O autobiografie poetică a lui Andrei Zanca

Posted on Septembrie 14, 2016

1



*

       După amplul poem-sinteză Pelerin (Editura Charmides, 2015), Andrei Zanca publică acum, în două volume însumînd aproximativ opt sute de pagini de mare densitate, purtînd titlul Cronica unei tinereți (la Editura Grinta), o antologie care ordonează practic întreaga operă poetică a autorului însingurat în inima orașului Heilbronn,  pe o insulă a rîului Neckar. Mai mult decît o suma poetica, aceste volume (așa cum sugerează deja titlul) au valoarea unei autobiografii poetice.

*

zanca-cronica-1

*

         Într-0 notă așezată în deschiderea primului volum și semnată oarecum enigmatic (AB), suntem avertizați:

”Volumele alcătuiesc o selecție din cele 21 de volume apărute până acum. Poemele sunt dispuse într-o ordine diacronică inversă, dinspre azi înspre începuturi. Astfel, volumul al doilea cuprinde înspre partea finală și poemele cenzurate în anul 1984 din cartea de debut Poemele Nordului, care însă în mod straniu se dovedesc a fi foarte actuale și azi iscând întrebarea firească, cum de a fost posibilă apariția lor între anii ’78-’82 în revista Echinox? Suntem îndreptățiți să credem că întrebarea conține în ea atât răspunsul cât și cititorul avizat în găsirea lui.”

Așadar, poetul  ”cartografiază”, în sens invers, (asemenea exploratorilor Nilului), drumul său poetic dinspre epilog , spre prolog (adică dinspre ”vărsare”, către ”izvoare”).  Înțelegem că avem în față o construcție poetică regresiv ascendentă. Arhitectura ei e impresionantă.

*

zanca-cronica-2

*

       În consonanță cu cele spuse deja, reproduc, acum  și aici, poemul preludiu  din finalul celui de-al doilea volum:

                     preludiu

câteodată,

mă simt ca preludiul unui requiem

.

în lumina scăzută

dintre acest cânt

și vântul

.

clătinând crengile pinului.

.

iar ceea ce acolo, se supune

unei treceri, devine mai apoi

.

în peisajele mele cu

râuri   oameni   și toamne

                                                               stinse de mult

precum în zâmbetul tău ucis de peliculă

se limpezește o întindere eliberată de goana

trenului care mă purta odată către tine…

.

                                                                și totuși, acum

când tu nu mai ești,

între mine și pădurea

ale cărei umbre își prelungesc iluzia pe fața apelor

                 se lasă întunericul.

*

Posted in: Ex libris