Uniunea Scriitorilor din România, Filiala Cluj
organizează o nouă conferinţă din ciclul Istorie şi literatură prilej cu care profesorul Ioan Bolovan, prorector al UBB Cluj, va vorbi despre
Ioan Slavici: între loialismul pro-habsburgic şi devotamentul naţional.
*
*
„Este binecunoscut rolul lui Ioan Slavici în crearea, apărarea şi promovarea culturii naţionale româneşti din Transilvania în timpul dualismului austro-ungar. Formula „soarele pentru toţi românii la Bucureşti răsare”, pe care a impus-o scriitorul pe frontispiciul ziarului Tribuna de la Sibiu începând cu 1884, a fost una dintre mostrele crezului său cultural-naţional. Convingerile sale politice, îndeosebi în anii primei conflagraţii mondiale, au fost însă în esenţa lor austro- şi mai apoi germano-centriste, ceea ce i-a adus numeroase prejudicii la începutul Primului Război Mondial. Arestat în noaptea de 14/27 august 1916, dată la care România a intrat în război de partea Antantei, Ioan Slavici a trebuit să facă faţă în prima detenţie unor interogatorii pentru a se disculpa de acuzaţia de spion în favoarea Puterilor Centrale. După ce a fost eliberat în toamna anului 1916 fiindcă nu i s-a putut reţine nicio vină concretă, Slavici a mai fost arestat apoi şi condamnat în anul 1919. Pe baza unor documente inedite şi prin reevaluarea altor surse, vom încerca să clarificăm metamorfozarea lui Ioan Slavici în acei ani precum şi neajunsurile cauzate de această percepţie negativă a autorităţilor asupra unui mare scriitor şi mare român.” (Ioan Bolovan)
*
„Din clipa în care m-am pomenit om în lume, am fost cuprins de simțământul că noi, oamenii, nu putem să răzbim cu bine prin viață decât trăind în pace și în bună înțelegere și ajutându-ne la nevoie unul pe altul. Gâlceava, învrăjbirea, ura nu din firea omenească purced, războaiele sunt cea mai mare rușine pentru neamul omenesc și numai oameni dezbrăcați de firea omenească pot să fie stăpâniți de porniri războinice.
Știind, însă, că mai ici, mai colo asemenea oameni se ridică deasupra, mă împăcam cu gândul că sunt împrejurări în care nu ne rămâne decât să ne războim spre a ne apăra. Dușmani ai neamului românesc i-am socotit totdeauna pe cei ce împing spre război. Cu atât mai vârtos îi socotesc dușmani astăzi, când îmi dau seama despre suferințele nemaipomenite prin care au trecut și tot mai trec popoarele din Europa și mă gândesc că vor mai suferi nu numai fiii, ci și nepoții celor azi în viață… Nu! Mie nu are să-mi pară rău de ceea ce am făcut. Zadarnice, dar mai presus de toate bune au fost silințele mele și adâncă milă mă cuprinde când îmi aduc aminte de cei ce m-au grăit de rău, m-au prigonit, m-au batjocorit în fel de chipuri.”
(Ioan SLAVICI, în volumul Închisorile mele, Editura ALFA PAIDEIA, 1996, p. 205.)
*
Gogea's Blog 
Posted on februarie 9, 2017
0