Premiile Filialei Cluj a U.S.R. pentru anul literar 2016

Posted on Mai 26, 2017

10



*

Comunicat

Premiile Filialei Cluj a Uniunii Scriitorilor din România

Joi, 25 mai 2017, începând cu ora 12, a avut loc (la sediul Filialei clujene a USR) festivitatea de acordare a Premiilor Filialei pe anul 2016. Cele mai bune cărţi au fost recompensate cu premii Cartea anului purtând numele unor mari personalităţi ale culturii române. Au fost acordate şi premii pentru literatura minorităţilor. Juriul acestei ediţii: Mihaela Mudure – preşedinte, Ştefan Melancu, Constantina Raveca Buleu, Király Lászlo şi Karácsonyi Zsólt, membri.

Evenimentul face parte din Proiectul Scriitorul în cetate, finanţat de Primăria şi Consiliul Local Cluj-Napoca. Domnul Primar Emil Boc, prezent la festivitate, a adresat un cuvânt participanţilor. Cu acest prilej, au mai fost acordate şi premii sponsorizate de omul de afaceri Remus Pop.

Iată lista:

Premiile Cartea anului:

Premiul A.E. Baconsky (poezie) – Letiţia Ilea, Întâmplări obişnuite, Ed. Şcoala Ardeleană, 2016.

Premiul Valeriu Anania (poezie) – Flore Pop, Demonul amiezii şi alte poeme, Ed. Şcoala Ardeleană, 2016.

Premiul Liviu Rebreanu (proză) – Gheorghe Săsărman, Adevărata cronică a morţii lui Yeşua Ha-Nozri, Editura Polirom, 2016.

Premiul Mircea Zaciu (critică şi istorie literară) – Liviu Maliţa, Literatura eretică, Ed. Cartea Românească, 2016.

Premiul Adrian Marino (critică şi istorie literară) – Horea Poenar, Teoria peştelui-fantomă, Ed. Tracus Arte, 2016.

Premiul Nicolae Balotă (eseu) – Vasile Voia, Literatura comparată la turnanta ultimului secol, Ed. Univers, 2016.

Premiul I. Negoiţescu (publicistică) – Simona Vasilache, Hărţi din cărţi, Ed. Tracus Arte, 2016.

Premiul Teodor Boşca (traduceri) – Dinu Flămând/Maria Elena Răvoianu,, Spinul din floare. Poeţi mexicani contemporani, Ed. Şcoala Ardeleană, 2016.

Minorităţi:

Premiul Dsida Je(traduceri) Vallasek Júlia, Max Blecher: Történetek a közvetlen irrealitásban (Întâmplări în irealitatea imediată). Editura Kriterion, Cluj-Napoca, 2016; Norman Manea: Kötelező boldogság (Fericirea obligatorie). Ed. Jelenkor, Ungaria.

Premiul Páskándi Géza (teatru) – Visky András: Ki innen (Afară de aici). Ed. Koinónia, Cluj-Napoca, 2016.

Premiul Szilágyi Domokos (poezie) – Láng Orsolya: Bordaköz (Între coaste). Ed. Erdélyi Híradó, Cluj-Napoca – Fiatal Írók Szövetsége, Ungaria, 2016.

*

S-a mai acordat

Premiul N. Drăganu, Premiul Primarului: Ioan-Aurel Pop, Transilvania. Starea noastră de veghe Ed. Şcoala Ardeleană (diplomă).

Diplomă de excelenţă: Editura Şcoala Ardeleană, pentru volumele editate cu prilejul aniversării G. Coşbuc 150.

Premii sponsorizate de omul de afaceri Remus Pop:

Premiul Aurel Gurghianu (poezie) – Rodica Marian, Ferma de fluturi, Editura Limes, 2016.

Premiul I.D. Sîrbu (proză) – Cornel Cotuţiu, Pavilionul, Editura Şcoala Ardeleană, 2016.

Premiul Al. Căprariu (critică şi istorie literară) – Ovidiu Pecican, Hieroglife cantemiriene, Editura Limes, 2016.

Premiul Negoiţă Irimie (teatru) – Flavius Lucăcel, Nu te pune cu îngerii; Scoici pe nisipul fierbinte, Ed. Limes, 2016.

Premiul Interart (literatură pentru copii) – Teodora Gogea, Caii trebuie să fie liberi, Editura Napoca Star, 2016.

Premiul Mongolu pentru Debut: Emilia Poenaru Moldovan, Cheia închisorilor mele, Editura Colorama, 2016.

*

 

Anunțuri