Din ”ținuturile iertării” sau ”din America de dincolo de gard” vine la Cenaclul UBB Alexa Gavril Bâle

Posted on Mai 9, 2016

2



Sper că, deși experimentează și ”traiectorii fragile”,
doctorul în medicină veterinară și teologul
Alexa Gavril Bâle,
nu va rata, nici de această dată, ”locurile pline de poezie”
pe care le ”vizitează” în ”secundele din afara orei”
*
Graphic1 (1)
ALEXA  GAVRIL  BÂLE
 Alexa-Gavril-Bâle-
n. 4 septembrie 1963 Făureşti.
Facultatea de medicină veterinară Cluj-Napoca, 1994; Doctorat în medicină veterinară FMV Cluj-Napoca, 2001; Licenţiat în teologie la Institutul teologic greco-catolic ”Episcop dr. Alexandru Rusu”, Baia Mare, 1999.
Debut absolut în Flacăra, februarie 1983 (girat de Geo Dumitrescu).
Volume: Iubita fratelui Rafael, roman, 1992; Leacuri pentru vite,1994, ediţia a-II-a 2006; Candidat la premiul Nobel, poeme, 1995; Secunde în afara orei, poeme, 2005; Umbre în scriptorium, poeme, 2005; America de dincolo de gard, proză, 2004; Locurile goale ale legendelor, poeme, 2006; Calul la prima vedere – calităţi şi defecte, 2006.
(Conf. site-ul Filialei Cluj a USR:

*

converted PNM file

Simplă atingere

 

Alte culori nu mai încap

pe câmpia

submersibilă

colina rămâne

departe:

o simplă încercare

de a converti orizontul

cu cireşi sălbatici

de a atinge

teritoriul interzis

al fructelor

ce-l tot caută pe înfruptător.

 

Potcoava destinului

 

În aer pata privirii tale uşoare.

cruzimea dozei

care încheagă suspinul.

Propovăduind

prin bruma dimineţii

despre lumea frumoasă şi neiertătoare

ce acum se leagănă-n balansoar.

o fugă prin vaporii zilei

Împiedicat de conturul ei rostogolitor.

Starea de văzduh profanat

cuprinde podul.

rezonanţa

dezmembrând arcadele zimţate.

în şuier se ascunde

potcoava nerăbdătoare

un destin şuierător,

ce răsare din câmp

asemeni unui mormânt.

 

Poştalioanele ninsorii

 

Sosesc poştalioanele ninsorii.

veşti

tot mai reci. Însăşi ora include

labe păroase de urs

păşind pe draperii de gheaţă

în desfrânarea scămoasă

a norilor se ascunde supleţea iubirii:

o tablă ce cuprinde

toate posibilităţile după focul de armă.

e ora când sosesc poştalioanele

din toate părţile

veşti tot mai reci.

însăşi secunda

cu labe păroase de urs

păşeşte pe gheţuri

*

Poeme preluate de pe header1

*

Anunțuri