Et pictura et poesis cu Mariana Bojan

Posted on Septembrie 13, 2016

1



Uniunea Scriitorilor din România – Filiala Cluj

Editura Şcoala Ardeleană

 

Joi, 15 septembrie 2016, ora 12, la sediul Filialei clujene a USR, are loc lansarea antologiei de autor Mariana Bojan, Rezervaţia patetică, volum apărut în Colecţia Echinox – seria de poezie a Editurii Şcoala Ardeleană şi ilustrat cu desene ale autoarei. Prezintă: Irina Petraş, Ion Pop, Horia Bădescu, Victor Cubleşan. Recită din versurile autoarei: Elena Ivanca.

Lansarea de carte va fi precedată de vernisajul expoziţiei de pasteluri Nud a aceleiaşi Mariana Bojan la Galeriile de Artă ale revistei Steaua. Prezintă Negoiţă Lăptoiu şi Adrian Popescu.

*

afis-rezervatia-bojan-final

*

afis-bojan-expo-1

*

3452471326_0263a8a46f

La ora bilanţului, Mariana Bojan propune, într-o exigentă selecţie de poeme, un univers liric de marcă subliniat individuală. Titlul primului său volum de versuri – Elegie pentru ultimul crâng (1976) – spunea deja mult despre culoarea aparte a lirismului său tandru-elegiac, cu nostalgii ale unei lumi de fragile purităţi naturale, tot mai vulnerabile, ameninţate de tăvălugul civilizaţiei moderne. A doua carte, Judecătorul de păpuşi (1980) urma să extindă aceeaşi lume avându-l ca protagonist simbolic pe zeul Pan, din al cărui „clan” se declara a descinde şi poeta, dar un zeu ajuns la vârsta senectuţii şi a retragerii cumva resemnate printre elementele fraterne, al declinului de amurg zeiesc, pe care Lucian Blaga o evocase elegiac în Paşii Profetului. La Mariana Bojan, zeul naturii este însă unul pe care „bătrâneţea-l încântă”, care îşi suportă în regim solar decrepitudinea, cu un soi de seninătate melancolică, de supunere dacă nu tocmai docilă, în orice caz lipsită de un dramatism afişat. […] Întorcându-mă spre anii mulţi care au trecut de la primele afirmări ale celei dintâi „promoţii” de la „Echinox”, o regăsesc pe Mariana Bojan, ca poet şi plastician inspirat, care n-a pierdut nimic din prospeţimea frumoasă şi din candoarea tandru-melancolică a versurilor ce o situau de pe atunci printre vocile cele mai autentice ale vârstei sale lirice. Cititorii săi de acum, pot descoperi ori redescoperi în paginile acestei ample antologii o poezie curajoasă în fragilitatea ei, purtătoare de speranţă şi de vibrantă omenie. Pe o pagină a acestei cărţi e înscris şi versul între toate definitoriu : „Cine vine, cu lumină vine”.

Ion Pop

Echinoxistă din prima generaţie, dar apărându-şi autonomia cu o generoasă izolare, Mariana Bojan a început copilărindu-se şi a înaintat pas cu pas, vârstele biologice şi cele poetice neintrând în conflict şi ruptură, ci însoţindu-se în creşteri fireşti, de nimic din afară zorite („…Încet după cuviinţă / Timp însetat de propria-mi fiinţă”). Poezia şi Pictura – cele două limbaje la îndemâna sa – slujesc fiinţa fragilă şi tenace rătăcită în „bestiarul somnolent”, insinuant despotic, în cele din urmă, al unei lumi care şi-a risipit minunile: „Singură / cu cei patru ochi ai mei / înspăimântaţi / intru cuminte şi surdă / în parcul chimerelor”. Privirea vastă astfel dobândită poleieşte feminin lucrurile şi îşi asumă responsabilităţi uriaşe. Într-un univers în derivă, facerea de sine, durarea, mântuirea, chiar, cad în sarcina fiinţei singure şi (auto)truditoare. Sensibilitate oximoronică, hrănindu-se din contrarii şi cumpene gospodărite cu o încăpăţânată „voinţă de armonie”, poeta struneşte fiorul tragic cu o artă aparte a prefacerii „zdrenţelor secolului” şi „zdrenţelor visării” în haine de sărbătoare ori măcar de carnaval. Vaga discursivitate a pânzelor sale ficţionând fantast în marginea realului îşi află isonul în aspra plasticitate a poemelor degustând „chimerele de soi”.

Irina Petraş

*