Semne bune… finalul anului 2016 are!

Posted on Ianuarie 3, 2017

13



Ioan Romeo ROȘIIANU:

Vasile Gogea, poezia prieteniei şi cultul metaforei

editorialsupracoperta-gogea-gramatematica

 

La un adevărat cult al prieteniei ne îndeamnă poetul Vasile Gogea cu cel mai recent volum al său, Din gramaTEMAtica, apărut în condiţii grafice excelente la Editura Şcoala Ardeleană, Cluj – Napoca, 2016.

Încă din prima parte a cărţii – „Exerciţii simplificate de calcul propoziţional poetic” – Vasile Gogea te obligă să constaţi că nu întotdeauna sunt destule cuvinte ca să desconspiri mesajul ascuns într-o operă de artă.

E un îndemn la reflecţie, o forţare elegantă a cititorului să simtă poemul, nu numai cu sufletul, ci şi cu mintea, ceea ce rar se întâmplă în cazul poeziei postmoderne, prea adesea trist experimentală şi teribilistă.

În cazul de faţă Vasile Gogea aruncă mănuşa, lectorului rămânându-i investitura acestuia cu frumos, pentru că lumina este deja strecurată-n cuvinte.

Pentru artizan introspecţia este pretext de regăsire, prilej de (re)întoarcere la marile teme poetice, la căutări abandonate, la lupta cu idei şi concepte: „Adevărul/ridicat la pătrat/rămîne egal/cu sine,/fiind Unu.//Doar minciuna,/fiind un şir infinit/natural, totuşi//poate fi ridicată/la pătrat,/la cub…//La Putere!” spune el în poemul de început al cărţii, avertizându-şi astfel cititorul că ţine în mână o carte provocatoare, una pe care va trebui s-o citească în aceeaşi măsură cu ochiul minţii şi al sufletului, o carte în care va regăsi mai mult decât o simplă poveste de viaţă.

Multă profunzime, adeseori împinsă până la limita aforismului a adunat între coperţile aurii poetul acesta!

El pare obsedat de perfecţiune, de nevoia adolescentină de a schimba cursul firesc al lumii, starea lucrurilor, stare aparte ce-l face ca, pentru a nu-i jigni cumva pe cei ce văd lumea altfel, ascunde obida şi-şi îndreaptă degetul arătător împotriva părţilor propoziţiilor.

Nu-i scapă nimic în acest sens şi astfel avem o trecere elegantă de la funcţiile propoziţiilor subordonate la oamenii subordonaţi, fără demnitate, la adjective pe care le vede ca pe „târfe ale vocabularului” şi despre care ne spune că „fac literaturii/aceleaşi servicii/pe care/femeile de stradă/le prestează/oraşului” (II).
Mult realism, dar şi mult îndemn la meditaţie.

Cuvintele se întrunesc între ele, se împletesc cu o claritate aparte și totuși au o enigmă, un mister care te face să te simți sau nu euforic.

După ce citeşti un poem simţi automat nevoia să stai și să nu faci nimic, să închizi ochii și să încerci să recompui tot ce ai citit în minte şi să te întrebi tu cum ai fi scris dacă ţi-ar fi venit ţie ideea.
Citeşti şi ai sentimentul că ai trăit sau gândit asta cândva, atât de bine reuşeşte să ne transpună într-un alt timp, creat prin vers, Vasile Gogea.

Trăire, amintire, imaginaţie, nu mai contează!?
Ei bine, după aceste pome ce îndeamnă nemijlocit la meditaţie, trecerea către un adevărat cult al prieteniei, la poeme de evocare se face, zic eu, nefericit, cu poemul „Împărţiri”, poem care, deşi are trei părţi, tot suferă de o anumită diluţie a ideilor, versurile subliniind mai mult o aplecare către prozaic, ca o vorbire cursivă, fără valenţe poetice de nivelul celor de la începutul cărţii.

Ei bine, poemul „Zecimale” e primul din lungul şi frumosul ciclu al evocării, al rememorării, al retrăirii: „Mult timp/după alungarea din Sighet/(nu împlinisem şase ani)/am purtat două umbre://una care rămânea mereu/egală/cu partea care-mi revenise mie,/în copilărie,/din umbra închisorii.//Şi alta/care creştea odata/cu trupul meu,/cu viaţa mea,/cu moartea bunicilor,/a părinţilor,/a prietenior,/a iluziilor,/a speranţei”

În fapt o impresionantă călătorie în timp, în suflet, în gând, impresionanat drum al vieţii, al iubirii, al căutării.

Fiecare clipă, amestec de trecut cu prezent, modelează în mod unic timpul ce vine prin trăirea intensă şi concomitentă a eternului cu efemerul.

Poemele sunt pur şi simplu felii de viaţă pe lângă care nu poţi trece uşor. Te iau de mână şi îţi dăruiesc o viaţă într-o clipă şi-o clipă cât o viaţa însăşi, într-o trăire concentrată şi sublimă, care-ţi modifică instantaneu perspectiva ceasului ce vine.

Întotdeauna versul lui Vasile Gogea e o bucurie a sufletului şi-a spiritului.
El este Poetul care spune şi arată ce-i mai Frumos pe Lume !
La el când plouă în inimă inevitabil o curaţă, o răcoreşte şi împrospătează, iar sufletul nu-i îndurerat… E CURAT.

Urmează o serie de poeme închinate prietenilor Vianu Mureşan, Gheorghe Pârja, Vasile Muste şi Ioan Burnar, însă de departe dragul de dragul prietenilor se vede cel mai bine-n poemul „Aşteptând un an nou”: „Vecine! Prietene! Frate!/am strigat peste zidul/gard/al curții mele interioare.//Spune-mi:/la tine a venit Anul ăsta Nou?”.

O stare de singurătate deplânsă, o dezrădăcinare, o nevoie ancestrală de revenire pe tărâmurile natale, în locurile în care a simţit altfel pulsaţiile lumii.

O carte a dorului de casă, a cântării unui Maramureş de-a dreptul mitizat de poet, în care hiperbola nu deranjează şi încântă.

*

header1

 

Miercuri, 28 decembrie 2016, la Biblioteca Judeţeană „Petre Dulfu”

a avut loc prima ediţie a Premiilor naţionale de literatură Ecreator precum şi lansarea volumului Ecreator – The best 2016.

În faţa unui public numeros (mulţi scriitori din ţară pe metru pătrat) fondatorul revistei, scriitorul Ioan Romeo Roşiianu, a povestit despre demersul lui cultural, despre greutăţile pe care le-a întâmpinat dar şi satisfacţiile oferite de această revistă şi faptul că a putut crea „prietenii literare” în toate colţurile ţări, dar în special la Sibiu, Cluj Napoca sau Drobeta Turnu Severin.

Alţi stâlpi ai revistei au fost şi rămân prozatorul Marian Ilea şi poetul Nicolae Scheianu. În cuvântul lor, cu modestia care-i caracterizează, au afirmat că ar fi bine să se ia exemplul Sibiului unde fiinţează trei grupări şi reviste literare, dar fiecare este „pe felia lui şi tortul se împarte în trei” neexistând invidii, ogolii sau certuri ce, din păcate, în Maramureş se întâmplă.

Printre premianţii eCreator (s-au primit multe cărţi şi albume cu Maramureşul turistic) îi amintim pe: Viorel Mirea, Mioara Bahna, Puiu Răducan, Vali Orţan, Valentin Leahu, Stănica Prisăcaru, Ion Cristofor, Gabriel Cojocaru de la Editura Grinta (acolo unde se tipăreşte revista), George G. Astalos, Regis Roman, Silvana Andrada Tcacenco, Radu Macrinici, Iza Corina Csiszar, Marian P. Bărăscu, Nicolae Nistor, ş.a. Post mortem: Constantin Stana şi Gabriel Hattinger Klebaşko. Printre premianţi, dar au lipsit din varii motive, s-au aflat şi:  Vasile Gogea,  Ioan-Pavel Azap,  Vasile Muste,  Adrian Suciu, Ştefan Mariş, Flavius Lucăcel şi Ioan Marchiş.

Nu au fost uitaţi nici cei din administraţia locală, cei care au pus umărul (au finanţat sau vor finanţa revista) la apariţia acestei „cărţi” numită eCreator: Gabriel Valer Zetea, Marinel Rob (câte o plachetă aniversară), ing. Ioan Mătieş, Gabriela Tulbure, Vasile Bujorel Mureşan, Horia Scubli, Liviu Vasile Tămaş, Gavril Ropan.

15590517_1918053031751568_582469619625547217_n

*

Anunțuri
Posted in: Ex libris, Premii