Despre semnificația Paștelui. Cu Părintele Cristian Borz, preotul parohiei greco-catolice Bădăcin

Posted on Aprilie 28, 2016

2



„Învierea”,

între ce e și ce ar trebui să fie pentru un creștin

*

Au mai rămas doar câteva zile până când credincioșii ortodocși și greco-catolici vor sărbători Învierea lui Cristos. Cu toate acestea, omitem esența momentului ce se apropie. Ne pretindem creștini, dar ce facem ca să ne numim așa? Încercăm să mimăm o bucurie vizavi de momentul Învierii, dar de fapt ne bucurăm să vedem masa plină și colorată și musafirii mulțumiți și ghiftuiți. Vorbim de o sărbătoare legală, care ne oferă prilejul de a ne odihni, de a ne bucura de acea zi liberă. Ce face creștinul? Se bucură că mai are o zi la dispoziție în care… își poate spăla covoarele, șterge praful prin casă, ori să-și facă nelipsitele cumpărături de sărbători . Prin urmare, între material și spiritual, unde începe și unde se termină sărbătoarea?

Printre pregătirea nelipsitelor bucate tradiționale și curățenia din case (nu și din suflete), într-un moment de interiorizare, să ne detașăm de tot ce e în jur și să ne întrebăm:

Ioana Gale: Ce este Învierea sau pentru ce mă pregătesc?

pr-cristian-borz

Pr. Cristian Borz: Învierea Domnului este evenimentul fără pereche în istoria lumii. Importanţa ei întrece, în mod absolut, tot ce se întâmplă şi se poate întâmpla în Univers. Numai Creaţia lumii mai are această importanţă şi calitate. Sărbătoarea Paștelui reprezintă fundamentul credinţei, învăţăturii şi spiritualităţii creştine, căci dacă Cristos n-a înviat, zadarnică este atunci propovăduirea noastră, zadarnică şi credinţa voastră, spune Sfântul Apostol Pavel.

I.G.: Ce reprezintă Săptămâna Patimilor sau de ce pătimesc?

C.B.: Învierea Domnului, acest eveniment central şi unic în istoria lumii, este precedată de Săptămâna Patimilor, în care Biserica ne invită să parcurgem alături de Mântuitorul Isus Cristos drumul Golgotei care a dus spre răstignirea şi moartea sa. […]

În Miercurea Săptămânii Sfintelor Patimiri se face pomenirea femeii păcătoase care a spălat cu lacrimi şi a uns cu mir picioarele Mântuitorului, înainte de Patima Sa, ca simbol al pocăinţei şi îndreptării omului păcătos. A făcut ceea ce doreau să facă femeile mironosiţe după înmormântarea Mântuitorului. A anticipat înmormântarea lui Cristos şi pregătirea Lui cu miresme, „aducând mir de mare preţ”.

Joia Patimilor este închinată amintirii a patru evenimente deosebite din viaţa Mântuitorului: spălarea picioarelor ucenicilor, ca pilda de smerenie, Cina cea de Taină la care Mântuitorul a instituit Taina Sfintei Euharistii, rugăciunea arhierească şi începutul patimilor prin vinderea Domnului. După ce a săvârşit Cina cea de Taină, Mântuitorul le dă ucenicilor o nouă poruncă: „Să vă iubiți unul pe altul. Precum Eu v-am iubit pe voi, aşa și voi să vă iubiţi unul pe altul. Întru aceasta vor cunoaşte toţi că sunteţi ucenicii Mei, dacă veţi avea dragoste unii faţă de alţii”.

Vinerea Patimilor – Slujbele și ceremoniile liturgice din această zi, reproduc patimile, moartea și îngroparea Mântuitorului, într-un chip impresionant şi cu o puternică înrâurire asupra sufletelor credincioşilor. În această zi de Vineri, au loc două din slujbele cele mai impresionante care dau zilei respective greutatea pe care o are. Este vorba de slujbele vecerniei Sâmbetei celei Mari. În Sfânta si Marea Vineri, se scoate Sfântul Epitaf în mijlocul bisericii. Sfântul Epitaf este făcut din pânză de in pe care se află imprimată sau brodată icoana înmormântării Domnului. La slujba Prohodului din noaptea Vinerii Patimilor, Sfântul Epitaf este purtat în procesiune în jurul bisericii şi apoi adus în Sfântul Altar. Ieşirea din biserică şi ocolirea ei, semnifică purtarea Trupului Domnului de la Golgota la locul mormântului. Este aşezat pe Sfânta Masă, unde rămâne pâna la Înălţarea Domnului, când este ridicat şi pus spre păstrare. Epitaful simbolizează trupul mort al Domnului, iar ridicarea de pe masa în miercurea din ajunul Înălţării, simbolizează înălţarea la cer a Mântuitorului.

I.G.: Ce „ritualuri”(se) fac în biserică, în aceste zile?

C.B.: După rânduielile liturgice stabilite foarte de timpuriu, ziua de Vineri este una din puţinele zile aliturgice din timpul unui an bisericesc. În această zi, în biserică nu se săvârşeşte nici un fel de liturghie pentru că atunci are loc şi se retrăieşte de către credincioşi jertfa Mântuitorului de pe cruce. Ca şi întreaga săptămână, este o zi de adâncă tristeţe pentru moartea Domnului.

pr-cristian-borz-1-450x292
La ora îndatinată de regulile de cult, se oficiază Ceasurile liturgice împărăteşti. Pe masă se aşază Sfânta Evanghelie şi lumânări aprise. În multe locuri, femeile sunt cele care împodobesc cu flori masa pe care se află epitaful. Există obiceiul ca în semn de doliu, în Vinerea Mare, să nu se tragă clopotele. Pentru serviciile divine din această zi se bate toaca. Primele flori ale primăverii împodobesc Sfântul Epitaf, iar genunchii nu se sfiesc să se plece înaintea celui ce este, simbolic, prezent cu trupul mort, printre noi.

Aici, în jurul Sfântului Epitaf se desfăşoară cea mai impresionantă dintre slujbele cultului divin public, utrenia Sâmbetei celei mari, considerată de unul din marii teologi ai Bisericii punctul culminant al creației liturgice.

În centrul acestei slujbe stă Prohodul, adica acea serie lungă de cântări bisericeşti, scurte ca întindere, împărţite în trei stări sau grupe, inegale ca număr de strofe.

Cântarea Prohodului, aşa de cunoscută tuturor credincioşilor, reprezintă încheierea unei adevărate drame, care începe cu prinderea Mântuitorului şi se sfârşeşte cu punerea lui în mormânt. La această dramă, şi, îndeosebi, la încheierea ei, credincioşii nu sunt spectatori, ci participă cu trup şi suflet. Tânăr şi bătrân, într-un fel oarecare, fiecare ia parte la desfăşurarea acestei drame. Legătura creştinului este aşa de intimă cu Mântuitorul, încât îl petrece cu cântări şi laude, ca pe fiinţa cea mai scumpă.

Slujbele din Vinerea Mare ne propun imaginea dureroasă a Crucii pentru a trezi în noi sentimente de căinţă şi de compătimire. Crucifixul este dezgolit şi oferit privirii credincioşilor, apoi, în cântări care însoţesc sărutarea rănilor lui Isus, auzim plânsul şi suspinul îndurerat: Poporul meu, poporul meu, spune-mi ce rău ţi-am făcut? Cu ce v-am mâhnit pe voi? Sau cu ce v-am mâniat? Mai înainte de mine cine v-a mântuit din necaz? Şi acum pentru ce-mi răsplătiţi mie cu cele rele în loc de bune? În locul stâlpului de foc, pe Cruce m-aţi pironit; în locul norului, mormânt mi-aţi săpat; în loc de mană, mi-aţi adus fiere; în loc de apă, cu oţet m-aţi adăpat. Consider că prin slujbele din Săptămâna Patimilor asistăm la durerea şi suferinţa Domnului, trăim sentimente paradoxale: de compătimire şi de iubire, uimire şi recunoştinţă. Isus cel Răstignit aşteaptă răspunsul nostru. Nu ajunge un simplu sentiment de recunoştinţă. Dumnezeu nu se mulţumeşte cu un cuvânt călduros de mulţumire. El vrea mai mult, vrea să avem o viaţă sub semnul Crucii prin care am fost mântuiţi.

I.G.: Ce facem cu nelipsitul obicei de a sacrifica miei pentru masa de Paște? Mielul este simbolul lui Cristos, ce ar trebui să înțelegem prin sacrificarea și consumarea lui?

C.B.: Cel mai cuprinzător răspuns e dat de Papa Francisc. În cele mai vechi comunităţi creştine, mielul era purtat pe spatele păstorului şi simboliza sufletul salvat de Cristos. Uciderea sa pentru Paşti nu are niciun fundament în tradiţia creştină, ci mai degrabă îşi are rădăcina în Vechiul Testament. Este un ritual crud, în contradicţie puternică cu conceptul Învierii care aduce cu sine înnoirea credinţei şi a speranţei. Nu este un ritual necesar într-o societate ca a noastră, deja impregnată de violenţă şi de moarte. Serveşte doar satisfacerii intereselor industriei alimentare.

În loc de încheiere: Ce mai înseamnă „Învierea” pentru un „creștin”? Miel sacrificat, bucate alese și curățenie generală (în case)?

*

Preluare de pe

sps-logo

(http://www.salajulpursisimplu.ro/invierea-intre-ce-e-si-ce-ar-trebui-sa-fie-pentru-un-crestin/)

*

Anunțuri
Posted in: Anamnesis