Irina Petraș despre ”Din gramaTEMAtica”, în ”România literară”

Posted on Octombrie 8, 2016

8



rllog

*

Cartea de poezie:
GramaTEMAtici superioare de Irina Petraş

supracoperta-gogea-gramatematica

Cu un moto din Ion Mureşan, „Trăieşte-ţi viaţa conform gramaticii!”, Vasile Gogea propune a patra – după Propoieziţii. 1966-1998, Încă Propoieziţii, Propoieziţiile din Salonul 9 (6 fiind ocupat) – subţiratecă antologie de poeme ivite din 1973 până adineauri (aprilie 2016). Descopăr din nou o carte accentuat atipică şi foarte densă, cu ceva înalt în textura ei misterioasă. Avea dreptate Gh. Grigurcu să vorbească despre „comprimarea lăuntrică” şi „îndurerata modestie”. Predilecţia pentru titluri compuse nu e simplu joc. Enunţurile sale, poetice ori eseistice (dar a se vedea şi cuvintele împotrivite, postate pe Gogea’s blog), au mereu mai multe surse, mai multe ţinte şi mai multe apartenenţe. Rostirile sale ţin de limbă, dar şi de rost, sunt forme ale expresiei, dar şi atitudini, jocuri ale minţii şi exerciţii de luciditate.

OftalMOFTologia sau ochelarii lui Nenea Iancu se încheia astfel: „Sub orice mască s-ar ascunde, frica pare să fie, în universul literar al lui Caragiale, singurul sentiment uman rezistent la coroziunea moftului. Aşadar, aş spune parafrazând, că nu de Caragiale mi-e frică, ci de monumentalele lui frici mă cutremur!” Monumentalele frici răzbat nu doar din concentratele poeme atinse de crepuscularitate („Ascuns / sub borurile largi / ale pălăriei / alunec încet / tăcut / şi invizibil / pe după zidurile / umede / ale burgului / spre cimitir / ca un melc / cu ochii / înfundaţi / în buzunare”), ci şi din cele care înregistrează cu exasperare derive ale lumii, precum în extraordinarul manifest Marea defrişare: „Mai întâi, / moşii şi strămoşii mei / au tăiat, / din pădurile lor / care formau singurul zid / de apărare / în jurul vetrelor, / exact / atâţia stejari, şi fagi, şi brazi / de câţi a fost nevoie / pentru Bisericuţa din Deal. / Apoi, / au venit tot felul de / hospites regales / şi au început să le taie, / cu metodă occidentală, / pădurile proprii, / acelea din care ei alegeau, / atunci când li se năştea primul fecior, / un singur arbore, / care să devină / meşter grinda / unui nou cămin / la vremea cuvenită. / Să împartă, / adică, / spaţiul locuit / în două: / sacru şi profan. / Şi mai apoi, / au năvălit barbarii din est, / cu drujbele, / şi le-au defrişat şi livezile cu mere, / cu pruni, cu nuci, / cimitirele / prea pline de cruci, / pentru că nu-şi plăteau / cotele. / Acum, / silvicultori universali, / încearcă, / în numele unor iluzorii / câmpii edenice, / să ne taie şi ultimul arbore: / cel genealogic. / Abia după ce şi această lucrare / va fi împlinită / vor veni / noii plugari / ai memoriei. / Dar / scoarţa creierului / nu va mai fi / decât / un / deşert al uitării”.

Retras în de sine, în grădina plină de flori a casei, mi-l închipui lăsat în voia reveriilor, aromit (în ambele sensuri: aţipit şi înmiresmat nostalgic) în Umbra copilăriei. La Sighet: „/ Brusc, / aşa cum vine iarna, / mi-a rămas mică umbra / copilăriei. / Cred că am crescut mai mult / decât poate arăta ea. / De o vreme / mă strânge tare de tot, / ca un bocanc / reciclat / de infanterist. / Călcâiul / sufletului e deja / o rană sângerândă. / Tot mai greu păşesc / în mine însumi / şi e tot mai frig”. Dar, imediat, tresărind la un gând, e gata să rotunjească o cugetare: „E fără sens / să aduni moartea cu moartea / sau / viaţa cu viaţa. / E ca şi cum / ai încerca să faci / o sumă / din infinituri: / nu vei obţine niciodată / decât / două şiruri / nesfârşite. / Marea ta problemă / va rămâne / să afli / în ce şir te afli”.

Cartea are două secţiuni: Exerciţii simplificate de calcul propoziţional poetic şi Aplicaţii. La frontiera de nord a memoriei (acestea, reverenţe amicale la Deseştii lui Gheorghe Pârja, la Vasile Muste, Vianu Mureşan, Ion Burnar). Laconicului poet (vezi Impre(di)caţie…: „Întru uitarea / acestui subiect / nenumit / s-a aşezat / acest predicat / nerostit”), care şi-a făcut din economia de vorbe în căutarea cuvântului o veritabilă profesiune, i-ar plăcea, poate, să primească lungi interpretări ale sibilinicelor sale rostiri poetice: „Nici o furnică / singură / nu va trăi atât / încât să poată percepe / şi identifica / un elefant. / Nici toţi elefanţii / din lume / nu vor trăi atât / încât să poată percepe / şi identifica / toate furnicile”. Însă, deşi cristalele sale poliedrice pot răsfrânge nenumărate perspective de lectură, transmiterea lor tăcută mai departe îmi pare cea mai bună soluţie. Să le „traduci” ar fi să le diluezi impactul. Iată eU către Eu: „eU / către Eu: / mai dă şi tu / un semn de viaţă, / o durere, / chiar dacă nu mai am / dinţi, / o viziune / despre lume, / despre moarte, / despre timp, / o bucurie / mică, / atât cât să-mi încapă / în buzunarul / de la pieptul / ciuruit. / Dar, / dă-mi măcar un mesaj, / o idee, / o amintire, / să aflu / şi Eu / ce mai fac!” Citiţi şi daţi mai departe!

(Vasile Gogea, Din gramaTEMAtica, Editura Şcoala Ardeleană, Cluj-Napoca, 2016, 82 pag.)

___________________________

(Reprodus din nr. 42/2016 al revistei România literară)

*

Posted in: Ex libris