PE URMELE LUI MIRCEA ELIADE. LA CHICAGO
După postarea noastră de ieri, dedicată împlinirii a 110 ani de la nașterea lui Mircea Eliade, am primit de la prietenul meu, „bibliotecarul”, Adrian GRANESCU, (un autentic „cărțar”, cum ar avea bune temeiuri să spună doamna Magda Ursache), un prozator estet, special („un scriitor parcimonios cu viziunile sale, pe care le elaborează îndelung şi le dispune atent în cabinetul său. Înconjurat de stampe şi de mici antichităţi, pretexte pentru reverie, poetul descoperă voluptăţile unui calendar de uz intim, fiecare lună a unui timp interior avînd o descriere specială. Vise, dar şi geografii bizare, întoarse spre o lume apusă, de preferinţă a Evului Mediu, populează acest jurnal deghizat în fastuoase tehnici de „manipulare” ale cuvintelor, precum repetiţia care adiţionează la un nou alineat un nou cuvînt, textul desfăşurîndu-se organic, sau jocurile de limbaj ce se construiesc în paragrafe cu propoziţii care încep cu aceeaşi literă.” – cum inspirat îl descrie mai tînărul critic Dan Gulea), o „poveste fotografică” despre „cum l-a(m) „căutat” pe Mircea Eliade la Chicago (în septembrie 2012) întîi la Universitate, la seminar, la catedra sa, la cimitir și a(m) ajuns în cele din urmă la mormîntul său… Iată imaginile care amintesc acea zi…!”
Prelungesc aici, așa cum a fost și intenția „exploratorului”, împărtășind cu cititorii Gogea’s Blog, bucuria și emoția pe care le-am trăit și eu, mulțumindu-i, totodată, din nou lui Adrian.
*
*
*
*
*
*
*
*
Gogea's Blog 
dezideriududas
martie 15, 2017
Astept să văd, actionând in sensul povestii rabinului Eisik din Cracovia, in ce masură această pilda a lui Mircea Eliade va marca Romania. Ce avem totusi langa noi ( in noi ? ) , si reprezintă o comoară ? Invers, in sens Teodor Rusu, ce nu ne mai trebuie ? După câteva zeci de ani intre momentul Eliade si momentul Teodor Rusu, momentul cărturarului si momentul artistului, entropia socială a trecut de la intrebarea ce ne-ar trebui, la aceea despre ce nu ne mai trebuie…, probabil un “prea plin irational” al primului moment…. Poate aceste sinusoide ale cresterii si eliminării ulterioare a valorilor si principiilor, sau a edulcorârii lor in faza corectitudinii politice extreme, reprezintâ “campul tactic” al lui Dumnezeu fată de “pedeapsa omului”…..Până la urmă, dacă omul nu ar putea fi pedepsit, ar fi doborât de inflatia de “valori si principii” devenite din ce in ce mai amenintătoare pe măsura trecerii timpului….Un alt artist plastic, Cristian Todie, care a lansat manifestul Artei Teoretice in anul 1988 la Paris, cu a cărui creatie m-am confruntat in ultima perioadă, sustine că timpul de fapt este doar o conventie si poate fi ignorat. M-a mirat ca am gasit ceva asemănător la Ilya Prigogine….Ca la Eliade, mai trebuie căutat.
vasilegogea
martie 16, 2017
Interesantă acoladă!
Ioana Haitchi
martie 16, 2017
A republicat asta pe Poetaria Journal.