Premiile Societății Scriitorilor din Bistrița-Năsăud – 2017

Posted on Aprilie 2, 2017

4



Victor ȘTIR:

Gala Premiilor Societății Scriitorilor din Bistrița-Năsăud

La Biblioteca Județeană „George Coșbuc” a avut loc vineri, de la ora 12.00, festivitatea decernării Premiilor Societății Scriitorilor din Bistrița-Năsăud (SSBN), în prezența președintelui Consiliului Județean, Emil Radu Moldovan. Întâlnirea a fost coordonată de președintele SSBN, criticul și istoricul literar Andrei Moldovan, iar amfitrion a fost directorul Bibliotecii Județene, preotul și scriitorul Ioan Pintea.

În alocuțiunea rostită, președintele CJ a avut cuvinte de apreciere pentru activitatea scriitorilor din județul Bistrița-Năsăud, socotindu-i demni urmași ai marilor scriitori care dau numele premiilor acordate de SSBN. Radu Moldovan a făcut, apoi, referire la activitatea de reabilitare a sediilor instituțiilor culturale din județ, subliniind faptul că nu cunoaște un alt loc în care cultura să se fi mutat deplin în case noi ca în Bistrița-Năsăud. Președintele CJ a mai arătat că a sprijinit cu tot ce se putea Biblioteca Județeană și că se bucură să vadă acum că instituția este vie și vizitată de copii.
În continuare, Andrei Moldovan a citit lista premianților, iar Radu Moldovan le-a înmânat diplomele.


Premiul „Andrei Mureșanu”, pentru poezie, i-a revenit lui Flore Pop, pentru volumul Demonul amiezii și alte poeme; premiul „Liviu Rebreanu”, pentru proză, scriitorului Nicolae Avram, pentru romanul Mame; premiul „Gavril Scridon”, pentru istorie și critică literară, lui Adrian Onofreiu și lui Ioan Pintea, autorii volumului George Coșbuc în documentele junimei năsăudene; premiul „George Coșbuc”, oferit de Biblioteca Județeană, Elenei M Cîmpan, pentru cartea Cinci poeți germani (traducere); premiul „Radu Petrescu”, acordat unui scriitor care nu este membru al SSBN, i-a revenit poetului Vasile Muste, pentru Antologia 60.
Înmânarea premiilor a fost urmată de sesiunea „laudatio”, rostită pentru fiecare autor, după care Ioan Pintea, împreună cu Andrei Moldovan, i-au informat pe membri despre trecerea SSBN de sub „jurisdicția” Centrului Județean pentru Cultură sub cea a Bibliotecii Județene.

*

(Sursa: http://www.mesagerul.ro/stiri/cultura)

*

Anunțuri