*
octombrie
.
cum din pulberea mea risipită cândva peste ape
se va desprinde o pasăre, orice marginalizare
orice recluziune ori anatemă a fost și este
în lumea asta un însemn de noblețe.
estimp în depărtare un abur de aur peste oglinda apei
până înspre ambuscada de ruginiri a pădurii, o clipă
o clipă încremenită-n tăcerea
învăluirii / pale de vânt însoțind
căderea frunzelor peste verzuiri de răcoare, lasă –
lasă-mă să-ți împărtășesc toate astea
cât mai e clipă, cât mai e pădure
între arbori, totul
totul pătruns, totul înfiorat de-aceeași prezență
între întrezăriri, așteaptă – așteaptă-mă –
de-atâta vreme sunt pe drum, tu,
tot mai aproape – nesfârșit de aproape
mai aproape decât mi-am fost eu mie însumi vreodată.
*
Posted in: Pavilionul de oaspeţi
Gogea's Blog 
Ioana Haitchi
octombrie 9, 2017
A republicat asta pe Poetaria Journal.