Scrisoare deschisă a doamnei Ana Blandiana adresată domnului ministru Adrian Curaj

Posted on Mai 18, 2016

6



Domnului Adrian Curaj

Ministrul Educației Naționale și Cercetării Științifice

 Scrisoare deschisă

Stimate Domnule Ministru,

 

Sunt ani de zile de când marii istorici ai țării își fac datoria ieșind în spațiul public pentru a atrage atenția și a protesta împotriva eliminării treptate a istoriei naționale din programele școlare, atât prin scăderea numărului orelor de istorie, cât și prin predarea ei integrată în istoria universală. Încearcă să se opună astfel unei curricula prin care se transmite elevilor nu capacitatea de rezistență, uneori eroică, a strămoșilor lor, care și-au păstrat identitatea în această vatră pe deasupra căreia se bat dintotdeauna munții în capete, ci dimpotrivă, lipsa noastră de importanță în concertul asurzitor al lumii, condiția de epigoni ai unei istorii atât de insignifiante încât abia dacă merită menționată. Și astfel se completează spălarea creierelor programată în comunism pentru crearea „omului nou”, omul fără memorie, care nu trebuie să știe nici de unde vine, nici cine a fost, ca să poată fi ușor manipulat și împins în direcția dorită. Faptul că această direcție s-a schimbat nu schimbă esența demersului, ci îl face mai înspăimântător.

Timp de 18 ani am încercat prin Școala de Vară de la Sighet să contracarăm, pe măsura puterilor noastre, acest proces de degradare intelectuală și de deznaționalizare. Cele câteva mii de adolescenți care au absolvit-o au ascultat mari istorici, sociologi, filozofi, români și străini (care uneori ne respectau mai mult decât ne respectam noi înșine), au pus întrebări și au primit răspunsuri, au petrecut ore și ore în Muzeul Memorial descoperind modele, mândria de a avea ce continua și datoria de a construi o punte intelectuală și morală peste hiatusul comunist. Memorialul se dovedea, așa cum ne-am dorit, un drum prin trecut spre viitor. E adevărat că, pe parcursul celor mai bine de trei lustri, atenția noastră îndreptată asupra elevilor numeroși care se prezentau la testul de admitere al școlii descoperea cu tristețe o scădere îngrijorătoare a nivelului de cunoștințe dobândite în gimnaziu și în liceu, care făcea tot mai dificilă adaptarea la formatul Școlii de la Sighet.

În acești 18 ani ne-am adresat în mai multe rânduri Ministerului Educației încercând să convingem și să oprim degradarea. Ultimul dintre memorii a fost scris chiar de profesorii de Istorie din învățământul preuniversitar care au participat în iulie 2012 la a XV-a ediție a Școlii de Vară, memoriu în care își prezentau nu numai îngrijorarea și revolta în fața degradării materiei de învățământ, ci și propunerile de profesioniști pentru remedierea situației (atașez textul) Răspunsul Ministerului anunța noi planuri de învățământ și planuri școlare. Între timp au mai fost introduse și perimate câteva.

Iar acum ne aflăm în fața unei noi reforme. De data aceasta radicală. Un moment pe care n-aș fi fost în stare să mi-l imaginez nici în cea mai pesimistă dintre perspective, momentul în care problema Istoriei ca obiect de studiu în gimnaziu și liceu s-a rezolvat definitiv prin scoaterea lui din cărțile de școală. În manualele anilor următori vom căuta zadarnic istoria, înlocuită cu sintagma „Educației pentru societate” și amestecată cu alte câteva materii, dar rămânând tot cu o oră pe săptămână.

Cu câțiva ani în urmă, pe vremea când era comisar european, Dl Dacian Cioloș m-a impresionat prin îndelunga atenție cu care a vizitat expoziția dedicată Memorialului de la Sighet,deschisă în Parlamentul European de la Bruxelles în octombrie 2011. Era dovada unui interes intelectual și moral autentic și a unui respect pentru Istorie, nepotrivit cu această „reformă” incredibilă care își închipuie că este corectă politic.

De altfel într-un document al Consiliului Europei din 1997, intitulat chiar „Consiliul Europei și Istoria în școală” se spune: „Este legitim ca programa de istorie să fie considerată un mijloc de dezvoltare și menținere a unui sentiment de identitate națională”.

Și atunci, de unde vin și încotro vor să ne îndrepte acești câțiva consultanți, se pare că matematicieni, care propun ștergerea de pe pagina manualelor a umanioarelor (pentru că renunțarea la limba latină sau la gramatica limbii române constituie tot un atentat la Istorie). Ce îi îndreptățește, ce ideal le permite să șteargă trecutul din mintea generațiilor viitoare, scoțându-și în felul acesta propriul popor din istorie? În tradiția românească matematicienii erau mari intelectuali umaniști și chiar mari poeți (este destul să ne gândim la Dan Barbilian, Traian Lalescu, Octav Onicescu, Grigore Moisil, Solomon Marcus). Și atunci cine le dă dreptul să transforme matematica într-un rival favorizat al culturii umaniste, pregătind astfel viitorul post-cultural al unor mulțimi de roboți?

Dumnezeu m-a făcut să observ cu precădere partea plină a paharului, dacă există. Acum ea constă în speranța că, alături de impresionantele proteste ale Academiei Române și ale Facultăților de Istorie din București, Cluj și Iași, elitele și toți oamenii responsabili ai acestei țări se vor împotrivi și vor reuși să interzică această castrare a identității viitoarelor generații, dacă nu din patriotism, cel puțin din dragostea pentru copiii lor, care desprinși de memoria culturală a trecutului, se vor pierde fără sentimente și fără speranță în gaura neagră a unui viitor tot mai virtual, tot mai inuman.

.
Cu stimă,
Ana Blandiana
București, 15 februarie 2016

___________________
Mai jos găsiți atașată scrisoarea în format PDF (0.6 MB).

Documente atașate

*

Preluare de pe site-ul MEMORIA,

http://www.memoria.ro/marturii/tipuri/scrisori_deschise/scrisoare_deschisa_a_doamnei_ana_blandiana_adresata_domnului_ministru_adrian_curaj/67622/

*

Anunțuri
Posted in: Spune acum!
6 Responses “Scrisoare deschisă a doamnei Ana Blandiana adresată domnului ministru Adrian Curaj” →

  1. magda ursache

    Mai 18, 2016

    Ma rog lui Dumnezeu sa ne tina drepti in nedreptate,dar simt ca persecutia românilor si a Istoriei lor a atins limita.magda u.


  2. Ion Ionescu

    Mai 18, 2016

    De cate ori e vorba despre dreptul la memorie, repetitiile nu sunt doar bine venite, ci chiar necesare.
    Mai ales D.l Ministru tocmai a fost într-o vizita ”de lucru” in Portugalia:
    Joi, 12 mai – Vineri, 13 mai: vizită Portugalia (Lisabona)

    * participare la a VI-a ediţie a Întâlnirii anuale a Lectorilor de Limba Română din Străinătate
    * vizitarea unor unităţi de învăţământ preuniversitar din Lisabona
    * întâlnire cu ministrul Educaţiei din Portugalia, Tiago Brandão Rodrigues
    Cf. http://www.edu.ro/index.php/articles/24345

  3. @Ion Ionescu
    Ar putea învăța ceva și de acolo Onor Ministru:

    ”Sistemul portughez de invatamant nu este impartit in trimestre sau semestre, anul scolar fiind abordat ca un tot unitar (din septembrie si pana in iunie). Exista o vacanta de Craciun de doua saptamani si o vacanta de doua saptamani de Pasti. Scoala incepe de obicei la 8.30 si se termina la 14.30. Dupa-amiaza nu sunt ore dar anumite scoli ofera workshopuri optionale. Sistemul educational public portughez se divide in 3 cicluri distincte:

    1. Educatia elementara (elementary): 6 clase de la 6 la 12 ani (clasele 1-6)
    2. Educatia secundara (secondary): 4 clase de la 12 la 16 ani (clasele 7-10)
    3. Bacalaureatul: 2 clase de la 16 la 18 ani (clasele 11-12)
    Dupa finalizarea educatiei secundare (la sfarsitul clasei a 10-a), elevii pot parasi scoala cu un certificat de absolvire a ciclului secundar sau pot continua educatia la liceu pentru doi ani.
    In cadrul ciclului secundar, cele mai multe obiecte de studiu sunt obligatorii: Stiinte Naturale, Stiinte Sociale, Educatie Plastica si Vizuala, Limba si Literatura Portugheza, Limbi straine (de obicei Limba Engleza), Matematica, Muzica, etc.
    In cadrul ciclului de bacalureat, in clasa a 11-a obiectele obligatorii sunt Limba si Literatura Portugheza I, Limbi straine I (de obicei Limba Engleza), Filosofia si Educatie Fizica iar in clasa a 12-a, obiectele obligatorii sunt Limba si Literatura Portugheza II, Limbi straine II (de obicei Limba Engleza) si Istoria. In ambele clase de Bacalaureat, elevii trebuie sa-si aleaga in functie de specializarea universitara pe care doresc sa o urmeze, alte 3 obiecte dintre Fizica, Chimie, Biologie, Matematica, Latina, Greaca sau alte obiecte aflate in curricula optionala.
    Pentru a fi eligibili din punct de vedere lingvistic, elevii trebuie sa aiba cunostinte elementare spre medii de limba portugheza (sa fi studiat portugheza cel putin 2 ani in scoala generala sau liceu) sau de limba engleza.”

    (Conf. http://www.highschools.ro/destinatii/portugalia.html)


  4. dangabrielontelus

    Mai 18, 2016

    O dezamăgire chiar mai mare decât aceea exprimată în textul de mai sus este prilejuită de involuția autohtonă în regim de libertate: doar un blestem pe care-l putem întrezări în formă sublimată artististic și în ,,Miorița”, și în ,,Meșterul Manole” poate fi explicația, irațională, pentru sabotarea oricărei forme de coeziune națională, de solidaritate socială, de autoritate instituțională, de coerență mentalitară etc. O asemenea lipsă de educație, de civilizație, de înțelegere minimală a realității și a interdependențelor multiple care ne determină existența fiecăruia, în parte și tuturor, deopotrivă greu poate fi imaginată și, cu atât mai mult, acceptată. Amnezia și anomia s-au înstăpânit asupra noastră… Sub ochii noștri, resemnați în fața tăvălugului, țesutul social este covârșit de metastază, iar țesutul uman este excedat de artificialul atotstăpânitor. Antecesorii noștri vor fi fost mai curați ca noi la trup și la suflet, dar morțile violente ale secolelor trecute, coroborate suferințelor nesfârșite provocate supraviețuitorilor constituie acea ereditate grea, apăsătoare, cumplită, pe care suntem condamnați să o purtăm în genele și comportamentul nostru, cu sau fără știința și voia noastră.

  5. @dangabrielontelus
    Da, ”mergem înainte”, dar în jos! Adică ne scufundăm în uitare, ignoranță gregară, indiferență morală, complicități subterane…
    Nu mai avem ”cer”!

  6. Sunt de acord cu spusele dânsei.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: