apăi i-aș da-o, fiindcă e vrednic de asta cu vîrf și îndesat, atît prin curăția inimii lui, cît și prin credința ce mi-a arătat-o! Și întorcîndu-se către Sancho, îi zise: Iartă-mă, dragul meu, de prilejul pe care ți l-am dat de a părea tot atît de smintit ca și mine, făcîndu-te să cazi și tu în greșeala mea, și anume în credința că s-au aflat și că se mai află încă pe lume cavaleri rătăcitori!”
(…)
”…fost-am cît am fost don Quijote de La Mancha; acuma sînt Alonso Quijana cel Bun. Fie ca pocăința și cugetul meu deschis să mă facă iarăși vrednic în ochii domniilor voastre, așa cum eram mai înainte; și acum, domnule notar, dă-i drumul mai departe. De asemenea, las toată averea mea mișcătoare și nemișcătoare nepoatei mele Antonia Quijana, care-i aici de față, scoțînd mai întîi din grosul acestei averi banii trebuincioși pentru aducerea la îndeplinire a altor moșteniri pe care le las; și cea dintîi dorință care vreau să-mi fie îndeplinită este să se plătească simbria pe care o datoresc chelăresei mele încă de cînd a început să mă slujească, și să i se mai dea pe deasupra încă douăzeci de galbeni pentru un rînd de straie. Îi las să aibă-n grijă aducerea la îndeplinire a testamentului pe părintele și pe domnul bacalaureat Samsón Carrasco, care sînt aici de față. Mai îmi este de asemenea voia ca, dacă Antonia Quijana, nepoata mea, ar vrea să se mărite, apăi să se mărite numai cu un bărbat despre care mai întîi s-a încredințat că nu știe ce sînt acelea cărți și istorii cavalerești; și dacă se vădește că are știre de ele, și nepoată-mea tot mai vrea să se mărite, și chiar se și mărită cu el, să piardă atunci tot ce i-am lăsat moștenire, avere pe care cei ce-mi aduc testamentul la îndeplinire pot s-o împartă atunci în milostenii, cum vor găsi ei mai bine cu cale. De asemenea îi mai rog din suflet pe acești domni ce se îngrijesc de testamentul meu că dacă vreo întîmplare norocoasă le-ar scoate-n cale pe povestitorul despre care se spune c-a alcătuit o istorie răspîndită pe-aici, purtînd numele de A doua parte din isprăvile lui Don Quijote de La Mancha, să-l roage cît se poate de stăruitor din partea mea să mă ierte, fiindcă, fără să vreau, i-am dat prilejul să scrie atît de multe și atît de mari nebunii cîte a scris, căci mor cu cugetul încărcat că l-am făcut să le scrie.”
_____________________
Fragmente reproduse după CERVANTES, Don Quijote de La Mancha, Traducere de Ion Frunzetti și Edgar Papu. Cu un cuvînt înainte de Marīa Terésa León. Postafața de Ovidiu Drimba, Editura pentru Literatură Universală, București, 1965, Capitolul LXXIV, pp. 1301-1303.
*
Gogea's Blog 
Liviu Antonesei
aprilie 25, 2016
Da, da, da!