Cronicarul poliglot al istoriei Sighetului s-a retras în eternitate

Posted on Septembrie 16, 2017

4



A plecat Johnny – Ioan J. Popescu – de tot! (05.02.1953 – 14.09.2017)

La pas sau sprijinit de bicicleta lui, scanând zi de zi orașul, Ioan Popescu, Johnny – așa îl știau toți – a părăsit Sighetul definitiv. S-a dus de tot în căutarea strămoșilor lui fabuloși de viță nobilă, cu rădăcini basarabene, românești și maghiare. Era prezent în toate colțurile Sighetului, căuta și “inventa” subiecte, “interoga” cu abilitate, galant când situația o cerea, trăia simplu printre prietenii lui și-și presăra existența cu mici tabieturi. Zeci de ani a fost în mijlocul evenimentelor din Sighet, pregătit în orice moment să ofere gratis sfaturi și mai ales dornic să se implice cu nelipsita-i vervă tinerească în orice proiect inovativ. Iubitor de artă, creator de artă – de migăloase tapiserii – povești, consumator pasionat al cotidianului sighetean alături de foarte mulți prieteni, Johnny știa să se bucure și de lucrurile simple care-i marcau existența. Era un căutător pasionat prin documente, registre, tipărituri uitate de timp, ce păstrau urmele antecesorilor noștri, extrăgea și organiza informațiile cu meticulozitatea arhivarului clasic.

A devenit un cunoscător avizat al istoriei evreilor sigheteni. A fost un jurnalist prolific și și-a trecut numele pe multe volume ce vizează în special destinul evreilor din zona noastră. La Editura “Valea Verde” i-am publicat câteva cărți ce vor fi mereu de referință pentru istoria unei populații cu un destin tragic: “Cartea sinagogilor”, “Gibborim. Evrei sigheteni în Primul Război Mondial”, “Evreii din Sighet, scurtă istorie – 1600 – 1940”. A tradus din engleză piesa Janka pe care, împreună cu Maia Morgenstern am oferit-o sighetenilor.

Avea pregătite pentru tipar volumele “Tipografiile din Sighet – 1806 – 2017” şi “Istoria farmaciilor din Sighet” și, în plus, noi, prietenii apropiați știam că Johnny lucra la un interesant roman.

Multe dintre proiectele lui, gândite pentru următorii ani, nu se vor mai finaliza: Johnny s-a dus de tot, a părăsit – din păcate! – definitiv Sighetul de care nu s-a despărțit niciodată. Din ziua de 14 septembrie 2017, Ioan J. Popescu (născut la Baia Mare la data de 05 februarie 1953) nu va mai scrie, nu va mai fi o voce la Radio Sighet (unde colabora chiar de la înființarea postului), iar numele lui va intra într-o istorie a presei sighetene, care-l va păstra printre amintiri, în arhive.

Articole semnate de Johnny Popescu au fost publicate și pe site-ul „Salut, Sighet!” al cărui colaborator era.

Romanul vieții lui s-a încheiat mult prea devreme, vor povesti despre el, de aici încolo, prietenii rămași.

Drum bun, Johnny!
Să-ți continui călătoria veșnică în pace!

Ion MARIȘ

Sursă foto: Nicolae ANTON NISTOR

Articol preluat de pe site-ul 

http://www.salutsighet.ro/johnny/

*

       Pe Johnny l-am cunoscut cu mulți ani în urmă. Era mereu  nelipsit la Festivalul de poezie de la Sighet. Lua interviuri, făcea poze (pe care ți le aducea seara, la hotel, ceea ce puțini fotografi se mai obosesc să facă), traducea pentru invitații străini, în cîteva limbi – nu le enumăr, pentru a nu uita vreuna. Dar, mai făcea un lucru în timpul lui „liber”: scria istoria Sighetului din perspective mai puțin abordate, dar necesare, cu o tenacitate, sagacitate, putere de acumulare de informații și „povești” hrănită doar de dragostea lui nemărginită pentru oraș. Am primit de la el, în ultimii ani trei cărți (am prezentat pe blogul acesta doar prima dintre ele, tot amînînd să scriu, mai pe larg și despre celelalte două0: O istorie a exreilor din Sighet (Editura Echim, 2009), Cartea sinagogilor. Sighetu Marmației (Editura Valea Verde, 2014) și Ghibborim. Evrei sigheteni în Primul Război Mondial (Editura Valea Verde, 2015). A mai publicat Evrei de seamă născuți la Sighet (Editura Nordica, 2010) sau traduceri din poeți ai maramureșului în limba maghiară.

Sighetul rămîne mai sărac fără Johnny. Și, aș spune, mai fragil. Pentru că prietenul meu Johnny a fost un spirit de „cimentare”, de armonizare întru cultură, folosind verbul acțiunii și metafora contemplației cu aceeași fervoare. Și, ceea ce am admirat totdeauna, din prima clipă la el, cu luminoasă modestie.

Odihnească în pace sufletul lui!

Vasile Gogea

*

Anunțuri
Posted in: In Memoriam