O cioară-ntr-un picior (Jurnal duminical)

Posted on Noiembrie 13, 2016

25



Am văzut, n-aș zice des – dar de mai multe ori, săltînd straniu pe străzile orașului, mai ales prin cartierele vechi de blocuri, cîini sau pisici cu trei picioare. Victime, cel mai probabil, ale unor accidente decît ale unor încăierări între ”bande” pentru ”teritoriu”. Am văzut – dar la televizor sau pe net – chiar cîini cu proteze…

Urmăresc, uneori, din fereastră disputele, chiar duelurile aprige (cu ciocurile) între ciorile care iau în stăpînire strada pe care locuiesc aproape în fiecare duminică. În această zi, traficul infernal de automobile, autobuze și camioane de mare tonaj care transportă molozul rezultat din demolările fostelor fabrici din imediata vecinătate, încetează.

Totul își are ”izvorul” într-un nuc uriaș, rămas – nu se știe prin ce minune – în picioare în mijlocul unui maidan năpădit de bălării aflat în așteptarea ”dezvoltatorului”, după ce tot ce s-a putut demola, s-a demolat. Din și de sub acel nuc, ciorile ”fură” cîte o nucă și zboară cu ea în cioc pe carosabilul străzii. Au două proceduri pentru a le sparge și a ajunge la miezul lor. Fie le dau drumul de la înălțime pe asfalt, fie le fixează cu ghearele și le lovesc cu ciocul. Bătaia începe atunci cînd, cele care ”au muncit” pentru hrana lor se trezesc furate de ”surorile” lor mai ”deștepte” care rămîn la sol și așteaptă să le pice totul ”din cer”.

Dar, într-una dintre duminici, printre cele de la sol am văzut o cioară cu un singur picior! Era ușor pentru celelalte s-o dea de-o parte de la împărțeală! Doar o bătaie de aripă mai viguroasă și biata cioară ciungă cădea pe-o parte, chinuindu-se apoi să se redreseze și să se ridice în aer. Atît de evidentă devenise infirmitatea ei încît pînă și vrăbiile, care de obicei așteptau ceva mai departe să-și termine ciorile ”lunch”-ul, au prins curaj și-i luau de sub cioc bietei păsări fără un picior și ultimele firimituri. Nu-mi pot imagina o pasăre cu proteză… Poate că ar reuși să meargă pe pămînt, dar cu siguranță n-ar mai putea zbura…

În toată această scenă nu exista milă, nu exista cerșetor. Doar o luptă. Fără compasiune.

Se spune că cioara e una dintre puținele specii ai cărei indivizi își recunosc imaginea într-o oglindă. Cum ar fi putut ciorile cu două picioare să recunoască într-o cioară cu un singur picior o ”surată” de-a lor?

*

Posted in: Jurnal duminical