*
”Am fo ș-oi si”,
tabloul cu o poveste impresionantă de la Muzeul Maramureșului
Unul dintre cele mai cunoscute tablouri din Maramureș semnifică dârzenia poporului român în fața invadatorilor și se află la Muzeul Maramureșului din Sighet. Lucrarea, care poartă numele „Am fo ș-oi si”, a fost realizată la cedarea Ardealului, în anul 1940, și a primit premiul național de pictură.
*
Sursa Foto Traian Bilțiu Dăncuș: https://www.animagro.ro/anunturi/artizanat-arta-colectii/obiecte-de-colectie/fotografie-pictorul-traian-biltiu-dancus-1899-1-7247/
*
ADAOS. Tatăl meu, Gavrilă a Gogii tăbăcarul din Ieud i-a fost elev lui Traian Bilțiu Dăncuș, cam prin anii 1930 ai secolului trecut. De la el am aflat această „poveste de iarnă”, semnificativă pentru spiritul care ardea în acest mare pictor al Maramureșului. Era cocon în clasele primare, la școala din Ieud, unde preda scriere și desemn (poate și alte discipline) Bilțiu Dăncuș. Iarna, cum numai în Maramureș sînt iernile!, domnu’ Învățător (sau Profesor, după nivelul la care avea ore în dimineața respectivă) venea totdeauna primul la școală. Se trezea foarte devreme, știa cîți coconi urma să aibă la prima oră și băga în ler atîția cartofi. După ce aceștia erau copți, îi înfășa bine în șterguri albe, curate, groase astfel ca să nu se răcească pînă la școală. Și-și aștepta „ucenicii” în clasă, în fața catedrei. „Luați, mă coconi, fiecare cîte un picioc cald, că nu-ți putea scrie ori desena cu mînurile înghețate, nici gîndi cu mintiuca troienită!”
Nu vreau să fac nici un fel de comparații, dar nu pot să nu mă gîndesc la troienele cît Pietrosu, pe care le pun pe mintiuca lor și iarna și vara cei care au făcut praf și pulbere învățămîntul românesc… Ca să nu mai vorbesc de absența căldurii harului de dascăl din „programul cornul și laptele”…
(V. G.)
*
Gogea's Blog 
dezideriududas
noiembrie 16, 2017
Acum e oarecum la fel, doar că tăișul este spre corp….Cu cât dai mai tare, cu atât doare mai abitir….Poate, trebuie întregită această artă folclorică ( Doamne, ce « mintiuci” ! ) cu viziunea (post)modernă a pictorului Teodor Rusu : chiar dacă doare, « să dăm »…., totuși, pentru « a renunța la ceea ce nu mai avem nevoie »…În această accepție de postmodernism se poate debloca modernismul mic, din « arestul » celui mare….Plecând de la mic la mare in sensul « ETERIALITĂȚII » lui Toynbee și nu de la mare la mic în sensul « vorbelor » care doar generează « ESTROPIERE” ( termen folosit de Lucrețiu Pătrășcanu și “vorbit” de Vladimir Tismăneanu )….
vasilegogea
ianuarie 4, 2020
Tabloul a fost reprodus pe coperta I a „Calendarului Ardealului” pe 1943, realizat de Constantin Hagea, Iustin Ilieșiu și Corneliu Coposu, la București.
Dezideriu Dudas
ianuarie 5, 2020
Redau mai jos trei idei, despre « rolul profesional al scriitorului », din discursul lui Albert Camus rostit la decernarea Premiului Nobel :
1. … « să reconcilieze viața profesională și culturală »….
2. … « creațiile pe care încearcă să le construiască în mișcarea distructivă a istoriei »….
3. …. « un omagiu adus tuturor celor care, împărtășind aceași cauză, nu au primit niciun privilegiu ci au cunoscut, dimpotrivă, nefericire și persecuție »….
Întreg discursul aici : https://www.citate-celebre-cogito.ro/discursul-lui-albert-camus-dupa-decernarea-premiului-nobel/
Cum scriam în comentariul de mai sus, acum, cu alte cuvinte, actualitatea autenticității nu se va risipi niciodată. Între « vagabondul din Alger », Camus și « tocilarul premiant », Sartre, noi am fost nevoiți să ne imaginăm …, Pasternak ! Imaginea țăranului maramureșean a lui Traian Bilțiu Dăncuș însă, ne poate ajuta să ne extragem din determinațiile conjuncturii pasternakiene și să (ne) luptăm pentru a da tonul sintezei necesare dintre « vagabondaj » și « elitism »….Dorin Tudoran a adus recent o ruptură majoră în percepția publică a relevantului, odată cu evocarea ideii lui Albert Camus, « după bine și rău nu mai știm ce e bine și ce a rău »…Dacă până acolo «premianții » sunt experții retoricii publice, după, masele sunt nevoite să respecte « legile vagabondajului » pentru a supraviețui ( în România, are și un număr : 5 milioane… – invers decât la Nichita, poate nu « trebuia »…)…., iar elitele folosesc permanent expresia « no comment », sau, ca reacție la o « opinie vagaboandă », o califică, distant, « e opinia dumneavoastră », ca si cum adevărul ar fi facultativ …..Polemica Gherea -Maiorescu are demult determinații globale care revin periodic în actualitate și, evident, se subsumează « edictului constituțional românesc » a lui Blaga, « veșnicia s-a născut la sat »….În acest context, România, poate să-și dea măsura autenticității sale globale, cum dealtfel a și făcut-o in istoria ei, în momentele de cumpănă. Acum poate inteleg mai bine de ce a fost ales noul imn national in 1989, Gherea fiind mai bine pozitionat atunci decat Maiorescu…
Claude Levi-Strauss adusese de mult mai departe autenticitate prin structuralismul său, din zone care nu vor face niciodată parte din Uniunea Europeană. România, fiind membră, poate participa activ la procesul autenticității, mai ales că are « o cunună de spini », Basarabia, de unde se poate alimenta continuu de autenticitate, « de la mama ei »….Postarea consonantă cu «Calendarul Ardealului » mi-a reamintit întâlnirea din anii studentiei cu poetul Lucian Valea, din timpul celor 9 luni de armată de la Botoșani. Redau o « idee giuvaier » a lui Lucian Valea : « Suntem poeți, toti câți scriem de la Eminescu încoace, numai pe jumătate. Jumătate din poezia noastră o face limba română ». Iata cum, inginerește, “circumscriind” România, pot încheia evocându-l pe Paul Goma, care, fără să știe de ideea lui Lucian Valea, fiind îndepărtat de poeți, s-a indreptat spre limba română. Ce altceva poate reprezenta “Alfabecedarul” său ? Dorin Tudoran, mai mult, și-a dedicat 7 ani, “sabatici” (?), Republicii Moldova, denumirea “nevagaboandă” a Basarabiei….