O scrisoare din Paris de la Profesorul Horea Porumb

Posted on Octombrie 19, 2016

8



elevi-olimpici

*

OLIMPICII  NOȘTRI

    „Abia aşteptam să plec din ţara asta nesuferită”, şi-a permis să spună despre patrie un tânăr olimpic român, ajuns să studieze la Universitatea din Cambridge. Asta m-a înfuriat şi m-a determinat să divulg totul.

porumb20horea

 

Sunt clujean-bucureştean şi profesor universitar. Mai sunt şi un naş „republican”, căci am fini răspândiţi în toată ţara, toţi unul şi unul. Vreau să vă povestesc o istorie.

Mă întorc în timp. Olimpiadele naţionale din acel an, desfăşurate în mai multe oraşe din ţară în luna aprilie, au adus concurenţilor bihoreni rezultate notabile, peste 100 de elevi din judeţ obţinând premii şi menţiuni. Dintre ei, 13 au fost cei mai buni în domeniul lor, fiind recompensaţi cu premiul I, la religie, muzică, germană, arte plastice, istorie şi informatică. Cel de la informatică era tânărul pe care l-am citat mai sus.

Eram naşul lui – el e finul care mi-a pricinuit revolta.

Cât timp a locuit cu părinţii în provincie, la Oradea, a luat numeroase gratificaţii, fusese chiar şi „olimpic” de trei ori, la diverse concursuri judeţene sau naţionale.

Apoi, când a venit vremea să treacă la liceu – la Bucureşti, evident – părinţii au cerut ajutorul… naşului. Mi l-au adus plocon.

Descopeream că era nul la limbi şi la matematică, şi nu numai. Habar n-avea de geografie, istorie,… Am făcut un efort de-o vară întreagă să-i bag în cap un minimum de materie, începând cu regula de trei simplă. A fost acceptat în Capitală.

La Liceul „Mihai Viteazu” nu i-a plăcut, abia mai târziu mi-am dat seama de ce: nu lua note destul de bune şi nu avea nici „perspective”.

Cu mari pile am reuşit să obţin să fie mutat apoi la „Vianu”. Acolo era „pepiniera” olimpicilor români. Printre ei dorea el să ajungă.

Revenea, însă, şi de acolo, cu note rele : patru la română, trei la matematică,…

Am încercat să-l meditez, căci se apropia bacalaureatul: îi lipseau, din păcate, noţiunile cele mai elementare, nu-l vedeam nicicum reuşind. Singura lui pasiune erau computerele.

Între timp participă, iar, la o olimpiadă – de data asta, internaţională – şi… revine cu o medalie!

De atunci, ca prin miracol, a devenit „elev de zece” la toate materiile… În ciuda neliniştii mele, a luat cu bine şi bacalaureatul.

În urma rezultatului de la Olimpiadă, băiatul a primit un premiu în bani, cărţi, dar şi o diplomă de excelenţă, plus invitaţii ca, după terminarea liceului, să se înscrie fără examen la cursurile mai multor universităţi – din ţară sau din străinătate.

Toţi olimpicii ne pleacă. În general, sunt storşi în primii ani de ceea ce sunt capabili să dea, rapid, iar ei, bieţii de ei, sunt inconştienţi şi orbiţi de întâii lor bani, bani mulţi, bani care doar par să fie mulţi.

Finul meu a ales să se înscrie tocmai la… matematică, în Anglia. De fapt, nu a ales el, ci a fost solicitat. Cum spuneam, primise mai multe invitaţii, şi, dintre toate, aceasta i-a surâs. L-au recrutat, aşadar, cei de la Universitatea din Cambridge. Nici mai mult, nici mai puţin.

Ajuns în Marea Britanie ca student, a reieşit că nu cunoştea bine engleza. Era IT-ist – se descurca perfect cu termenii meseriei, „File, Save as, Edit, Go to”,… – dar, de vorbit, nu prea învăţase să vorbească…

A petrecut primul semestru mai mult călătorind prin ţară, tândălind prin oraş, făcând sport. La Cambridge sunt pub-uri pitoreşti, iar la canotaj, dacă ai forţă in braţe, eşti întotdeauna bine-venit. Doar că ceilalţi studenţi fac asta în timpul liber.

El, la cursuri n-a prea asistat. Nu se ştie ce-ar fi făcut la examene. Tutorele – căci, la Cambridge, fiecare student are un substitut de părinte, care-i urmăreşte evoluţia – îl lăsase în plata Domnului.

Această situaţie bizară a durat aşa până într-o zi binecuvântată, când a fost cooptat într-un proiect IT-ist al facultăţii. L-au mirosit bine, era priceput. S-a integrat imediat. A devenit fermentul echipei.

„Nici o zi nu-mi semăna cu alta, altfel nu aş fi rezistat să lucrez în acel „context”– îmi explica el, sfătos. Nu sunt genul de persoană care să rămână aplecat asupra unei cărţi, la birou. Încerc să-mi fac zilele cât mai diverse, în fiecare zi am alt scop. Pentru mine, IT-ul e o joacă”, îmi mărturisea entuziasmat.

Culmea este că, din clipa aceea, a avut şi acolo note… maxime. Chiar şi la matematică.

Deh, un tânăr genial!

Aşa-s fabricate geniile, chiar şi cele de la Cambridge.

Şi diplomele.

Patriot, mai puţin.

Prof. Univ. Dr. Horea PORUMB

Université Paris 13,

*