Soldatul și Imperiul sau cum Švejk renunță la ”supunere” (Jurnal de duminică)

Posted on Octombrie 23, 2016

3



15696_0_medimages

Am citit și recitit, de-a lungul anilor, de nici nu mai știu cîte ori și, mai mereu în situații ”speciale”, capodopera scriitorului ceh Jaroslav Hašek, Peripețiile bravului soldat Švejk în Războiul Mondial – ediția din 1956, apărută la Editura de Stat pentru Literatură și Artă, tradusă în românește de Jean Grossu și Al. O. Teodoreanu și excelent ilustrată de Josef Lada, Artist al poporului din Republica Cehoslovacă. De la prima lectură (făcută, cred, în anii în care eram elev la Liceul militar ”Dimitirie Cantemir” din Breaza, 1968-1970), m-am ”împiedicat”, să spun așa, la pagina 154, la care, absolut surprinzător, nepregătit ca cititor în nici un fel de comportamentul de pînă în acel moment al soldatului fidel Împăratului și Imperiului, Švejk are o „ieșire” violentă monumentală din ”cumințenia” de ”idiot oficial” pe care o afișează ca un scut impenetrabil în toate ”peripețiile” sale.

Fără a mai repovesti întreaga întîmplare (presupun că mulți dintre cititorii mei ipotetici cunosc bine cartea), redau scena ca atare:

 ”Švejk lăsă la o parte convenționalul <<cu respect vă raportez>> și vorbi cu preotul de campanie pe un ton mai familiar:

       – Dă drumul la ușă că de nu, te ating peste bot! Mergem acasă și basta! Gura!”

Încerc acum, la o nouă citire pentru care am avut, de asemenea, un răgaz ”special”, o altă înțelegere a acestei replici, prin care bravul nostru soldat sparge canonul cazon imperial de comunicare. Văd, în această răbufnire amenințătoare de nesupunere a lui Švejk, o mise en abyme a însuși deznodămîntului final al Marelui Război. Aud vocea profetică, auctorială a lui Hašek.

*

Posted in: Jurnal duminical