Aflu din cotidianul Graiul Maramureșului că sculptorul Ioan Marchiș lucrează în acest timp la un monument închinat memoriei lui Iuliu Maniu.
„Acum am făcut o recuperare a mormântului lui Maniu. Cum vezi în schiţă, este un mormânt cu trepte, iar în mijloc are o fereastră spre cer prin care sufletul s-ar putea elibera. Am vrut să recuperez şi mormântul lui, iar bustul să fie în acelaşi timp evocarea mormântului simbolic şi a portretului său. Vreau să-l redau în totalitatea lui pe Iuliu Maniu. Atunci când vom aprinde o lumânare la bust, să avem impresia că ne aflăm lângă mormântul lui. Am încercat şi recuperarea mormântului simbolic, dar şi evocarea lui ca bust monumental.” – spune cunoscutul artist și om de cultură al Maramureșului, în interviul acordat jurnalistului Florentin Năsui, „Arta monumentală este un alt tip de artă, altă meserie”.
Fără îndoială și un „alt tip” de memorie! Pe care Ioan Marchiș o activează și o pune în lucru de mulți ani. Merită toată admirația și cinstirea noastră!
*
Ioana Haitchi
iunie 9, 2017
A republicat asta pe Poetaria Journal.