Ecou la expoziția personală a artistului platic sighetean Valentin Rozsnyai, vernisată joi 29 iunie 2017, în Sala de expoziții temporare a Muzeului Maramureșean din Sighetu Marmației.
Expoziția va fi deschisă în perioada 29 iunie – 17 iulie 2017.
*
*
*
Facerea şi refacerea timpului în pictura lui Valentin Rozsnyai
„Prin unele trăsături care se pot remarca la prima vedere – culori grave, spații monocrome tăiate ferm și delimitate net unele de altele, împărțirea uneori a cadrului prin diagonale energetice, o simbolistică ubicuă insinuată sau explicitată – lucrările lui Valentin Rozsnyai îmbie la conceptualizare. În spatele tablourilor se poate ghici și se poate reconstitui o narațiune mitologică intrinsecă ce abia așteaptă să fie decriptată hermeneutic, confirmând o dată în plus ideea că mai întâi nu a fost nici oul și nici pasărea, ci mai degrabă ideea de zbor, că mai întâi a fost mitul și mai apoi metafora, iar metafora – fie ea și plastică – nu este altceva decât un mit comprimat aposteriori, un mit povestit eliptic.
Câteva teme se decelează cu claritate. Mai întâi Timpul. Timpul curge continuu, uniform și într-un singur sens, ca râul lui Heraclit, numai pentru simțul comun. Timpul fizic, cel dat de mișcarea astrelor, de mișcarea de rotație și de revoluție a planetelor, pe care noi oamenii îl măsurăm cu două mijloace convenționale, ceasornicul și calendarul, este în esență și el un timp care curge uniform încetinit, dar cu o încetinire imperceptibilă la scara infimă a vieții omenești și chiar la scara scurtei durate a civilizației umane pe pământ. În timpul fizic avem „infinitul rău” cum îl numea Hegel, adică linia timpului unidimensional care curge de la trecut prin prezent spre viitor la infinit, reprezentat punctiform printr-un șir de numere: 1 + 1 + 1 și așa mai departe la infinit. Și tot așa și spațiul, care continuă din punctul în care ne aflăm noi în toate direcțiile spre depărtări indefinite, prin reprezentarea 1 + 1 + 1 + 1 și așa mai departe la infinit. De ce „infinit rău”? Pentru că acest fel de „infinit”, ca un șoc infinit de-a lungul lucrurilor finite, nu poate fi atins niciodată și nu satisface nevoia de raționalitate intrinsecă a spiritului omenesc. Și atunci? Ei bine, acest fel de infinit trebuie „recurbat în sine”, reflectat în sine, adică adus în oglinda Spiritului, a conștiinței cunoscătoare și atunci obținem „infinitul bun”, infinitul fără rest, pentru că oglinda Spiritului rămâne aceeași, chiar dacă reflectă o infinitate potențială sau actuală de lucruri.
În lucrările lui Valentin Rozsnyai, timpul infinitului rău este reprezentat ca o spirală care crește de la stânga la dreapta, după mișcarea aparentă a soarelui pe cer (sensul mișcării acelor de ceasornic), este timpul creat în desfășurarea lui cosmică, timpul Universului în expansiune după actul Creației (sau marea explozie, Bing Bang-ul), timpul făcut, în care Creatorul a pus și creaturile sale, dar este totodată și Cronosul care ne macină ființa lent dar sigur, transformând-o în heideggeriana ființare neabătută către moarte. Reprezentarea plastică poate să fie asemănată și cu o cochilie de melc, care crește de fapt urmând o lege matematică (șirul lui Fibonacci).
Dar Creatorul nu ne-a dat nouă numai „Timpul făcut”, Cronosul, ci ne-a dăruit și „Timpul re-făcut”, Timpul restaurat, sau mai bine-zis „Timpul răscumpărat” (așa cum păcatul nostru a fost răscumpărat cu însuși sângele Fiului Său) și, mai mult decât atât, ne-a dat nouă înșine posibilitatea de a ne răscumpăra viața-în-timp, prin viața-prin-valori. Ne-a dat nu numai timpul rău al Cronosului, ci și timpul bun al Kairosului, timpul bunei alegeri, în care ne putem schimba destinul nostru în bine, caierul vremii pe care trebuie să îl privim abstrăgând de la tors. Timpul bun poate fi reprezentat plastic ca o spirală inversă, care crește în sens opus acelor de ceasornic în planul Spiritului, care înseamnă o reîntoarcere în sine, o ieșire din infinitul rău prin întoarcerea acestuia la reflecția în sine a conștiinței cunoscătoare.
Un exemplu ar putea fi edificator. În anul 1929, Constantin Brâncuși deja celebru la Paris, a fost rugat de către un James Joyce nu mai puțin celebru să-i deseneze portretul. Atunci, spre uimirea tuturor, marele Brâncuși a făcut dintr-o singură mișcare de mână o spirală întoarsă în sine. Asta era tot? Da. A fost de ajuns.
Cele două spirale orientate diferit, cea crescătoare a lumii văzute, a Universului fizic în expansiune, și cea întoarsă în sine a lumii nevăzute a Spiritului, pot fi aflate îngemănate genial în arhetipul numit „coarne de berbec”, în cele două volute simetrice ale capitelului care încheie coloana ionică. Sau, în cazul lucrării lui Valentin Rozsnyai care dă și titlul expoziției, în afară de sugestia coarnelor de berbec pe care o putem observa aici, se află și într-un ou cosmic plutind imponderabil, în care așteaptă facerea lumii cele două spirale în stare latentă. Tabloul lui Valentin Rozsnyai, cel care dă și titlul expoziției – „Facerea și refacerea timpului” -, mai este pigmentat și cu elemente onirice, pești stilizați care zboară impetuos pe verticală, criptograma paleocreștină a lui Iisus Christos înălțându-se la ceruri, sau evoluția Cosmosului în îndreptarea lui către punctul suprem Omega, ca în Fenomenul uman al lui Teilhard de Chardin.
În esență, cred că în persoana lui Valentin Rozsnyai avem un pictor al maturității depline, cu un discurs plastic cerebral, cu o tehnică bine elaborată și diversificată, parcurgând facil distanțele dintre cubism, futurism și suprarealism, reiterând cu succes nu numai mituri fundamentale ale culturii noastre europene, ci și paradigme mitologice dintr-o hyponoia a filosofiei.”
Prof. unv. dr. Nicolae IUGA
*
*
*
*
*
*
Citește mai mult aici
http://www.gazetademaramures.ro/facerea-si-refacerea-timpului-in-pictura-lui-valentin-rozsnyai-19306
*
BONNUS: Mitul Deconstruit. Picturi de Valentin Rozsnyai
*
Gogea's Blog 
Noiembrie
iunie 30, 2017
Felicitări artiștilor!
Admirabilă prezentarea!
Vă admir!