Despre bucuriile simple

Posted on Octombrie 15, 2017

6



Nu, în această pagină de „jurnal duminical” nu despre Constantin Noica și cărticica lui Mathesis sau bucuriile simple este vorba. Ci despre o întîmplare din anii ’85 – ’86, cînd încă locuiam (și trăiam), împreună cu soția și fiica noastră, Teodora (care avea atunci 5 – 6 ani) la Brașov. Eu eram angajat ca dispecer de producție („director de noapte”) la Intreprinderea de produse cosmetice „NIVEA”. Ca toți angajații, primeam lunar un bon (care era și un bonus ) în baza căruia puteai lua acasă o anumită „cantitate” de produse: pastă de dinți (Supercristal, Ossidenta, Pell Amar), creme (de ras, de față, de mîini…), spray-uri (deodorante, fixative…), săpunuri și șampoane (cu arome de măr sau cu extract de urzici), leucoplaste medicinale…

Cum toate acestea erau „rarități” pe piață, făceam uneori „parte” din acest „bonus” și trimiteam și bunicilor (chiar și străbunicilor de la Sărmașu) Teodorei, cîtorva prieteni, sau îl foloseam pur și simplu pentru a face „troc” (ilegal, desigur, dar tolerat și practicat de toată lumea) pentru a procura cîte ceva de mîncare (era „epoca alimentației raționale”, reglementată prin… cartelarea alimentelor de bază).

Primeam, de asemenea, cînd se putea, pachete cu „ajutoare” de la bunici. Bunicul din Cluj („binicul Emil”) al Teodorei, punea mereu în pachet ceva „special” pentru ea. S-a întîmplat o dată, însă, ca  după ce l-am adus de la poștă, desfăcînd pachetul în prezența Teodorei care aștepta tremurînd de nerăbdare să găsim „surpriza” pentru ea, să nu găsim nimic „special”. Am crezut, o clipă, că va face o criză, va deveni tristă, se va simți „uitată”…

Dar, nu, nimic din toate astea. Am observat uimit cum fiica mea a luat sfoara cu care a fost legat pachetul (conform instrucțiunilor poștei, cu noduri la fiecare încrucișare a sforii) și cu o atenție și răbdare extraordinare a desfăcut nodurile, a făcut frumos ghem sfoara și a spus, cu o față luminată de o bucurie pe care eu, ca adult, „n-o mai puteam pricepe”:

– Poate că sfoara e special pentru mine! 

Și „s-a retras” în camera ei, de unde, după cîteva minute am auzit-o cîntînd…

Mi-am amintit de versul homerid „darul e plăcut, oricît de mic ar fi”… (în Odiseea).

*

Anunțuri
Posted in: Jurnal duminical