La Mulți Ani, Doamnă Doina Cornea!

Posted on mai 30, 2016

8



doina-cornea1

În urmă cu șase ani (sau șase zile? ceasuri? clipe?) scriam, pe acest blog:

La Roumanie, avant decembre 1989, fut d’abord un visage, une voix, une femme – terriblement isolee – que la television revela aux Francais. Bravant interdictions et menaces, Doina Cornea avait accepte de parler du drame de son pays, du temps de Ceausescu, brisant le mur du silence que la peur avait edifie.”   Acestea sunt primele rînduri din prezentarea laconică,  dar avînd atributul completitudinii,  exprimînd inspirat acea mirabilă însoţire a unei fragilităţi fizice neverosimilă a unei fiinţe cu forţa indestructibilă a conştiinţei sale, pe care editorul francez al volumului Doina Cornea, LIBERTE?, Entretiens avec Michel Combes (Criterion, Paris, 1990), a simţit de datoria sa să o aşeze pe coperta a patra, pentru cititorii francezi. Am putea să le memorăm şi noi, concetăţenii Doamnei Doina Cornea, cu recunoştinţă.

Și:

” În anul 1997,  întîmplările vieţii m-au adus, nepremeditat, în situaţia de invidiat de a imagina, împreună cu Doamna Doina Cornea, un volum în dialog. Proiectul nu s-a finalizat, şi, desigur, singurul vinovat pentru acest eşec sunt eu. Aş dori, însă, ca în semn de recunoştinţă pentru îngăduinţa generoasă care mi-a fost dăruită, să dăruiesc şi eu, astăzi, 30 mai, de ziua Domniei Sale, mai departe, un fragment (desigur, inedit pînă în acest moment) din dialogul meu întrerupt cu Doamna Doina Cornea.”

Urma fragmentul respectiv, pe care îl puteți reciti aici:

Doina Cornea. O lumînare aprinsă în fereastra României!

Acum, cînd retrasă în modesta ei casă de pe Strada Alba Iulia, din Cluj-Napoca, Doamna Doina Cornea parcurge cu discreție și stoicism, cu credință și nădejde în Dumnezeu, însoțită de devotatul său fiu Leontin, ultimele stagii ale Golgotei sale personale, ascultînd încă, îndurerată ”geamătul universal stîrnit de toate cîte au fost și n-ar fi trebuit să fie” (Vladimir Ghika), încerc să prelungesc gîndul de recunoștință schițat atît de sumar în 2010, adăugînd, pentru întărirea morală a noastră, a tuturor, dar mai ales a tinerilor – pe care atît de mult îi iubește! – încă un  fragment – asemenea celor lăsate nouă de Fericitul Vladimir Ghika și traduse, în limba română dar și în viața sa personală cotidiană –  dăruit nouă de Doamna Doina Cornea:

V.G.: Iată, pâinea e mai scumpă decât viața! – mi s-a spus din copilărie… În ce măsură pâinea e sinonimă cu adevărul?

       D.C.: Ce înțelegeți prin pâine? Să lămurim termenii!

                     Dacă prin viață înțelegeți traiul, existența, iar prin pâine – hrana spirituală, trăirea autentică, cea care nu poate fi decât în concordanță cu adevărul, atunci, cel puțin teoretic, pâinea, așa cum spuneți, îmi pare mai prețioasă decât viața. Nu pot fi partizana faimoaselor proverbe românești: Capul plecat sabia nu-l taie sau, într-o formulare mai simplist absurdă: Mai bine un șoarece viu decît un leu mort! Sigur, acestea sunt cazuri extreme și nu toți oamenii pot fi eroi. Sunt puțini cei care au tăria să opteze fără ezitare, asemenea istoricului Gheorghe Brătianu, a Mgr. Vladimir Ghika, pentru demnitate, cu prețul vieții. Eu însămi nu știu dacă nu aș opta cumva pentru șoarece în fața unei alternative atât de categorice.

                     Dar să nu uităm că între cele două extreme există nenumărate variante posibile. De cele mai multe ori, omul e pus să aleagă nu între o moarte sigură și o existență nedemnă, ci între asumarea unui risc minor, a unui sacrificiu mărunt în numele demnității și rușinea înjositoare de a renunța la ea, la demnitate, în numele unui trai mai bun. Omul ar trebui să tindă cel puțin să-și clădească viața pe niște exigențe constante de adevăr și dreptate. Pentru afirmarea acestora ar trebui să se exerseze și, în cele mai neînsemnate împrejurări, să fie mereu gata să-și sacrifice confortul cotidian pentru ele. Altfel, va face concesii minciunii și nedreptății, devenind el însuși mincinos și nedrept.

                    Din păcate, noi românii facem prea des concesii acestor contra-valori: preferăm bunăstarea binelui și fără să ne dăm seama, murim în spirit.”

20160522_080155

          Și, ca și cum ne-am afla în aceeași zi de 30 mai, voi încheia cu aceleași cuvinte de acum șase ani:

         Astăzi, de Ziua Dumneavoastră, nobilă Doamnă Doina Cornea,  fie-ne permis a Vă săruta mîna şi obrazul care, scuipat fiind, a făcut ca obrajii a milioane de români să roşească mai puţin! (Am ezitat mult dacă să adaug şi fraza următoare, sau nu. În cele din urmă am decis că se cuvine scrisă: din păcate, obrazul altora, mulţi şi ei, nu a roşit şi nu roşeşte nici azi!)

*

(Tufă de trandafiri din curtea noastră: o așezăm cu drag într-o glastră imaginară în camera Doamnei Cornea!)

*

Posted in: Anamnesis