Alessandro Baricco (Italia) – invitat de onoare la FICT 2016-Cluj-Napoca

Posted on Septembrie 18, 2016

2



Scriitorul italian Alessandro Baricco este invitat de onoare

al celei de-a patra ediții a Festivalului Internațional de Carte Transilvania din Cluj-Napoca,

în cadrul căruia va participa la două mari evenimente:

afis-alessandro-baricco

Vineri, 7 octombrie, ora 12.00
Datorită profilului multidisciplinar al ilustrului Alessandro Baricco (absolvent de conservator și de filosofie), Academia de Muzică „Gheorghe Dima” și Universitatea Babeș-Bolyai (parteneri de nădejde ai Festivalului Internațional de Carte Transilvania) au considerat că ar fi onorant ca domnia sa să accepte titlul de Doctor Honoris Causa al celor două instituții academice de învățământ, fapt care se va împlini în sala Aula Magna din clădirea centrală a UBB (Str. M. Kogălniceanu nr. 1, et. 2).

Sâmbătă, 8 octombrie, ora 17.00
Vă invităm la o Întâlnire cu Alessandro Baricco, urmată de o sesiune de autografe pe cărțile traduse în limba română la Editura Humanitas. Evenimentul este găzduit de Universitatea Babeș-Bolyai în Sala Auditorium Maximum (Str. M. Kogălniceanu nr. 3).

foto-alessandro-baricco

 

ALESSANDRO BARICCO s-a născut în 1958 la Torino. Și-a luat licența în filosofie cu Gianni Vattimo și a studiat pianul la conservator. A publicat cronici muzicale și două eseuri despre muzică bine primite de public: Il genio in fuga. Sul teatro musicale di Rossini (1988) și L’anima di Hegel e le mucche del Wisconsin (1992). A debutat în literatură în 1991 cu romanul Castele de furie (Castelli di rabbia; Humanitas Fiction, 2007) și a devenit în scurt timp unul dintre cei mai citiți și iubiți scriitori din Italia. Au urmatOceano mare (1993), Mătase (Seta, 1996; Humanitas Fiction, 2015), City (1999), Senza sangue (2002), Questa storia (2005), Emaus (Emmaus, 2009; Humanitas Fiction, 2012), Mr Gwyn (2011; Humanitas Fiction, 2014), De trei ori în zori (Tre volte all’alba, 2012; Humanitas Fiction, 2015) şi Mireasa tânără (La Sposa giovane, 2015; Humanitas Fiction, 2016). A publicat cronici în mari ziare peninsulare (La Stampa, La Repubblica), adunate în volumele Barnum 1 (1995), Barnum 2 (1998), Next (2002) și Barbarii. Eseu despre mutație (I Barbari. Saggio sulla mutazione, 2006; Humanitas, 2009). De asemenea, a repovestit Iliada lui Homer și Moby Dick al lui Herman Melville. A scris două texte pentru teatru: Novecento (Novecento. Un monologo, 1994; Humanitas, 2002; Humanitas Fiction, 2013), după care Giuseppe Tornatore a realizat filmul Legenda pianistului numit 1900, și Davila Roa (1996). În 1993 a inițiat o serie de emisiuni TV dedicate liricii, cu titlul „Dragostea e un pumnal”, prin care încerca să arunce o punte între lumea poeziei și publicul larg. După experiența din radio și televiziune, a înființat la Torino o școală dedicată tehnicilor narative, purtând numele „Pickwick”, în care abordează, împreună cu grupuri de tineri scriitori, problemele prozei în era computerului.

Vă reamintim că Festivalul Internațional de Carte Transilvania va debuta marți, 4 octombrie, cu Marșul Lecturii (ora 12.00, în fața Universității Babeș-Bolyai) și concertul-spectacol dedicat cărții „Didi’s Son” al trupei Dirty Granny Tales din Grecia (ora 20.00, Piața Unirii).

Sandra Cibicenco
PR, Festivalul Internațional de Carte Transilvania
transilvaniabook.ro
www.facebook.com/FestivalulDeCarteTransilvania

*