Jurnal duminical. Dintr-un posibil dicționar român-român

Posted on septembrie 24, 2017

10



Îmi amintesc azi de „genialoidul” (cum l-a numit colegul meu Ștefan Borbely) profesor de engleză pe care l-am avut în anii III-IV, la Liceul „Radu Negru” din Făgăraș, Octavian Țuțurea, numit de noi, elevii, Teacher, chiar așa, cu majusculă, un „cinic” ale cărui exigențe nu le înțegeam prea bine în vremea aceea și care a ajuns, în cele din urmă, în S.U.A. Pentru Teacher, școala (din acele vremuri), nu era decît un „institut de derbedizare”, noi, „derbedeii” din clasa de „real” (în liceu se aplica demixtarea claselor – de „fete” și „băieți”) eram „proști de dădeam în gropi” și dacă acest lucru nu se vedea, era doar pentru că „gropile” erau deja „astupate” de „fete”. Eram incapabili să învățăm limba engleză pentru că nu știam bine nici limba română! Drept pentru care ne-a obligat să ne alcătuim, nu „vocabulare” englez-român sau român-englez, ci… român-român! Notele lui erau, de regulă, patru cu indulgență și cinci chinuit! El însuși, era mereu cu dicționare la el, chiar și toamna pe cîmp, atunci cînd eram duși pînă cădea bruma, la strînsul cartofilor, el ignorînd activitatea „patriotică” în plină desfășurare și stînd la capătul tarlalei, citind/memorînd cuvinte din dicționare…

Îmi amintesc azi de această figură emblematică, nu numai a liceului, dar chiar a Făgărașului, găsind, între paginile ediției din 1904 a volumului LEGENDE ROMÂNE. Cum era odineoară. Nuvele. Reminiscențe, de V. A. Urechia, (o carte pe care am avut șansa să o achiziționez de la un anticariat după ce prietenul meu Bedros Horasangian mi-o recomandase insistent, ani la rînd), două „fișe”, mai vechi, numite de mine „vocabular de… urechiat”! De… tras de urechi, adică. De admonestare? Oricum, nu de „păruială”…

Îl transcriu aici cu sentimentul că „reminiscențele” despre care scrie „luptaciul neîntrecut al patriotismului” pot fi încă de folos, „despulberate și poleite” precum „o sculă străbună”.

  • chișce îngînfate de galbeni ferecați = ciorapi plini cu fișicuri de monede aur;
  • davă = proces;
  • a poftori = a repeta;
  • pitac = înscris domnesc, hotărîre judecătorească, ordonanță domnească;
  • scandelă = scandal public;
  • periusie = moștenire;
  • răspîntiaș = gardian, jandarm care veghea noaptea la răspîntii:
  • simpatrioți = complotiști;
  • scutelnici și proslujnici = de regulă boieri mici, scutiți de dări către vistieria domnească, dar taxați de boierii cei mari;
  • perierghie = curiozitate, interes;
  • proviant = provizii pe care erau obligați țăranii români să le ducă trupelor turcești cînd acestea erau în campanii militare pe la granițele Țărilor române;
  • donosuri = denunțuri, pîrăciuni;
  • buntușnici = răsculați, participanți la o revoltă;
  • boierii paia = fără „slujbe”, dregătorii la domnie;
  • boierii halea = aflați în „slujbe”;
  • tacsildar = strîngîtor de biruri, agent fiscal.

După cum se observă, n-am făcut și o „tălmăcire” pentru limba de azi. S-ar putea „potrivi” unele, altele ar fi deja de neînțeles, dar „reminiscențele” sociale pot fi recunoscute…

______________________

Sursa foto: Wikipedia.

*

Reclame
Posted in: Jurnal duminical