O „ghicitoare” pentru Domnul Primar Emil Boc. D-l „consilier local” Ovidiu Florian, „cumpără” sau „vinde” „adevăr” ca PUBLICITATE în presă. Dar, cînd e prins cu …porumbelul nescultător – își retrage „Advertising ”-ul !

Posted on octombrie 25, 2017

3



În cursul zilei de ieri, un cititor al blogului,  (și care urmărește foarte atent „contenciosul” privind H.C.L. nr. 29/17.10.17, mi-a semnalat un „articol”, realizat de jurnalistul Ionel Lespuc ca un fel de „interviu” cu d-l consilier local Ovidiu Florian. Firește, l-am căutat imediat pe net, l-am găsit, dar l-am găsit cu mențiunea, scrisă mărunt (ca unele clauze din contractele cu băncile!) sub titlu: „Publicitate”.

Va să zică d-l Florian, e expert în „marketing comunicațional” folosește „advertising”-ul. (Doar pentru domnia sa, care e „expert” în orice, îi amintesc definiția termenului (conf. DEX): „ADVERTISING . Totalitatea procedeelor prin care un mesaj (un produs, un serviciu, o idee etc.) este promovat către public; publicitate.”

Numai că, după ce l-am citit, am constat că era, dincolo de aroganță și dispreț față de cetățeni, plin de MINCIUNI! Am postat imediat un comment, cerînd redacției să mi-l publice ca DREPT LA REPLICĂ. Spre cinstea ziarului, textul meu a apărut. Dar, minune! După numai cîteva ore pagina respectivă a fost ștearsă de pe ediția online! Probabil că cel care dăduse banii pentru „serviciul comandat”, a fost nemulțumit și a cerut retragerea articolului (nu știu dacă și a banilor?). D-l Florian nu știe, însă, că unii „cititori” mai și salvează (just in case) „pentru posteritate” unele „opere” ale „gînditorilor napocani”!

Iată, așadar, articolul cu pricina:

 

ZIUA de CLUJ

 Un consilier local PNL îşi face hotel de apartamente. Vecinii fac scandal

de Ionel Lespuc, 13 octombrie 2017, 13:07

comentarii: 1

Consiliul Local va dezbate marţi aprobarea, sau nu, a planului urbanistic de detaliu pentru un hotel pe care doreşte să îl construiască unul dintre membrii deliberativului.

PUBLICITATE

Consilierul local Ovidiu Florian pregăteşte un nou proiect imobiliar. Prin firma Dafo Logistic (care are cod caen 5229 – „alte activităţi anexe transporturilor”), în care îl care ca asociat pe Aurel Dezmirean, Florian intenţionează să construiască un apart-hotel pe strada Anton Pann, la numărul 1. Câţiva vecini se opun vehement. (sublinierea mea, V.G.)

 

apartamente închiriabile în regim hotelier ar urma să aibă clădirea societăţii Dafo Logistic, prevăzută cu parter, trei etaje şi unul retras.

O parte dintre vecini au dat declaraţii în care spun că nu sunt de acord cu ridicarea noului imobil. „Am semnalat că, în mod inexplicabil, proiectul din documentaţii nu respectă în integralitate, pe toată lungimea gardului de 8,3955 m, şi contrapus grădinii, nici măcar retragerea de 4,50 metri”, susţine Gogea Gyongyke-Lucia, la al cărei calcan construit în 1934 ar trebui să se alipească blocul. Membrii unei asociaţii de locatari din apropiere spun că „parcela nu îndeplineşte condiţiile pentru a fi construibilă (regulamentul local de urbanism RrM1, punctul 4). Aceste reglementări cer ca adâncimea să fie mai mare decât frontul la stradă, iar parcela să aibă formă regulată. Aceiaşi vecini arată că „proiectul abundă de excepţii de la regulamentul de urbanism şi de la normele de igienă şi sănătate publică privind mediul de viaţă al populaţiei, situându-se mereu la limita discutabilă a legalităţii”.

Din documentaţie reiese că blocul a fost proiectat iniţial să aibă peste 20 de metri înălţime şi 16 apartamente, dar a fost redus la 14,45 metri şi 8 apartamente. Proiectant este Iustinian Orza, de la biroul Dico&Ţigănaş.

ZIUA de CLUJ a discutat cu Ovidiu Florian. „Regulamentul RrM1 prevede clădiri mixte pentru această stradă, nu doar case; dacă ne uităm în fotografii vedem şi blocuri. Iniţial, era prevăzută acolo o clădire mai mare, dar am redus-o, şi am respectat retragerile. Este o zonă de restructurare urbană, în care apar tot mai multe construcţii înalte. O vecină se plânge că are calcanul mic, iar calcanul meu va fi mai mare. Să mă ierte Dumnezeu! Sunt tot felul de reclamaţii aiurea, meseria de vecin a devenit profitabilă. Frizăm penibilul şi eu nu vreau să intru în jocul acesta”, a spus Florian.

Interesant este că, în documentaţia de pe website-ul Primăriei, se arată la un moment dat că s-a organizat o consultare publică pe subiectul acestei construcţii în 2 noiembrie 2016 şi că, din partea Consiliului Local, ar fi participat inclusiv Ovidiu Florian. Consilierul neagă însă prezenţa sa la întâlnirea cu vecinii: „Este o greşeală. Nu am lua parte la nicio discuţie, tocmai ca să nu apară suspiciuni. Dacă îmi amintesc bine, a mers asociatul meu, dar nu a luat cuvântul”.

http://ziuadecj.realitatea.net/administratie/un-consilier-local-pnl-isi-face-hotel-de-apartamente-vecinii-fac-scandal–164758.html

Comment

 marţi, 24 octombrie 2017, 14:14
de Vasile Gogea

Domnul consilier Florian continuă (unde are și el „audiență”) cu același cinism și aroganță diseminarea de falsuri și minciuni. Dacă autorul articolului ar fi avut răbdarea (și ar fi respectat normele deontologice ale jurnalismului, dintre care una e esențială: verificarea unei informații din încă cel puțin trei surse – și avea aceste surse la îndemînă! ” „Din documentaţie reiese…” – nu, nureiese deloc așa, dar dacă jurnalistul a luat doar informațiile furnizare de d-l Florian…) ar fi înțeles că „calcanul” la care ține cu tot dinadinsul și cu toată „forța asociaților” d-sale NU ESTE CONSTRUIT ÎN 1934, ci mult mai recent, și nu un ZID OMOGEN DE CĂRĂMIDĂ SAU BETON, ci un perete cu structură mixtă: zidărie și lemn, cu înălțimea maximă, la cornișă, mult-mult sub înălțimea „calcanului” pe care îl va contrapune proiectul noului bloc-hotel, căruia d-l arh, Orza încă nu i-a numărat… „margaretele”! Pe Str. Anton Pann nu există – încă – „blocuri”, în afară cele, de la capătul (înfundat!) al străzii, care au fost construite înainte de 1989, și care țin de Piața Abator și Str. București. Dar, și acelea, în condițiile de atunci, respectă retragerile față de casele familiale care au rămas în picioare în urma demolărilor din vechiul regim. Nu intru în alte detalii. Dar, sigur e că nu „vecinătatea” e „o meserie”, ea a fost și este un factor esențial în stabilitate, echilibrul și identitatea unei comunități. Mai degrabă, d-sa ne dă argumente că demnitatea de „consilier”, ales de cetățeni pentru a-i reprezenta în legislativul local, a devenit „o meserie”. În cazul d-sale una murdară. Într-un singur loc are dreptate d-l Florian (dar, gura mincinosului… adevăr grăiește!): „Este o greşeală. Nu am lua parte la nicio discuţie, tocmai ca să nu apară suspiciuni. Dacă îmi amintesc bine, a mers asociatul meu, dar nu a luat cuvântul”. E adevărat, nu aparticipat la nici o „discuție” cu vecinii implicați în acest „proiect”. Cum de altfel, nu a fost la fața locului pentru discuții cu vecinii NIMENI DIN CONSILIUL LOCAL, sau Din Comisia de Urbanism, sau vreun delegat special al Primarului. Discuția la care se referă d-l Florian a fost, în fapt una privată, la care a participat fa, Gogea, Fam. Eperyiesi și „asociatul” domnului Dezmirean! Acum a scăpat un „porumbel”: acest domn Dezmirean apare, periodic, ciclic aș spune, cînd ca nou proprietar al terenului, cînd ca „investitor”, acum, deși din documentație „dispare”, d-l Florian îl prezintă din nou ca „asociat al d-sale personal”. Să înțeleg: Consiliul Local, în întregul său, ca persoană juridică, este asociat într-un proiect pe care tot consiliul îl aprobă? Sau doar unii „consiglieri”, care ascund numele adevăraților „asociați”? Întrucît acest comentariu îl socotesc și un „drept la replică” sper să nu fie cenzurat. Îl voi publica în altă parte, în acest din urmă caz.

http://ziuadecj.realitatea.net/administratie/un-consilier-local-pnl-isi-face-hotel-de-apartamente-vecinii-fac-scandal–164758.html

Dar, dînd click pe linkul indicat veți afla că:

Ce să fie, ce să fie? …ghiciți, Domnule Boc, ce e?

*

Notă: unele erori de tastatură se datorează urgenței cu care se impunea o replică dar și transferului dintr-un sistem în altul, în procesul de publicare pe site. Desigur, sper, cititorul cu bună credință va înțelege acest lucru (nu invoc și oboseala enormă pe care am acumulat-o confruntînd atîta rea voință, energie malefică și toleranță la ilegalitate și abuz cîtă nu am mai întîlnit, direct, de foarte mulți ani).

*

Din respect pentru cititori voi reproduce și răspunsul meu fără greșelile strecurate în comentariul din Ziua de Cluj, și postat pe Gogea’s Blog, în aceeași zi,

vasilegogea

Octombrie 24, 2017  în:

…VOCEA CETĂȚEANULUI!

Spre cinstea redacției ziarului, răspunsul meu a fost publicat. Îl reiau și aici, îndreptînd doar cîteva mici erori de tastatură, cauzate de urgența cu care trebuia dat răspunsul. (Puteți compara textele, pentru veridicitate.)

„Domnul consilier Florian continuă (unde are și el „audiență”) cu același cinism și aroganță diseminarea de falsuri și minciuni. Dacă autorul articolului ar fi avut răbdarea (și ar fi respectat normele deontologice ale jurnalismului, dintre care una e esențială: verificarea unei informații din încă cel puțin trei surse – și avea aceste surse la îndemînă! – „Din documentaţie reiese…” – nu, nu reiese deloc așa, dar dacă jurnalistul a luat doar informațiile furnizate de d-l Florian…) ar fi înțeles că „calcanul” la care ține cu tot dinadinsul și cu toată „forța asociaților” d-sale NU ESTE CONSTRUIT ÎN 1934, ci mult mai recent, și nu e un ZID OMOGEN DE CĂRĂMIDĂ SAU BETON, ci un perete cu structură mixtă: zidărie și lemn, cu înălțimea maximă, la cornișă, mult-mult sub înălțimea „calcanului” pe care îl va contrapune proiectul noului bloc-hotel, căruia d-l arh, Orza încă nu i-a numărat… „margaretele”!

Pe Str. Anton Pann nu există – încă – „blocuri”, în afară de cele, de la capătul (înfundat!) al străzii, care au fost construite înainte de 1989, și care țin de Piața Abator și Str. București. Dar, și acelea, în condițiile de atunci, respectă retragerile față de casele familiale care au rămas în picioare în urma demolărilor din vechiul regim.

Nu intru în alte detalii. Dar, sigur e că nu „vecinătatea” e „o meserie”, ea a fost și este un factor esențial în stabilitate, păstrînd echilibrul și identitatea unei comunități. Mai degrabă, d-sa ne dă argumente că demnitatea de „consilier”, ales de cetățeni pentru a-i reprezenta în legislativul local, a devenit „o meserie”. În cazul d-sale una murdară.

Într-un singur loc are dreptate d-l Florian (dar, gura mincinosului… adevăr grăiește!): „Este o greşeală. Nu am luat parte la nicio discuţie, tocmai ca să nu apară suspiciuni. Dacă îmi amintesc bine, a mers asociatul meu, dar nu a luat cuvântul”.

E adevărat, nu a participat la nici o „discuție” cu vecinii implicați în acest „proiect”. Cum de altfel, nu a fost la fața locului pentru discuții cu vecinii NIMENI DIN CONSILIUL LOCAL, sau Din Comisia de Urbanism, sau vreun delegat special al Primarului. Discuția la care se referă d-l Florian a fost, în fapt una privată, la care a participat fam. Gogea, fam. Eperyiesi și „asociatul” domnului Florian, d-l Dezmirean! Acum a scăpat un „porumbel”: acest domn Dezmirean apare, periodic, ciclic aș spune, cînd ca nou proprietar al terenului, cînd ca „investitor”, acum, deși din documentație „dispare”, d-l Florian îl prezintă din nou ca „asociat al d-sale personal”.

Să înțeleg: Consiliul Local, în întregul său, ca persoană juridică, este asociat într-un proiect pe care tot Consiliul îl aprobă? Sau doar unii „consiglieri”, care ascund numele adevăraților „asociați”?”

*